Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.58/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.68 | Ioan Holdiş - declaraţie politică cu atenţionarea "Numărul datornicilor la bănci, în continuă creştere"; | ![]() |
||
|
"Numărul datornicilor la bănci, în continuă creştere" Dacă în anul 2007 şi anul 2008 băncile acordau credite aproape oricui, în momentul de faţă nu ştiu cum să reducă sau să stopeze numărul tot mai mare al restanţierilor. În anul 2008 băncile atingeau profituri nete record, care în anul 2009 scădeau drastic. Zeci de mii de români se află în imposibilitatea achitării datoriilor la bănci, fapt ce tinde a deveni o problemă socială. Peste 100.000 de persoane fizice au ajuns în faza de procedură a executării silite. Cele mai multe solicitări sunt pentru credite de nevoi personale de 30.000-40.000 lei, sume relativ mici pentru care îşi pierd casa sau alte bunuri ce valorează cu mult peste suma împrumutată. În majoritatea cazurilor, datornicul a fost sau este în curs de executare silită doar pe baza contractului de credit bancar sau a contractului de leasing, documente ce au titluri executorii, tocmai de aceea, în lipsa intervenţiei magistraţilor foarte mulţi s-au trezit cu executorul judecătoresc la uşă, ca să le ia bunul. Băncile execută silit cu 30% mai mult apartamente decât anul trecut, numărul persoanelor ce nu mai pot plăti ratele creditului ipotecar fiind în creştere. Din păcate, banca în aceste cazuri urmăreşte doar recuperarea banilor ce îi revin, de aici ajung să vândă bunuri la un preţ mai mic cu 35%-50% decât cel de pe piaţă. Anormal este când banca execută silit casa şi o vinde sub preţul pieţei, iar persoana respectivă se trezeşte că mai are foarte mult de plătit, chiar dacă a rămas fără casă, legile neimplicând şi o responsabilitate din partea băncii. Băncile fac executarea silită din patru paşi, şi anume: întocmirea unui proces-verbal, în care se emite somaţia de plată, notarea somaţiei în cartea funciară a imobilului solicitând raport de evaluare al bunului, comunicarea raportului băncii şi debitorului şi, ca ultim pas, fixarea termenului de scoatere la vânzare a bunului. Foarte important este de ştiut că la primul termen, preţul nu are legătură cu cel înscris în raportul de evaluare, locuinţa se poate adjudeca dacă la licitaţie au fost mai mult de două persoane, fiind adjudecată de cel ce oferă mai mult, chiar dacă acesta nu acoperă creditul. Prin urmare, dacă imobilul se vinde la un preţ mai mic decât valoarea creanţei, debitorul va fi urmărit în continuare de bancă. Dobânzile mari, efectele crizei economice, pierderea locurilor de muncă, luarea unor credite mult prea mari comparativ cu veniturile pe familie, toate acestea au dus la neîndeplinirea datoriilor faţă de bancă, iar acum sunt obligaţi să suporte consecinţele. Ne confruntăm cu un fenomen fără precedent în care clientul are numai obligaţii, iar banca, după ce acesta din urmă i-a adus profit, refuză să îşi asume pierderi prin renegocierea dobânzii, suspendarea plăţii pe o perioadă de timp, prelungirea creditului pe un interval mai mare de ani. Din păcate, legile actuale nu implică responsabilităţi concrete din partea băncii care să aibă în vedere problema socială cu care ne confruntăm. |



