Parliamentary debates

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Nu vă bateţi joc de ţară!"

La începutul lunii ianuarie 2005, majoritatea parlamentarilor PSD, economişti de profesie, nu contabili portocalii, aşa cum promovează actuala conjunctură de la guvernare, atrăgeau atenţia atunci asupra faptului că avantajele salariale aparente îşi vor pierde orice relevanţă dacă, din lipsă de resurse bugetare, se pune în pericol buna funcţionare a serviciilor sociale, se trimite o lovitură sub centură întreprinderilor mici şi mijlocii, se renunţă la reducerea cotei de contribuţii la asigurări sociale, se amputează resursele financiare necesare refacerii şi modernizării infrastructurii sau cele necesare restructurării şi modernizării administraţiei publice locale şi toate acestea pe fondul deteriorării iminente a echilibrelor macroeconomice, ceea ce va crea dificultăţi suplimentare în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Din păcate, acest semnal de alarmă a rămas fără ecou.

La scurt timp după acel moment, misiunea Fondului Monetar Internaţional, sosită la Bucureşti pentru a evalua politicile macroeconomice ale Guvernului proaspăt instalat, manifesta o poziţie fermă, somând România să renunţe la cota unică şi să continue politicile prudente implementate în anii anteriori.

Neclintiţi, fermi pe poziţie, cu dezinvoltura, nonşalanţa şi agresivitatea caracteristice doar celor care niciodată în viaţă nu au fost măcinaţi de vreo îndoială, liderii noii Puteri, răspunzând doar presiunilor exercitate de cei care le-au finanţat campaniile electorale, au sacrificat acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi au continuat să aplice cota unică, creând premisele derapajelor macroeconomice înregistrate ulterior.

Încercările disperate de a estompa efectele nefaste asupra constituirii resurselor bugetare au condus la adoptarea mai târziu a unor măsuri ce au adus la disperare pe românii cu venituri medii şi mici:

• impozitul pe dobânzile la depozitele bancare a crescut, într-o primă etapă, de 10 ori, ulterior, de 16 ori;
• impozitul pe terenul agricol a crescut de 44 de ori, de la 11.000 de lei vechi, la 440.000 de lei vechi;
• impozitul pe activitatea microîntreprinderilor s-a dublat;
• s-au introdus accize pentru consumul de curent electric într-o manieră nesăbuită, disonantă cu reglementările şi practicile din ţările europene;
• preţurile la utilităţi şi produse energetice au crescut într-un ritm superior celui programat;
• graficul de aliniere a nivelului accizelor la directivele europene a fost devansat cu 15 luni, conducând la o creştere a acestora cu 13,5% mai mare decât nivelul negociat.

Şi lista ar putea continua.

În legătură cu faptul că nivelul accizelor la produsele petroliere a crescut, în mod nejustificat, în aprilie 2005, cu circa 50 de euro pe tonă peste angajamentul european, se mai impune o precizare: criza petrolului a făcut ca, dimpotrivă, unele ţări membre ale Uniunii Europene să adopte, în regim excepţional, de salvgardare a economiilor naţionale, reduceri de fiscalitate în legătură cu produsele energetice.

Doar 9% dintre salariaţii din România - circa 350.000 de persoane - au reuşit să amortizeze şocul provocat de aceste măsuri, pentru că aceştia, realizând venituri mari şi foarte mari, au beneficiat din aplicarea cotei unice de avantaje financiare de peste 5.000.000 de lei vechi, iar uneori chiar de peste 150.000.000 de lei vechi.

Cum suportă 91% dintre salariaţi, cărora cota unică le-a adus avantaje de câteva sute sau chiar câteva zeci de mii de lei vechi?

Cum suportă pensionarii, bătrânii, bolnavii, şomerii consecinţele acestor măsuri necugetate?

Sunt întrebări la care primim răspuns ori de câte ori avem curajul să ne întâlnim cu cetăţenii şi nu suntem onoraţi de aceste răspunsuri, nici unul dintre noi, stimate colege şi stimaţi colegi, şi nici reprezentanţii Executivului nu sunt onoraţi, la fel cum nu ne onorează nici mesajele primite de la reprezentanţii mediului de afaceri.

Punându-şi mari speranţe într-o guvernare orientată după sloganul Prin noi înşine!, întreprinzătorii români constată, acum, că au fost păcăliţi, că, de fapt, părerea lor nu contează, iar soarta lor nu interesează pe nimeni.

Într-un sistem caracterizat prin incoerenţă, instabilitate, impredictibilitate, într-o economie cu cele mai mari preţuri la utilităţi şi cea mai mică productivitate a muncii, orice iniţiativă, fie chiar şi una genială, nu se poate materializa decât într-un eşec. Dacă nu puteţi sprijini mediul de afaceri, stimaţi guvernanţi, măcar nu-l încurcaţi. Oamenii de afaceri au cerut o strategie de reducere a dependenţei energetice a României şi au primit, la schimb, un circ mediatic, cu actori, persoane importante din industria petrolului şi a energiei.

