Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Agricultura României"

Privind retrospectiv, România era caracterizată ca o ţară eminamente agrară. Au fost ani în care eram consideraţi "grânarul Europei". Comparând producţiile de atunci cu cele obţinute astăzi în agricultura României, constatăm cu stupoare că peste 70 de ani de evoluţie spectaculoasă a societăţii au însemnat un progres mai puţin coerent pentru agricultura românească, este departe de realizările de excepţie ale multor ţări din Uniunea Europeană sau alte state.

Un lucru este cert, România nu reuşeşte să asigure din producţia internă nevoile celor 20 de milioane de români. Importăm cereale, plante tehnice, carne, peşte 65% din necesarul de fructe şi legume şi multe altele, răsturnând echilibrul balanţei comerciale agricole.

Chiar dacă ne confruntăm cu o criză economică, este momentul să încurajăm agricultura şi investiţiile în agricultură, în special, aceasta putând răspunde în timp scurt, real şi eficient la o serie din provocările actuale ale crizei. Actualul Guvern tratează agricultura ţării ca pe Cenuşăreasa de serviciu. Dovada acestui tratament "generos" pentru importanţa acestui domeniu o constituie cei 1,31% din p.i.b. alocaţi Ministerului Agriculturii.

Realizarea unui Program naţional de îmbunătăţiri funciare cu o componentă majoră, reabilitarea şi extinderea sistemului de irigaţii, ar fi trebuit să constituie prima opţiune investiţională a ţării.

Crearea perdelelor forestiere şi realizarea unui Program naţional de împădurire reprezintă o altă direcţie neglijată de actualii guvernanţi, cu efecte dezastruoase asupra agriculturii şi mediului înconjurător.

Cercetarea agricolă, cândva performantă şi eficientă, este la pământ. Din cele peste 160 de unităţi de cercetare au mai rămas mai puţin de 40 de unităţi. Cercetătorii sunt tot mai puţini şi prost plătiţi.

Agricultorii români, producătorii de seminţe sub licenţa marilor firme, cumpără ceea ce produc ei înşişi la preţuri prohibitive, dar vând cerealele şi celelalte produse la preţuri descurajante.

Îngrăşămintele şi erbicidele sunt tot mai slabe calitativ, dar tot mai scumpe de la an la an. Motorina pentru agricultură este scumpă. Subvenţiile pentru zootehnie nu au fost date, iar nivelul subvenţiilor per ansamblu este mult mai mic, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Accesul la finanţarea investiţiilor în agricultură este lăsat, în mod discreţionar, la mâna băncilor private.

Ultima lovitură dată agricultorilor o constituie eliminarea subvenţiei pentru irigaţii, care va ridica costurile pe unitatea de suprafaţă cu peste 10 milioane de lei vechi.

Elaborarea unor strategii coerente, finanţarea prin bugete multinaţionale, investiţii în sisteme de irigat, crearea unor structuri viabile pe piaţa balanţei comerciale agricole, subvenţii la nivel naţional, creşterea suprafeţelor împădurite sunt obiective majore ale oricărui guvern responsabil din această ţară.

Eliminarea evaziunii fiscale de peste două miliarde de euro din agricultură, desfiinţarea sistemului de achiziţii pe borderou, comasarea terenurilor agricole, impozitarea excesivă a proprietarilor care lasă pământul pârloagă, taxarea inversă privind t.v.a.-ul la produsele agricole, crearea la CEC a unei divizii pentru finanţarea agriculturii şi regândirea criteriilor si procedurilor privind accesarea fondurilor europene sunt doar câteva soluţii.

Dacă nu se vor mai lăsa de izbelişte sute de mii de hectare necultivate, dacă va avea inteligenţa necesară să exploateze la maximum acest patrimoniu inestimabil, România poate avea un nou început.