Emil Bostan
Emil Bostan

Sittings of the Chamber of Deputies of September 29, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.121/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 29, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.72 Emil Bostan - declaraţie politică: "Halucinogene prezidenţiale";

 

Domnul Emil Bostan:

"Halucinogene prezidenţiale"

Preşedintele Traian Băsescu a făcut din nou senzaţie... Senzaţii tari, aş putea spune, însă, în sens negativ. Raportul Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice lansat de curând, propune printre altele legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri. Citind acest raport am aflat lucruri care pe mine unul mă scandalizează. Astfel, din paginile acestui document aflăm că dezincriminarea consumului de droguri ar aduce la suprafaţă consumatorii, aflăm de asemenea că incriminarea consumului de până acum a produs efecte secundare grave precum refolosirea seringilor şi de aceea ar fi mai bine să organizăm servicii care să asigure consumatorilor seringi de unică folosinţă în schimbul celor deja folosite. Semnatarii acestui raport au venit şi cu soluţii, propunând introducerea "în cartierele cu mulţi dependenţi de droguri injectabile a unor automate cu fise şi cu seturi sterile de injectare, la fel ca în unele ţări europene pentru a preveni refolosirea seringilor".

Este de-a dreptul halucinant ce ni se propune în acest raport, un raport asumat şi prezentat de către instituţia prezidenţială, instituţie în care cei mai mulţi dintre români îşi pun speranţele. Nu înţeleg ce sens are acum o ieşire pe acest subiect. Domnul preşedinte mai deunăzi se lupta cu criza, în iunie mergea la Guvern de unde ne anunţa că ţara este în recesiune, dar să stăm liniştiţi că domnia sa are soluţii pentru ieşirea din criză.

Prin acest raport să fi primit oare răspunsul mult aşteptat la ieşirea din criză? Liber la prostituţie şi droguri!

Inconştienţa acestor domni, în frunte cu preşedintele ţării, mă sperie. În ţara asta oamenii rabdă de foame, analfabetismul este în creştere, abuzurile şi violenţa sunt pe toate canalele media, sărăcia este din ce în ce mai cruntă, iar cu infracţionalitatea ne întâlnim la fiecare colţ de stradă.

Aceasta este fotografia societăţii româneşti, nu ceea ce ne propuneţi printr-un raport care sfidează toate legile bunului simţ şi ale moralei creştine.

Într-o ţară în care predomină conservatorismul, iar ataşamentul pentru credinţa creştin-ortodoxă este atât de mare, este neavenit să vorbeşti despre legalizarea prostituţiei sau legalizarea drogurilor. Este o lipsă de respect pentru valorile creştin-tradiţionale: familie, credinţă etc.

Domnule preşedinte, nu avem nevoie de astfel de experimente. Aţi ascultat vreodată mărturia vreunui dependent de droguri, aţi asistat la disperarea părinţilor ai căror copii au căzut în patima consumului de droguri? Coborâţi printre oameni, printre dramele lor personale, nu mergeţi doar la nunţi, botezuri şi paranghelii.

Coincidenţă sau nu, tema legalizării drogurilor uşoare a fost abordată chiar de fiica preşedintelui, care în campania pentru europarlamentare a declarat că ar vota o asemenea propunere în Parlamentul European. Să fie acest raport o încurajare a demersului în acest sens a mezinei preşedintelui?

Tot coincidenţă sau nu, fiica preşedintelui a vizitat comuna Alexandru cel Bun, unde primar este domnul Ioan Rotaru, pentru a-i mulţumi acestuia pentru scorul bun obţinut la europarlamentare. Este de notorietate faptul că domnul primar este un "fan, dar nu numai al Elenei Băsescu, ci şi al legalizării prostituţiei. Oare astfel se închide un cerc şi Guvernul se va prezenta în Parlament cu asumarea răspunderii pe cele două legi?

Sincer, toată această discuţie mă revoltă. Ca parlamentar, ca om crescut cu respectul pentru credinţă, provenit dintr-o familie care mi-a insuflat principii sănătoase de viaţă şi în spiritul cărora vreau să-mi cresc copiii, nu pot fi de acord cu ideile promovate prin acest raport.

Domnule preşedinte, aţi deschis cutia Pandorei. De la propunere până la materializarea ei nu este decât un pas. Dar să ştiţi că orice act normativ are menirea să apere demnitatea persoanei, instituţia familiei şi valorile vieţii sociale şi nu să ignore demnitatea persoanei, instituţia sacră a familiei şi moralitatea publică. Sper ca politicienii fideli dumneavoastră, armata portocalie, să cântărească bine înainte să execute vreo comandă politică în acest sens.

Sunt împotriva acestor măsuri care nu fac bine unei societăţi oricum dezorientate, iar modernizare nu înseamnă neapărat libertinaj şi călcarea în picioare a moralităţii creştine.

"Nihil sine Deo" domnule preşedinte, vă spune ceva această expresie?