Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

"Atentatul la fundamentele statului de drept prin dereglementarea juridică a protecţiei Constituţiei - expresie a crizei ca doctrină politică".

Partea a III-a din ciclul declaraţiilor politice "Criza ca doctrină politică a aleşilor poporului român" are ca temă mult controversata chestiune a proiectelor de Cod penal şi civil, cu perechea lor, Codurile de procedură în materie penală şi civilă.

Avem o lege de tehnică legislativă, avem un Consiliu Legislativ, institute de studii şi cercetări juridice, iar bibliotecile facultăţilor de ştiinţe juridice sunt doldora de tratate despre facerea legilor. Toate acestea pălesc în faţa musculaturii politice a obedientului ministru al justiţiei, care şi-a dat materia cenuşie ofrandă zeilor din nu ştim care Olimp (vorba vine că nu ştim), admiţând să judece cu capetele altora, ameţite de scandalurile politice cu care ţin primele pagini ale ziarelor.

Din documentaţia trimisă Parlamentului pentru adoptarea Codurilor în discuţie nu rezultă să se fi efectuat studiile prealabile de legislaţie comparată, pentru a ne putea raporta la sistemele legislative dominante în Uniunea Europeană. Aceasta şi pentru simplul fapt că legislaţia penală şi civilă a României are - în liniile sale esenţiale - puternice influenţe din Codurile similare ale Franţei, Belgiei şi Italiei, din perioada bunelor relaţii ale lui Alexandru Ioan Cuza cu împăratul Franţei, Napoleon al III-lea.

În locul unor soluţii legislative bazate pe cunoaşterea şi previziunea efectelor - elemente dominante în procesul stabilirii concepţiei legii şi a soluţiilor preconizate, s-a recurs la plagiate prost traduse, unele texte fiind neinteligibile. Aceasta este o gravă ofensă la adresa Parlamentului şi mostră de crasă incompetenţă şi iresponsabilitate a celor care au procedat la învestirea Camerei cu examinarea şi adoptarea unor ciorne.

Nu rezultă să se fi respectat cerinţa obligatorie de tehnică, dar şi de politică legislativă care, cel puţin în cazul Codurilor, obligă la elaborarea prealabilă a tezelor viitoarelor legi fundamentale şi, după adoptarea acestora, să se instituie comisii naţionale de redactare a proiectelor, sub coordonare parlamentară.

Prin impunerea spre adoptare, în regim de urgenţă, prin asumarea răspunderii, a unor legi fundamentale, pe cât de importante, pe atât de controversate şi prost redactate, Guvernul nu asigură primatul interesului public, astfel ca legea să fie expresia voinţei puterii legiuitoare, care este şi organul reprezentativ suprem al poporului român (Constituţia României art.61).

Dimpotrivă, din prevederile proiectelor de Coduri transpar interese partizane ale grupurilor infracţionale specializate în corupţia politică instituţionalizată, care doresc dacă nu dezincriminarea unor fapte, atunci neapărat reducerea limitelor pedepselor şi, implicit, a termenelor de prescripţie a răspunderii pentru infracţiunile săvârşite.

Alte prevederi par a dori favorizarea infracţiunilor din sfera vieţii sexuale, a atentatelor la pudoare, ceea ce denotă nu numai soluţii juridice potrivnice moralei creştine, culturii naţionale şi bunului simţ, ci şi încurajarea comportamentelor antisociale, ca factori de risc la adresa sănătăţii biologice şi psihice a naţiunii.

O influenţă covârşitoare rezultă că au exercitat asupra elaborării proiectelor de Coduri în materie penală şi procedural penală anumite segmente socio-profesioanale implicate în aplicarea legii, care doresc să substituie prevenirea prin informaţii de avertizare şi politici criminologice, ceea ce presupune mai multă inteligenţă şi acţiuni discrete, cu provocarea persoanelor predispuse să comită infracţiuni pe "teren din timp pregătit", astfel încât să fie permisă - chipurile sub control - comiterea de infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.

Alte aberaţii juridice expun datele personale - obţinute prin tehnici speciale de investigare - unor grave neglijenţe, fără să existe vreo cale prin care părţile susceptibil a fi lezate ori Autoritatea Naţională pentru Controlul Procesării Datelor Personale să se asigure că nu se încalcă regimul datelor cu acest caracter.

Nerezolvarea juridică, prin lege specială a regimului interceptării comunicaţiilor, determină ca prevederile Codului de procedură penală referitoare la acest aspect să stea sub semnul unor improvizaţii nu atât stânjenitoare, cât mai ales periculoase pentru libertăţile individuale. Mâna lungă a unui serviciu secret încearcă să strecoare inabil nişte referiri confuze la o autoritate naţională competentă în materia interceptărilor, vizând în fapt legitimarea confuziei existente. Cu ce scop, în al cui interes? Al celor care alimentează beneficiari privilegiaţi ori presa cu transcripturi de interceptări, chiar şi din întruniri ale partidelor politice?

Nu pot să nu surprindă acele prevederi ale Codului de procedură penală care în alte ţări sunt norme tehnice ale poliţiştilor. Cine coboară Codul de procedură penală la nivelul instrucţiunii de serviciu a poliţistului, fie el şi sub acoperire, trebuie să stea tare rău cu sistemul de valori al ierarhiei actelor normative. Codul de procedură penală va trebui să guverneze norme tehnice de aplicare şi proceduri metodologice de execuţie, dar aceasta ţine de asumarea competenţelor Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Ministerului Administraţiei şi Internelor, şefilor poliţiilor de tot felul, directorilor serviciilor de informaţii, unde şi dacă este cazul.

Aşadar, în chestiunea proiectelor Codurilor menţionate sunt de observat câteva lucruri de o gravitate specială, care îndreptăţesc să cerem ministrului justiţiei să ne explice motivele nerespectării principiilor fundamentale de tehnică legislativă, după cum urmează:

1. Documentarea prealabilă pentru evidenţierea necesităţilor de reglementare;
2. Studiile de legislaţie comparată privind soluţiile adoptate în practica altor state pentru necesităţi de reglementare similară;
3. Stabilirea concepţiei legii pentru fiecare proiect în parte;
4. Prezentarea comparativă a textelor în vigoare ale Codurilor în vigoare cu noile propuneri de reglementare şi a motivaţiei soluţiilor de reglementare adoptate;
5. Studiile de impact ale noilor legi asupra prevederilor Constituţiei în vigoare şi a sistemului juridic în ansamblul său;
6. Redactarea Codurilor în absenţa tezelor viitoarelor legi;
7. Inexistenţa ori secretul păstrat asupra comisiilor naţionale de redactare a Codurilor;
8. Argumentarea urgenţei adoptării Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului, în condiţiile în care se estimează că tot nu vor putea fi aplicate mai devreme de 2-3 ani;
9. Superficialitatea şi lipsa de argumentaţie pertinentă a expunerilor de motive;
10. Corectitudinea gestului Preşedintelui României de a se sugera public Guvernului să-şi asume răspunderea pentru adoptarea unor proiecte atât de neavenite şi de mult contestate.

Concluzia majoră care se impune din contestarea publică a proiectelor de legi menţionate este evidentă: orice intenţie sau tentativă de a forţa adoptarea Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului denotă sfidarea Parlamentului şi se constituie într-un atentat la adresa Constituţiei.