Parliamentary debates

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Vârsta de pensionare"

În urmă cu câteva zile, preşedintele României a trimis spre reexaminare Parlamentului Legea privind sistemul unitar de pensii, motivul reexaminării fiind vârsta de pensionare. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede atingerea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi în anul 2013. Considerăm că aceste vârste standard de pensionare trebuie păstrate cel puţin până în anul 2050.

Ne exprimăm dezacordul faţă de pericolul egalizării vârstei de pensionare dintre femei şi bărbaţi, întrucât egalitatea nu începe cu finalul, adică cu egalizarea vârstei de pensionare. Mai întâi trebuie să avem drepturi egale din toate celelalte puncte de vedere şi abia apoi, în timp, să ajungem să avem o vârstă egală pentru pensionare.

În favoarea ideii privind neegalizarea vârstei de pensionare vă prezint câteva argumente: a) femeia, în continuare, este singura care se ocupă de gospodărie, educaţia copiilor şi îngrijirea bătrânilor, conform statisticilor, doar în 5 la sută din familiile din România există un parteneriat soţ-soţie în ceea ce priveşte gestionarea activităţilor din gospodărie; b) discrepanţa dintre condiţiile de muncă de acasă din România şi cele din statele occidentale şi, mai mult, diferenţa majoră dintre mediul rural şi cel urban (lipsa apei curente şi a canalizării din satele şi comunele noastre); c) absenţa alternativelor pentru creşterea copiilor (creşe, grădiniţe, bone scumpe şi nepregătite). De asemenea, prelungirea vârstei de pensionare ar duce la diminuarea numărului bunicilor implicaţi în susţinerea familiilor, absenţa alternativelor pentru îngrijirea bătrânilor, iar numărul femeilor care suferă de boli cronice din România este de trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor.

Consider că prelungirea vârstei de pensionare, aşa cum executivul o prezintă în proiectul privind Legea pensiilor, ar avea drept consecinţă imediată creşterea numărului pensionărilor pe caz de boală; absenţa locurilor de muncă şi riscul creşterii şomajului, iar consecinţa egalizării vârstelor de pensionare între femei şi bărbaţi s-ar transpune în riscul ca de la 60 de ani femeile să rămână şi fără loc de muncă şi fără pensie, efectul imediat fiind acordarea de ajutoare sociale suplimentare de către stat şi în niciun caz reformarea sistemului public de pensii.

Fără a ne opune dorinţei femeilor care doresc şi pot să-şi continue activitatea şi după 60 de ani, considerăm că egalizarea vârstei de pensionare în toate domeniile de activitate în România este imposibilă. Nici măcar în Austria nu s-a luat această măsură, ba dimpotrivă, această ţară a prelungit termenul egalizării vârstei de pensionare din 2025 în 2030, iar speranţa de viaţă a româncelor este cu cel puţin zece ani mai mică decât a femeilor din majoritatea statelor Uniunii Europene.