Parliamentary debates

Domnul Culiţă Tărâţă:

Pe la mijlocul verii, preşedintele Băsescu ne încunoştinţa că marea criză începe să dea semne de oboseală. Ca atare, afirma domnia sa, din acest trimestru economia noastră va înregistra o uşoară înviorare, iar în anul viitor vom fi iarăşi ce-am fost în 2008.

Speriaţi până atunci de deciziile Guvernului de a îngheţa pensiile şi salariile, de a disponibiliza sute de mii de angajaţi, dar şi de creşterea aberantă a preţurilor, eram tentaţi să ne descreţim frunţile şi să uităm de coşmarul crizei, care ne urmăreşte permanent, ca umbra. Dar, în spiritul recunoscutei noastre tradiţii, potrivit căreia la români o minune nu ţine mai mult de trei zile, nici miracolul de a vedea criza prăbuşindu-se sub presiunea măsurilor guvernamentale n-a durat prea mult.

Dimpotrivă, în cele câteva săptămâni care au trecut de la hazardatul anunţ prezidenţial, criza s-a ascuţit, resimţindu-se tot mai dureros în viaţa românilor, care, în cadrul a numeroase mitinguri de protest, i-au acuzat pe guvernanţi că n-au fost capabili să elaboreze un program anticriză real şi eficient. Pentru primul-ministru, ca şi pentru demnitarii aflaţi în fruntea unor ministere economice şi a unor instituţii financiar-bancare, criza n-a fost decât o nebuloasă, pe care au tratat-o cu indiferenţă şi incompetenţă.

Mai întâi au negat posibilitatea ca actuala criză să intersecteze ţara noastră şi să-i lezeze pe români, apoi au subestimat gravitatea acestui fenomen, iar acum trăiesc cu iluzia că problema s-a rezolvat de la sine. Pentru preşedintele Băsescu, criza n-a fost acel fenomen dezastruos, aşa cum l-au perceput toţi şefii de stat, ci un element politic de care ar putea să profite pentru manipularea cetăţenilor în vederea obţinerii unui al doilea mandat prezidenţial. Ca să-i sensibilizeze pe alegători şi-a tot amânat decizia de a-şi anunţa candidatura, condiţionând-o de evoluţia crizei economice. Pentru mine, afirma sus şi tare Traian Băsescu, criza constituie cel mai mare adversar şi nu voi înceta să mă lupt cu el. Asociindu-se mai apoi corului de "specialişti" care neagă şi astăzi efectele crizei, preşedintele tuturor românilor îi consola deunăzi pe şomeri, pensionari şi bugetari spunându-le că ne-am confruntat de-abia doar cu o scădere de 8% din p.i.b., ceea ce nu constituie o tragedie, întrucât am revenit la nivelul din 2007, concluzionând că în mod practic nu s-a întâmplat nimic grav.

Domnia sa omite să spună însă că în 2007 am trăit într-o economie finanţată din exterior de grupurile financiare private. Atunci, leul era în continuă creştere, plata pensiilor şi salariilor nu constituia o problemă, băncile aveau acces la surse efectiv inepuizabile de lichidităţi, numărul creditelor neperformante era foarte mic, se dezvolta sectorul serviciilor, iar investitorii străini considerau că România este o ţară cu perspective de dezvoltare rapidă. în acelaşi timp, trebuie amintit că, în 2007, România nu avea nevoie de împrumuturi de la FMI şi Comisia Europeană pentru finanţarea deficitului bugetar.

Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Situaţia economică pe plan mondial a suferit schimbări dramatice, pentru care economia noastră nu este pregătită astăzi şi nici pentru viitorul apropiat. Fluxul de finanţare ieftină de la băncile străine s-a oprit, iar România a primit calificativul investiţional "junk" (gunoi) de la agenţiile de rating. Şomajul este în creştere, iar fără injecţii de fonduri de la FMI şi Comisia Europeană, statul n-ar fi capabil să plătească pensiile şi salariile. Incapacitatea Guvernului de a elabora măsuri pentru scoaterea ţării din criză a fost şi ea taxată pe plan internaţional. într-un studiu elaborat de specialiştii Universităţii din Munchen, în care guvernele europene erau apreciate cu note de la 1 la 10, România primea 1,36 situându-se pe penultimul loc între ţările bătrânului continent.

