Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: "Planuri de demolare"

Ziarele scriu despre planul de demolare a două palate de secol XIX de pe Kiseleff, aflate într-o paragină criminală şi construirea, în locul lor, a unor blocuri. Despre clădirea de pe Aviatorilor, care purta amprenta Henriettei Delavrancea, Policlinica de pe Batiştei, complexul Moara lui Assan, fosta vilă a Simonei Lahovary sau fosta casă de pe Gutenberg a prinţului Gheorghe Zizi Cantacuzino.

Schema după care au fost puse la pământ clădiri istorice care dădeau culoare "Micului Paris" a fost exersată pe scară largă în România postdecembristă.

Zona, altădată plăcută şi liniştită, e un şantier. Deja locul e dominat de blocuri pătrăţoase, metal şi sticlă, ridicate la 2-3 metri distanţă de clădirile vecine.

Sute de foste întreprinderi de stat au fost deliberat puse pe butuci pentru a fi vândute apoi ieftin, fie pentru relansări spectaculoase, fie pentru a fi făcute una cu pământul şi parcelate, devenind leagăne ale unor cartiere rezidenţiale de lux. Prea mulţi oameni s-au îmbogăţit prea repede, jefuind. Nimeni nu i-a întrebat despre primul milion, nimeni nu-i întreabă de ce măcar nu creează locuri de muncă.

Dar ceea ce caracterizează cel mai bine România şi locuitorii săi este capacitatea incredibilă de autodistrugere. Fix aşa sunt şi vremurile actuale! În loc să încerce să construiască ceva, să folosească inteligent criza ca pe o oportunitate de a reforma statul, puterea PDL dă vina, de doi ani, pe guvernul Tăriceanu şi reia la nesfârşit discursuri de care au început să se plictisească până şi susţinători convinşi ai regimului.

Pentru clientela politică şi caută să ridice pragul achiziţiilor publice directe (limita maximă ar putea ajunge la 4,85 milioane de euro, dacă ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare! Vorbim despre sume acordate fără licitaţie de către autorităţile publice, deci surse de furtişaguri de nepedepsit).

În realitate, aceia care mai aşteaptă vreo minune de la garnitura Boc-Blaga-Videanu-Berceanu-Udrea sunt naivi. Încă se mai pot monta borduri o dată la doi ani, mai sunt palate gata să fie culcate la pământ pentru că au fost ridicate în zone unde metrul pătrat de teren e mai scump ca aurul.

Dacă mai durează mult show-ul ăsta cu scrisoarea de intenţie, va trece şi proiectul Roşia Montană pe nesimţite. Căci nesimţirea nu miroase, dar îmbogăţeşte.