Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

Paradoxul preţurilor controlate şi politica liberală.

În prezent avem parte zilnic de o adevărată ofensivă a liberalismului în politică şi economie, promotorii doctrinei aflaţi în fruntea Guvernului şi a Camerei Deputaţilor dovedindu-se adevăraţi agitatori, purtători de mesaj în media românească, dar şi iniţiatori de norme şi instituţii cu vocaţie "liberală" şi de sorginte "liberală". Folosesc sensul figurativ al termenului, pentru că în esenţă nu avem de-a face cu adevărata doctrină liberală. Însăşi principiile sale, care au dominat producţia şi consumul în economia de piaţă, evoluând desigur în timp, nu trebuie luate doar cu semnificaţia lor semantică. Cu atât mai mult nu trebuie să se ajungă la libertinaj, la o stare de dezordine, cu alte cuvinte.

Se întâlnesc însă la noi situaţii şi cazuri de autentică intervenţie etatistă în economie, de utilizare în exces a mecanismelor şi a pârghiilor administrative în sistemul de producţie şi repartiţie a valorilor materiale şi financiare.

Preţurile şi tarifele administrate (sau controlate) sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Nu pentru faptul că se practică astfel de preţuri ci pentru că ele nu sunt stabilite pe baze reale şi bine fundamentate. Ele nu decurg din jocul cererii şi ofertei, ele apar ca urmare a statutului de monopol al produsului sau serviciului care le stă la bază, sunt expresia voinţei şi intereselor celui care le stabileşte, ale celui care conduce sectorul sau ale celor care îl selecţionează şi îl numesc în funcţie.

După acest lung şir de consideraţii de ordin teoretic, sunt necesare, desigur, şi exemple concrete iar ele nu trebuie mult căutate. Sunt destule, dar mai ales sunt peste tot, ca o obsesie şi o sfidare.

Avem astăzi, spun datele statistice, unele din cele mai ridicate preţuri ale energiei electrice din Europa pentru consumatorii economici; avem cel mai ridicat preţ plătit furnizorului extern de gaze naturale, avem cu certitudine cele mai scumpe utilităţi (la termoficare, apă, canal, telefonie), comparativ cu câştigurile medii.

Toate acestea nu s-au stabilit pe baza unor criterii ale economiei de piaţă. Nivelul lor nu este consecinţa unor practici de sorginte liberală. Ele sunt posibile tocmai pentru că se ignoră şi se poate face rabat de la cerinţele economiei de piaţă; ele sunt rolul voluntarismului şi arbitrarului într-un sistem care nesocoteşte legile, în primul rând, pe cele nescrise ale economiei.

Este vorba de un paradox al preţurilor controlate, care au cea mai mare pondere în consumul social, şi politica liberală oficială, declarată, dar prea puţin practicată.