Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

Acum două săptămâni s-au împlinit 485 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab, cel mai învăţat şi mai cult român de până la Dimitrie Cantemir. Descendent din boierii Craioveşti, Neagoe Basarab a crescut pe lângă Nifon, patriarh de Constantinopol şi mitropolit al Ungrovlahiei. Mare postelnic şi apoi mare comis în Ţara Românească, Neagoe Basarab ajunge domn în 1512.

În timpul celor nouă ani cât s-a aflat pe tron, a întărit organizarea administrativă, consolidându-şi domnia şi puterea centrală. Pe plan extern a stabilit relaţii de bună vecinătate, evitând să se angajeze în războaie. A mutat scaunul domnesc de la Argeş la Târgovişte, dovedindu-se un mare ctitor. În timpul domniei sale şi cu sprijinul său direct au fost reconstruite biserica vechii mitropolii din Târgovişte, mănăstirile Tismana, Cozia, Snagov şi a fost rezidită şcoala din Scheii Braşovului, frecventată de români din întreg Ardealul. Din iniţiativa sa a fost reconstruită biserica mănăstirii de la Curtea de Argeş, grandios monument religios şi cea mai reprezentativă construcţie medievală de tip renascentist din Ţara Românească, unde domnitorul îşi doarme somnul de veci.

Ca iubitor şi creator de cultură, remarcabilul domnitor şi-a legat numele de o mare şi durabilă lucrare, intitulată "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie", scrisă în limba slavonă între anii 1517-1521, socotită cea mai importantă operă a literaturii române vechi, până la apariţia marilor cronici. Lucrarea, păstrată în trei versiuni - slavonă, română şi greacă - reprezintă un original tratat de educaţie politică şi moral-religioasă pentru tinerii domni şi, totodată, o frescă a epocii, conţinând informaţii bogate despre structura vieţii feudale de curte, raporturile sociale şi politice ale timpului, organizarea armatei şi a altor instituţii. "Precum iaste tocmeala lumii acesteia - citim în această lucrare intrată în literatura noastră ca un valoros monument de limbă -, pizmă să n-aibi în inima ta, iar altuia să nu-i faci rău pentru răul ce ţi l-a făcut... Încă să nu-i ruşinezi, nici să nu-i urgiseşti pe cei ce ţi-au făcut necazuri... Dimpotrivă, să-i îmblânzi cu dulci cuvinte şi să-i dărui bine... Că cei ce nu iartă greşelile celui ce i-au greşit, acela îşi întoarce rugăciunile în blestem". Învăţându-ne să fim "îndurători şi darnici toată viaţa noastră", ilustrul ctitor de spiritualitate, care a fost şi a rămas domnitorul Neagoe Basarab, ne lasă cu limbă de moarte o altă sfântă povaţă: "Dacă noi le-am oferit vrăjmaşilor pacea şi ei o dispreţuiesc şi vor să ne cotropească Ţara şi Capul ei, atunci omenia noastră trebuie să lase loc confruntării. Bunurile noastre sfinte vor fi apărate în spiritul tradiţiei noastre din moşi-strămoşi, cu eroism şi credinţă, întrucât, pentru nesmerenia vrăjmaşilor, Dumnezeu îi va da sub picioarele noastre".

"Falnic monument de literatură politică, filosofie şi elocvenţă la străbunii noştri", cum îl numea Bogdan Petriceicu Haşdeu, deopotrivă manual de artă militară şi, totdată, de pedagogie, operă cu caracter enciclopedic, testamentul lui Neagoe Basarab conţine învăţături nu doar către fiul său, ci pentru întregul popor român, "desprinse dintr-o istorie durată cu eroism şi blândeţe, adresată tuturor fiilor ce vor urma în vecii veacului". Adevărată sinteză a evului mediu românesc, "Învăţăturile lui Neagoe Basarab" constituie, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante scrieri europene din secolul al 16-lea. Iată de ce socotesc acum, drept o datorie a noastră, a urmaşilor lui Neagoe Basarab, de a ne aminti şi de a-l evoca de la această tribună pe un asemenea luminat înaintaş.

Vă mulţumesc pentru atenţie.