Anul 2005, anul speranţelor legate de miraculoasele efecte ale cotei unice, s-a încheiat. Suntem la jumătatea anului 2006. Fac un apel la raţiune şi responsabilitate, propunându-vă o succintă analiză comparată între starea economiei româneşti în anul 2004 şi anii 2005 şi 2006.

Sfârşitul anului 2004 şi începutul anului 2005 găseşte economia românească cu motoarele în funcţiune, e adevărat, uşor supraîncălzite, după o perioadă de creştere economică de 4 ani, cu o medie anuală de 6%. Nivelul maxim a fost atins în anul 2004, când România a înregistrat cea mai importantă creştere economică dintre ţările Central şi Est Europene, cu un ritm anual de 8,3%, o creştere a productivităţii muncii de 11,5% şi un spor al producţiei industriale de 5,3%.

Ritmul de creştere economică se situa la limita suportabilităţii, fără a pune în pericol ţinta de inflaţie şi deficitul extern programat. Rata inflaţiei a coborât, în cursul anului 2004, de la 14,1% la 9,3%, deci 4,8 puncte procentuale. Deficitul de cont curent se situa, la sfârşitul anului, la nivel de 8,6% din p.ib., adică 5,1 miliarde euro, fiind finanţat din investiţiile străine directe realizate, cu un grad de acoperire de 104%.

În aceste condiţii, se impunea, mai mult ca oricând, continuarea politicilor prudente, menite să prevină derapaje majore în păstrarea echilibrelor macroeconomice.

Din păcate, introducerea cotei unice ca punct de plecare într-o aşa-zisă "revoluţie fiscală", s-a dovedit a fi cauza principală a degradării stării economice din România, în tot cursul anului 2005. Ritmul de creştere economică a scăzut sub 4%, pe fondul unei creşteri a productivităţii muncii de doar 5%, realizându-se o producţie industrială cu doar 2% mai mare decât cea înregistrată în anul precedent.

Ţinta de inflaţie de 7%, ajustată ulterior la 7,5%, a fost compromisă, realizându-se o rată anuală de inflaţie de 8,6%, cu doar 0,7 puncte procentuale mai mică decât în anul anterior, cu o medie lunară, practic, egală cu cea realizată în anul 2004.

Deficitul de cont curent a crescut cu 33% faţă de anul anterior, de la 5,1 miliarde euro, la 6,8 miliarde euro, adică la un nivel de 9,4% din produsul intern brut, fiind finanţat -este foarte important de făcut şi această precizare - din investiţii străine directe doar în proporţie de 90%.

Ca urmare a deteriorării situaţiei economice din ramurile productive a scăzut numărul locurilor de muncă în acest domeniu. Ştiu, stimaţi colegi, o să-mi spuneţi că, în cursul anului 2005, s-au creat circa 103.000 locuri de muncă, numai că o analiză mai atentă ne arată faptul că peste 80% dintre aceste locuri de muncă le regăsim în domeniul comerţului, sunt locuri de muncă create în super, hiper market-uri, unde sunt comercializate, într-o proporţie covârşitoare, mărfuri din import şi care absorb, în mare parte, miliardele de euro aduse în ţară de românii plecaţi la muncă în străinătate.

Acesta este tabloul dureros al evoluţiei stării economice a României, ca urmare a introducerii cotei unice. Situaţia este cunoscută şi apreciată ca atare atât la Washington, cât şi la Bruxelles, dar numai prin ferestrele Palatului Victoria lucrurile se văd altfel.

Acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional este întrerupt, fără şanse reale de a se relua, atâta timp cât Guvernul de la Bucureşti nu îşi revizuieşte comportamentul fiscal.

Uniunea Europeană, prin comisarul pentru politici economice şi financiare, ne atenţionează de o manieră fără echivoc atât asupra politicii fiscale nepotrivite unei ţări care îşi doreşte integrarea la 1 ianuarie 2007, cât şi asupra nivelului mare al inflaţiei şi al deficitelor externe, incompatibile cu criteriile europene.

Raportul din luna mai conţine atenţionări concrete în legătură cu aceste aspecte. Este bine să nu uităm că Uniunea Europeană ne-a alocat, deja, resurse bugetare pentru anii 2007-2013, iar noi încă nu ştim cum vom realiza veniturile bugetare proprii care trebuie să atingă un nivel minim de 35% din p.i.b.

Conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru 2006 veniturile se situează la circa 30% din p.i.b. iar proiecţia pentru anii 2008-2009 ne indică un nivel de 29,4% din p.i.b.

Readucerea parametrilor macroeconomici ai României în limita standardelor europene, presupune o schimbare radicală a comportamentului guvernamental, prin adoptarea unei politici prudente în domeniul fiscal şi accelerarea reformelor structurale.

Creşterea competitivităţii economiei româneşti, bazată pe o productivitate a muncii comparabilă cu cea din Uniunea Europeană, dublată de o politică fiscală proprie spaţiului european, adică una construită pe principiul impozitării progresive, reprezintă condiţii minime pentru ca visul european să devină realitate la 1 ianuarie 2007.

Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi urmărit.