Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.139/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.67 | Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică referitoare la "Înfiinţarea zonelor metropolitane, factor favorizant în eficientizarea administraţiei publice locale"; | ![]() |
||
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: "Înfiinţarea zonelor metropolitane, factor favorizant în eficientizarea administraţiei publice locale" Doresc să vă readuc astăzi în atenţie un subiect care trebuie să revină pe agenda noastră, un subiect care, abordat cu raţiune şi viziune, poate eficientiza o parte importantă a administraţiei publice Oraşele parcurg azi o nouă etapă în dezvoltare, etapă în care, după fenomenele de concentrare urbană şi structurare a suburbiilor, se extind şi antrenează în procesele de creştere zonele adiacente, alcătuind entităţi socio-spaţiale denumite, după scara lor de cuprindere, zone metropolitane sau regiuni metropolitane; acestea cuprind oraşul care generează procesele de interdependenţă şi localităţile care susţin aceste procese prin relaţii reciproce. Zona metropolitană presupune abordarea în parteneriat a dezvoltării pe termen mediu şi lung. Acest parteneriat vizează o nouă ofertă de posibilităţi de locuire şi relaxare pentru toţi cetăţenii regiunii, oportunităţi de afaceri, investiţii mult mai consistente decât poate oferi un oraş, amplasamente pentru instituţiile academice şi de cercetare cele mai avansate în sprijinul dezvoltării. Este singurul nivel capabil să abordeze şi să rezolve la o scară eficientă problemele de mediu, poate mobiliza şi atrage fonduri pentru o reţea de infrastructură care să favorizeze o dezvoltare teritorială durabilă pentru o constelaţie de localităţi. Exemplele marilor oraşe - Iaşi, Oradea, Braşov, Constanţa -, care au înglobat în ultimii ani localităţile limitrofe, au arătat necesitatea de a exista coordonare şi eficacitate, pentru a funcţiona mai eficient şi pentru a răspunde mai bine şi mai rapid nevoilor şi cerinţelor cetăţenilor. Abordarea metropolitană produce rezultatele aşteptate numai cu respectarea unor principii de bază, care au în centru necesitatea existenţei unei coerenţe şi coordonări din punct de vedere funcţional şi al obiectivelor, care să armonizeze particularităţile fiecărei entităţi componente, necesitatea stimulării competitivităţii, în paralel cu promovarea unui sistem de echitate, necesitatea asigurării cheltuirii raţionale a banilor cetăţenilor şi orientării către nevoile acestora, mai ales prin stimularea implicării lor în deciziile cu impact major asupra calităţii vieţii lor. Vă semnalez că, deşi cu un potenţial deosebit privind atragerea de capital şi dezvoltarea durabilă a regiunii, Bucureştiul întârzie înfiinţarea zonei metropolitane adiacente, din această temporizare având de pierdut economia locală, cetăţenii şi bugetul de stat. |



