Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.37/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.71 | Mihai Doru Oprişcan - declaraţie politică: "Avem fonduri europene, ce facem cu ele?"; | ![]() |
||
|
"Avem fonduri europene, ce facem cu ele?" Declaraţia mea politică se referă la modul dezastruos în care sunt accesate în teritoriu fondurile europene. Actualul Guvern şi-a stabilit ca prioritate atragerea de fonduri europene. Ne-am fixat şi un obiectiv important: 3 miliarde de euro pe care să îi accesăm prin proiectele din acest an. Cu alte cuvinte, ne-am angajat la o sumă de 20 de ori mai mare decât cea de anul trecut. Cum vom reuşi să ne respectăm promisiunea? Deşi la nivel central au fost dispuse măsuri clare care să faciliteze absorbţia de fonduri europene, în teritoriu nu s-a schimbat nimic. Primarii, mai ales cei nou-aleşi, habar nu au de posibilităţile şi facilităţile de finanţare. Informaţia trece foarte greu bariera capitalei, site-urile care ar trebui să ofere date prompte, nu sunt actualizate. Românii interesaţi de aceste fonduri nu ştiu unde şi cui să se adreseze. În cel mai fericit caz, remarcaţi ghilimelele, aceşti oameni ajung pe mâna unor funcţionari birocraţi care le vorbesc în termeni abstracţi. Pe de altă parte, ritmul lent în care sunt schimbaţi şefii de agenţii din teritoriu, afectează negativ activitatea acestor instituţii. Vă ofer un singur exemplu în acest sens. La Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Mureş pe măsura 1.1.2 privind facilitarea accesării de fonduri pentru tinerii care vor să se stabilească în mediul rural, au fost depuse doar două proiecte. Asta deşi în cadrul ultimei sesiuni de depunere de proiecte, încheiate recent, existau sume disponibile pentru aproximativ 100 de proiecte. Aceeaşi situaţie dezastruoasă s-a înregistrat şi pentru proiectele depuse pentru măsurile 1.4.1 şi 1.4.2. Aşadar, dacă măsurile luate la centru pentru facilitarea absorbţiei de fonduri europene nu sunt propagate eficient şi în teritoriu, vom asista la un eşec total. Ne dorim asta? În mod cert, nu. Trebuie să ne concentrăm, deci, pe accelerarea transmiterii la nivelul instituţiilor din judeţe a tuturor măsurilor pe care le dispunem aici, în Bucureşti. Asta cu atât mai mult cu cât aceste finanţări nu trebuie privite doar ca surse de prosperitate economică, ci şi ca metode extrem de eficiente de combatere a şomajului în mediul rural. |



