Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

Din zi în zi, criza economică ne macină tot mai virulent viaţa şi nimeni nu ne poate spune când vom scăpa de acest flagel catastrofal. Cu toate acestea, pentru autorităţi recesiunea pare o bagatelă. La noi, la ordinea zilei sunt revigorarea anticonstituţionalei ANI, aflată în moarte clinică, dar pe care preşedintele ţării încearcă s-o salveze prin respiraţie gură la gură, Legea lustraţiei, devenită după 20 de ani o frecţie la picior de lemn, drogurile etnobotanice, apărute subit în peisajul românesc, după intervenţia unei tinere europarlamentare, eutanasierea câinilor maidanezi, jefuirea aurului de la Roşia Montană, dar mai cu seamă reforma, o adevărată obsesie pentru actuala Putere.

În Parlament, la Cotroceni, la Palatul Victoria, pe micul ecran şi în presă, toată lumea înoată în reformă. Aşa cum spunea un fost premier post-decembrist, noi, românii, mâncăm reformă pe pâine. Şi dacă nu ne săturăm, am adăuga noi, aceasta se explică prin faptul că nu avem atâta pâine câtă reformă, întrucât velpitarii noştri nu ţin pasul cu reformatorii. La tot pasul se vorbeşte despre reforma învăţământului, a sănătăţii, a justiţiei şi administraţiei, dar mai ales despre reforma partidelor, a clasei politice, a Parlamentului şi a statului. Din păcate, reforma invocată atât de stăruitor nu se resimte absolut deloc nici în economie şi nici în viaţa politico-socială. Dimpotrivă, prin preceptele sale, cele mai multe anacronice, reforma nu urmăreşte decât să menţină actuala stare de fapt, de pe urma căreia puterea profită din plin, dar, şi mai grav, pretinsele înnoiri tind să restaureze vechile mentalităţi de dinainte de 1989. Reforma, ca atare, a ajuns o sperietoare, un instrument cu ajutorul căruia actualul Executiv taie şi spânzură. În acest sens, un analist politic afirma: "Niciun cuvânt nu a acoperit mai bine incompetenţa, corupţia, lipsa de profesionalism, interesele personale şi de grup şi aspiraţia la bani publici, putere şi privilegii decât cuvântul reformă".

România ar fi fost vital interesată de o profundă reformă structurală în economie, care să deschidă ţării reale orizonturi de dezvoltare şi modernizare şi competitivitate. Concepută, însă, pe un teren de-a dreptul minat, adică al unei ţări total văduvite de resursele sale naturale, de pe urma privatizării prădalnice şi a retrocedării anarhice a bunurilor naţionalizate şi a celor cooperativizate, dar mai cu seamă în condiţiile unei corupţii generalizate, reforma economică nu putea să fie decât o amară iluzie. Ca atare, astăzi, când criza tinde să ne sufoce, nu ne mai putem sprijini, din punct de vedere economic, nici măcar pe un băţ. În mod concret, o asemenea reformă, concepută şi dirijată de politicieni corupţi, a dus la transferul total al resurselor naturale ale ţării - petrol, minereuri, energie, marile capacităţi de producţie siderurgică, construcţia de maşini, chimie, rafinării şi din alte ramuri - în patrimonial capitalului străin, la dezindustrializarea totală, degradarea inimaginabilă a agriculturii, incapabilă să mai acopere integral consumul intern de cereale, legume şi fructe, carne ori produse lactate, a lichidat sistemul bancar autohton şi a făcut din România unul dintre cele mai îndatorate state europene.

Şi mai grav este, însă, faptul că simulacrul de modernizare a economiei a influenţat negativ reforma în toate celelalte domenii. În domeniul învăţământului, consecinţele reformei sunt de-a dreptul dramatice. Ca urmare a subfinanţării cronice, sute de şcoli vechi stau să se prăbuşească, dar în loc să construiască altele noi, actualii guvernanţi desfiinţează sute de lăcaşuri de învăţământ din mediul rural. Şcoala românească resimte o lipsă acută de cadre didactice calificate, însă Guvernul nu găseşte altă soluţie decât să suprime circa 15.000 de posturi din învăţământ, ori reduce salariile profesorilor. Reforma în învăţământ se reduce la permanentele modificări ale programei de învăţământ, ale evaluării elevilor şi la alte experimente nefericite, din care au de suferit şcolarii şi dascălii lor. În mod cu totul neaşteptat, reforma a făcut să dispară disciplina din şcoli, a tolerat apariţia unor găşti de elevi care se comportă ca borfaşii de cartier, încăierându-se între ei ori ameninţându-i pe profesori. Şcoala a devenit o piaţă a traficului de droguri, iar ca un corolar amarnic, a crescut alarmant abandonul şcolar din zi în zi.

