Marin Diaconescu
Marin Diaconescu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.141/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Marin Diaconescu - intervenţie cu titlul "Salvaţi România cât mai e timp!";

Domnul Marin Diaconescu:

"Salvaţi România cât mai e timp!"

Stimaţi colegi parlamentari,

Cunoaşteţi cu toţii starea dramatică în care se află multe localităţi datorită calamităţilor naturale care au avut loc în ţara noastră, începând cu primăvara acestui an. Specialiştii meteorologi sunt de acord că atât cantitatea de apă căzută pe metru pătrat, cât şi întinderea teritorială a acestor fenomene naturale deosebite, precum şi amploarea distrugerilor provocate, sunt fără precedent în istoria recentă a României.

Bunul simţ comun al poporului român a găsit răspunsul acestui şir negru de nenorociri: Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi!

Domnilor parlamentari, reprezentanţi ai actualei Puteri care conduceţi România,

Întoarceţi-vă faţa spre popor şi ascultaţi glasul înţelepciunii măcar acum în ultimul ceas!

Aţi forţat regulile democraţiei pentru a trece puntea subţire care vă despărţea de Putere şi aţi semnat un Pact imoral, aţi încălcat reguli pe care singuri vi le-aţi impus, aţi luat măsuri pe care, anterior, le consideraţi ilegale ...

Domnilor, care ocupaţi, temporar, scaunele Guvernului, înţelegeţi odată, semnele pe care le primim de un an de zile şi puneţi interesele României mai presus de interesele politice!

Daţi-vă demisia şi redaţi liniştea poporului român!

Daţi-vă demisia şi salvaţi România!

Încă mai este timp!