Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.133/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.71 | Vasile Puşcaş - declaraţie politică cu titlul "Care sunt sensurile reale ale reformei justiţiei în România?"; | ![]() |
||
|
"Care sunt sensurile reale ale reformei justiţiei în România?" Doamnelor şi domnilor, Doresc să aduc în atenţia Dvs. câteva aspecte mediatizate în săptămâna care a trecut, aspecte semnalate şi de către o parte din cetăţenii Clujului cui care am avut întâlniri la sfârşitul de săptămână în teritoriu. Este vorba despre atitudinea Ministrului Justiţiei, D-na Monica Macovei care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) suspendarea procedurii de numire a magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie(ÎCCJ). Constituţia României, revizuita, prin art. 132 al. 1 a conferit Consiliului Superior al Magistraturii - organul suprem şi unicul reprezentant al autorităţii judecătoreşti - rolul de ,,garant al independenţei justiţiei". În spiritul acestor prevederi constituţionale, intervenţia Ministrului Justiţiei faţă de corpul CSM, o considerăm a fi un amestec făţiş al politicului în justiţie. Potrivit aceluiaşi text fundamental, Constituţia României, "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". Aşadar în lumina celor expuse, într-un stat de drept, Ministrul Justiţiei ca parte a puterii executive nu ar trebui să se amestece în deciziile şi modul de organizare a justiţiei. CSM este organismul desemnat de către legiuitor să aibă asemenea competenţe. Reforma justiţiei în România a fost şi este susţinută nu numai de către magistraţi ci şi de toţi factorii (mass-media, ONG-uri, societatea civilă) care doresc să funcţioneze statul de drept. Reforma acestui domeniu, începută în anul 2004 de către guvernul PSD - prin promovarea unui pachet legislativ în concordanţă cu cerinţele şi angajamentele din negocierile de aderare - se aşteaptă să fie aplicată şi implementată de către autorităţile statului; noile reglementări din domeniul justiţiei promovate de către guvernul ,,patrulaterului portocaliu", ,,asortate" cu atitudinile ministrului justiţiei şi al altor importanţi membri ai actualei puteri, vin să ne confirme faptul că în momentul de faţă s-a deschis poarta spre politizare, arbitrariu şi subiectivism în acest domeniu. Numai reaua credinţă sau neştiinţa pot să explice poziţiile ministrului justiţiei, care nu respectă prin atitudinea avută în faţa membrilor CSM un principiu de drept elementar: legea nu retroactivează. Astfel, procedura de numire a magistraţilor la ÎCCJ fusese declanşată anterior intrării în vigoare a actului normativ de care s-a prevalat D-na Ministru Macovei în demersul sau. CSM a verificat condiţiile de promovare şi respectarea procedurilor legale cu privire la promovarea magistraţilor, el fiind singura autoritate competentă în a-şi da avizul în vederea numirii membrilor ÎCCJ. Aşadar, Ministrul Justiţiei nu are din punct de vedere legal nici un drept de a interveni în această procedură, cu atât mai mult cu cât fiind numită în funcţie în executiv cu susţinerea unui partid politic, atitudinea domniei sale se cuantifică drept un atac făţiş la independenţa justiţiei din partea politicului. Probabil că D-na Ministru Macovei a criticat şi contestat modalitatea de numire a magistraţilor ÎCCJ, fie dintr-un spirit nihilist fie dintr-o motivaţie constând în exercitarea unui control politic asupra viitorilor magistraţi ai Înaltei Curţi, solicitarea domniei sale neavând nici o acoperire legală şi nici o argumentaţie logică. Atitudinea D-nei Ministru Macovei, denota un total dispreţ faţă de principiile statului de drept şi de spiritul şi litera legii. Mai grav este că semnalele care se dau prin asemenea episoade nefericite, de la un asemenea nivel, sunt nefavorabile României în drumul său spre aderarea la UE. Factorii de monitorizare europeni, opinia publică europeană, corpul magistraţilor şi nu în ultimul rând cetăţenii României se vor îndoi de capacitatea de a se reforma justiţia, de independenţa faţă de factorul politic, de capacitatea de profesionalizare a acestui corp al magistraţilor şi de validitatea criteriilor de selecţie şi promovare în rândul corpului magistraţilor din România. Stimaţi colegi, Suntem cu toţii conştienţi că pentru îndeplinirea obiectivului nostru fundamental, aderarea la UE la 1 ianuarie 2007, trebuie să ne îndeplinim angajamentele asumate în relaţia cu UE, iar o parte însemnată a acestor angajamente privesc domeniul justiţiei. Fără o independenţă reală şi o reformă structurală a acestui domeniu, fără respectarea legilor şi a rolului instituţiilor statului, aderarea la UE va rămâne de domeniul viitorului foarte îndepărtat. Iar cei care se fac vinovaţi, cu bună ştiinţă, de aceste piedici puse României în drumul său spre Europa, vor răspunde în faţa istoriei şi a naţiunii, care-i va aşeza în conul de umbră al unui trecut negru. Vă mulţumesc pentru atenţie! |



