Parliamentary debates

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

"Adio, zâmbete de copii. 1 Iunie 2010, o sărbătoare amară"

"Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult", a răspuns un copil de 8 ani la întrebarea ce este politica. Nimic mai adevărat, nu-i aşa? Ne întâlnim zi de zi în Parlament, în Guvern, în sediile de partide şi vorbim. Vorbim la întruniri publice, vorbim în campania electorală, vorbim la televizor. Unii dintre noi, prea puţini însă, ne şi străduim să facem ceva pentru cei care ne-au ales: părinţii şi bunicii copiilor. Astăzi, însă, în fruntea României, sunt acei politicieni care iau decizii fără să ţină cont de nevoile părinţilor, bunicilor, copiilor.

Din păcate, 1 iunie 2010 este o sărbătoare amară. Părinţii şi bunicii copiilor au de suferit: pierd din salariu şi din pensie banii care li s-au cuvenit până acum. Fac calcule cu disperare dacă le vor mai ajunge banii pentru întreţinere, mâncare, haine, transport... 1 iunie 2010 este o zi tristă. Şi dacă părinţii şi bunicii sunt trişti, deznădăjduiţi, atunci cum sunt copiii şi nepoţii lor? Câţi bani le vor rămâne părinţilor şi bunicilor pentru educaţia copiilor? Pentru rechizite şcolare, pentru cărţi, pentru hăinuţe, pentru jucării, pentru a-i putea duce la grădiniţă şi la şcoală?

N-am să vorbesc astăzi despre statisticile privind abandonul şcolar, despre faptul că bătaia nu este rupta din rai, despre orfani sau despre copiii rămaşi în plata Domnului după ce părinţii lor au plecat la muncă în străinătate. Cifrele sunt şi ele alarmante. Şi, în loc să găsească soluţii economice reale, viabile, pentru ca părinţii şi bunicii să ducă un trai decent, Guvernul PDL face exact contrariul: înfometează populaţia şi îi condamnă pe copii la o viaţă mizeră.

Acest lucru se întâmplă în ciuda solicitărilor,dacă este să o amintesc doar pe cea a Comitetului ONU care recomandă ca statul să asigure alocări bugetare corespunzătoare în vederea implementării integrale a strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Comitetul ONU recomandă ca statul-parte să revizuiască statutul şi eficienţa instituţiei Avocatului Poporului în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului întrucât acest organism trebuie să beneficieze de toate resursele umane şi financiare în ceea ce priveşte capacitatea sa de a primi şi de a examina plângeri de la sau în numele copiilor, legate de violarea drepturilor acestora. De asemenea, Comitetul ONU recomandă ca statul parte să realizeze în continuare eforturi pentru înfiinţarea unei instituţii independente a Avocatului Copilului.

Iată doar o măsură pe care actualii guvernanţi o pot lua pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor. Numai că, dincolo de aceste recomandări, de necesitatea de a avea legi bune şi clare care să-i protejeze pe copii, astăzi, altele sunt îngrijorările majore. Cea mai mare este grija zilei de mâine. Îmi povestea o doamnă profesoară că pe vremea lui Ceauşescu îi leşina în clasă, din când în când, câte un copil, de foame. Nici nu vreau să-mi imaginez că aceste scene se pot repeta în România secolului XXI. Dar, din păcate, se pare că spre acest tablou sinistru ne îndreptăm.

Astăzi, 1 iunie 2010, încerc doar să-mi imaginez câţi copii vor primi o jucărie de ziua lor. Un zâmbet, o vorbă bună, o bomboană sau o carte. Probabil foarte puţini! Cei mai mulţi nici nu vor şti că astăzi e ziua lor. Ziua în care fiecare copil ar trebui iubit şi respectat. Atât de părinţi şi bunici, cât şi de cei care le hotărăsc, dintr-un condei, viitorul.

"Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult", a răspuns un copil de 8 ani, la întrebarea ce este politica. Întrebaţi-i acum, vă rog, pe părinţii şi bunicii acestui copil ce este politica. Răspunsul lor vă va cutremura, probabil. Deşi, ce s-ar mai putea spune când Băsescu şi Boc, uitându-se spre popor, au spus,şi acum acţionează în consecinţă: "Un fleac, i-am ciuruit!"