Când Guvernul s-a văzut în incapacitatea de a onora majorările salariale ale cadrelor didactice şi ale altor bugetari, aprobate printr-o lege promulgată de şeful statului, Traian Băsescu, a răsucit imediat timona crizei până la celălalt pol, afirmând că România se pregăteşte să intre în recesiune economică. Imediat după ce şi-a anunţat candidatura, ca să nu fie acuzat în cadrul întâlnirilor electorale că nu s-a implicat în soluţionarea crizei, domnia sa a anunţat răspicat că nici preşedintele, nici premierul şi nici guvernatorul BNR nu pot face nimic pentru scoaterea ţării dintr-o asemenea criză globală, adăugând că România se va redresa în urma ieşirii ţărilor dezvoltate din recesiune şi a înrâuririi lor asupra economiei noastre. Numai că marele "erou" naţional al luptei împotriva crizei nu ţine seama de perspectivele pe care ni le rezervă anul 2010.

Potrivit unui Raport asupra Economiei Mondiale, recent lansat de FMI, după o profundă recesiune globală, relansarea va fi lentă, de numai 1,25, întrucât sistemele financiare sunt afectate, sprijinul statului va trebui treptat retras, iar ţările care au suferit prăbuşiri de preţuri vor continua să-şi refacă economia în condiţiile confruntării cu un şomaj ridicat, a diminuării exporturilor şi reducerii creditelor. Pe de altă parte, nici din partea ţărilor cu economie avansată nu ne putem aştepta la cine ştie ce sprijin, întrucât datoria publică în aceste state este estimată să crească în 2014 la 110% din p.i.b. faţă de 80% înainte de declanşarea crizei. Recesiunea mondială, care a zguduit efectiv întreaga lume, este apreciată în mai toate ţările drept una din cele mai mari încercări pe care omenirea le-a cunoscut în ultimele patru-cinci decenii. în România, însă, unde clasa politică, partidele şi liderii lor sunt implicaţi într-o luptă acerbă pentru putere, un asemenea eveniment trece în plan secundar, interesul general concentrându-se în jurul scrutinului prezidenţial.

Ce se va întâmpla însă după alegeri? Aşa cum apreciază mulţi analişti, încă din primele zile ale anului viitor ar putea răbufni o serie de probleme grave, pe care Guvernul Boc le-a muşamalizat prin diverse decizii autoritariste. Scăderea p.i.b., prognozată optimist la 8,7% ar putea să depăşească, în realitate, 10%. Este foarte probabil ca în anul viitor cursul euro-leu să depăşească acea cotă critică de 5 lei, puterea de cumpărare a leului să scadă dramatic, iar pentru jumătate din populaţie coşul zilnic de consum să devină prea scump. Vor continua disponibilizările masive în rândul bugetarilor, ţara se va afla sub presiunea grevelor şi protestelor stradale de amploare, cărora forţele de ordine nu le vor mai putea face faţă. Investiţiile străine nu vor mai veni, iar accesarea fondurilor europene va rămâne acelaşi coşmar.

în pofida asigurărilor pe care premierul Boc ni le oferă aproape zilnic, în 2010 se prefigurează posibilitatea ca pensiile şi salariile să nu poată fi plătite sau să fie achitate cu mari întârzieri. România s-ar putea afla în pragul falimentului naţional, nemaiputând să-şi plătească datoriile pe termen scurt la băncile comerciale de la care s-au împrumutat. în asemenea condiţii se va recurge la privatizarea ultimelor mari companii naţionale, între care CFR, Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, complexele energetice Rovinari, Craiova şi Turceni, Portul Constanţa şi altele, ceea ce va avea efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung. De fapt, încă din acest an, în ţara noastră criza economică se va împleti cu ce politică, agravând şi mai mult viaţa românilor.

Actuala Putere se joacă în mod iresponsabil şi periculos cu crizele, atentând la prezentul şi viitorul ţării, care este împărţită astăzi în două tabere încrâncenate: de o parte România sutelor de mii de şomeri şi milioanelor de pensionari şi oameni care nu mai au ce pune pe masă, de cealaltă, România potentaţilor politici, care consideră că au dreptul de a decide după bunul plac şi fără să dea socoteală nimănui şi care se zbat din răsputeri să-şi conserve aceste poziţii, ignorând până şi criza economică şi toate celelalte pericole care ne-ar putea fi fatale.

Să sperăm că în toate disputele viitoare dintre Putere şi Opoziţie, ca şi în apropiatele alegeri prezidenţiale, raţiunea va învinge întru salvarea naţiei noastre.