Cu toate acestea, cabinetul Boc nu face nimic pentru redresarea şcolii. Dimpotrivă, prin măsurile pe care le preconizează, tinde să degradeze total învăţământul. Actuala Lege a învăţământului, purtând, în exclusivitate, pecetea democrat-liberalilor, tinde să golească şi mai mult educaţia de dimensiunea sa axiologică, de sensurile şi obiectivele sale bazate pe anumite valori. Păcatul fundamental al acestui act normativ este acela că nu conferă nicio orientare şi nu are nicio idee de bază cu privire la valorile pe care trebuie să le slujească şi să le promoveze învăţământul românesc.

Rezultatele mult descântatei reforme din domeniul sănătăţii sunt de-a dreptul catastrofale. România se află astăzi printre ţările cu cea mai înaltă rată a mortalităţii, cauzată în principal de bolile cardiovasculare, cancer, afecţiuni pulmonare şi boli infecţioase. În privinţa tuberculozei, boală eradicată cu 30 de ani în urmă, ţara noastră deţine astăzi primul loc în Europa. În urma simulacrului de reformă, care, de fapt, nu a urmărit decât să adâncească la maximum gradul de subfinanţare al sănătăţii publice, spitalele noastre au ajuns focare de infecţii, în care oamenii intră cu o boală şi ies cu două-trei. Subfinanţarea acută a făcut ca salariile medicilor din ţara noastră să fie de 4-5 ori mai reduse decât ale celor din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Ca atare, în ultimii ani, circa 9000 de medici au părăsit România, iar alţi 6500 sunt pe picior de ducă, în diverse ţări ale lumii.

Poate că în niciun alt domeniu reforma n-a fost atât de mimată ca în Justiţie. Prin aşa-zisa modernizare a actului juridic, nu s-a urmărit decât politizarea excesivă a Justiţiei, proces declanşat şi realizat în perioada ministeriatului doamnei Monica Macovei. Astăzi, instanţele judiciare, şi în primul rând DNA, au ajuns adevărate arme devastatoare, cu ajutorul cărora puterea dezintegrează opoziţia, încătuşându-i parlamentarii, sub pretextul luptei împotriva corupţiei. Reforma n-a reuşit să reaşeze Justiţia în drepturile ei fireşti, n-a putut să-i confere calitatea de a treia putere în stat şi nici s-o debaraseze de vechile ei metehne, între care şi corupţia. Recentul raport interimar al Comisiei Europene apreciază că în ţara noastră reforma Justiţiei bate pasul pe loc. Este, desigur, o concluzie blândă în raport cu opinia milioanelor de români care şi-au pierdut total încrederea în capacitatea şi moralitatea Justiţiei. Dar mai presus de orice apreciere vorbeşte dramatica realitate, care arată că astăzi un român din cinci este implicat într-un dosar penal.

În concepţia actualilor guvernanţi, reforma în administraţie nu înseamnă decât epurare, o acţiune drastică prin care puterea încearcă să creeze locuri de muncă pentru propria-i clientelă politică, pe care nu mai poate s-o miluiască din vistieria proprie. În mod normal, funcţionarul public ar trebui să fie angajat pe baza calităţilor sale profesionale, probate în cadrul unui concurs organizat şi desfăşurat în mod cinstit, iar promovarea să fie realizată în baza rezultatelor obţinute în muncă. Din păcate, şi în Administraţie, ca şi în celelalte domenii, normalitatea este o rara avis.

La rândul său, reforma politică nu este decât o altă iluzie. Despre ce înnoire a vieţii politice se mai poate vorbi în condiţiile în care clasa politică s-a degradat, când partidele, partea sa organizată şi cea mai activă, şi-au pierdut identitatea doctrinară, când fiecare formaţiune politică este măcinată de lupte intestine pentru putere, când instituţiile fundamentale ale statului şi-au pierdut autoritatea, ca urmare a incompetenţei, a politicianismului deşănţat şi a încălcării flagrante a legislaţiei pe care erau chemate s-o apere? Reducerea Parlamentului la o singură Cameră, revizuirea Constituţiei, conservarea actualului sistem electoral şi a traseismului politic nu vor face decât să submineze democraţia şi statul de drept şi să faciliteze reîntoarcerea inconştientă la nefericitele vremuri de dinainte de 1989. În mod practic, reforma politică preconizată de partidul de guvernământ nu urmăreşte altceva decât ca democrat-liberalii să acapareze toate pârghiile puterii, să reducă pluripartidismul la unul sau două partide, încât să nu mai simtă în ceafă presiunea niciunei coaliţii, să confere Parlamentului rolul decorativ al Marii Adunări Naţionale de altădată, iar guvernului menirea executorului docil, care să gestioneze treburile ţării prin ordonanţe de urgenţă. Optând pentru autoritarism, "reformatorii" democrat-liberali ar trebui să ştie că nicio dictatură n-a reuşit să schimbe lumea ori să o facă mai bună. Şi un asemenea adevăr incontestabil ar trebui înţeles astăzi, până nu-i prea târziu!