Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

"Consideraţii despre predarea religiei în şcoli"

Tema predării religiei în sistemul nostru de educaţie preuniversitară a prilejuit o perioadă de timp discuţii aprinse pro şi contra, a iscat pasiuni şi controverse, a acutizat chiar unele confruntări între specialişti, între exponenţi ai clasei politice şi ai societăţii civile, între părinţii elevilor şi pedagogi, nefiind desigur în afara acestei dezbateri pe subiect teologi de valoare, reprezentanţi ai cultelor, enoriaşi cu aplecare spre studiul religiei.

Problematica este departe de a fi clarificată sau soluţionată în vreun fel. Pledoariile pentru continuarea şi perfecţionarea sistemului educaţional actual - la care s-a revenit cu mari ezitări după o jumătate de secol de ateism şi intoleranţă faţă de religie - sunt în destule cazuri urmate de acţiuni (cu certitudine propagandistice) de combatere a necesităţii şi utilităţii religiei în sistemul nostru de învăţământ. Chiar şi în condiţiile unei "programări" mediatice a unor astfel de acţiuni, dezbaterile pot fi benefice dacă au o bază ideologică solidă, dacă fac apel la motivaţii de ordin didactic, dacă folosesc argumentele adevărului, ale logicii şi bunului simţ.

Am urmărit în această perioadă multe păreri - exprimate desigur în presă, dar parcă în mod ostentativ, pentru un plus de imagine sau de notorietate - care negau necesitatea predării religiei în şcoli. Cele mai multe dintre ele (provenite însă de la un număr restrâns de autori) foloseau argumente marginale, exemple atipice şi chiar unele cazuri prea puţin verosimile. Ele se refereau, sintetic, la unele metode pedagogice care promovează doctrina pedepsei divine (tema chinurilor în iad sau a diavolului) la practicarea "constrângerilor" pentru respectarea ritualului (ortodox), pentru participarea obligatorie la slujbe (de asemenea, la bisericile ortodoxe), pentru eliminarea din şcoli a însemnelor religioase (iarăşi a celor care simbolizează ortodoxia) cum sunt cruciuliţele purtate la piept, icoanele puse pe pereţi, celebrarea sfinţilor din calendarul ortodox; până şi semnul crucii făcut altfel decât la catolici în faţa elevilor devine tot un pretext de a invoca excesul de educaţie religioasă (tot de rit ortodox) în şcoala românească.

Toate acestea sunt însă "argumentaţii" profund nedrepte ale contestatarilor; ele pot fi, de asemenea, cazuri nesemnificative ale unui proces amplu de educaţie religioasă, care într-un deceniu şi jumătate şi-a perfecţionat continuu metodele didactice şi şi-a arătat pe deplin foloasele. Avem astăzi religie în şcoli şi putem spune cu deplin temei că cei care trec prin şcoală sunt mai împliniţi spiritual, mai pregătiţi pentru viaţă, mai umanizaţi şi generoşi, mai încrezători în virtuţile moralei creştine.

Ştiind că cei mai mulţi sunt integraţi învăţământului religios al bisericii ortodoxe, aş putea spune că roadele sistemului sunt cu atât mai evidente. Pentru că dascălii care asigură funcţionarea acestuia şi-au confirmat pe deplin calităţile de buni pedagogi, iar unii, în egală măsură, de părinţi spirituali ai comunităţilor pe care le păstoresc. Şi aceasta tocmai pentru că nu exclud pe ceilalţi, nu practică intoleranţa la normele canonice ale celorlalţi, nu fac prozelitism - cum s-a afirmat în destule situaţii, poate tocmai de către cei cărora nu le sunt străine astfel de practici.

Este şi raţiunea pentru care, în calitate de membru al comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, susţin predarea în continuare a religiei în şcoli, la noi standarde de calitate şi eficienţă, a a avea un climat mai bun în şcoală, familie şi societate.