Ion Stan
Ion Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.73 Ion Stan - declaraţie politică cu titlul "Apel către Parlamentul României";

 

Domnul Ion Stan:

"Apel către Parlamentul României"

Votaţi moţiunea de cenzură împotriva celei mai incompetente, mai corupte şi arogante guvernări din întreaga istorie a României!

Sa ne gândim bine ce şi cum votăm. Sfârşitul săptămânii trecute a fost, în pofida căldurilor insuportabile, unul marcat de proteste populare împotriva legilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi împotriva partidelor din arcul guvernamental. Nimic din ceea ce susţine Guvernul în asumarea răspunderii pentru legile de reducere cu 25 la sută a salariilor şi cu 15 la sută a pensiilor, nu este adevărat. Pe cale de consecinţă, ca aleşi ai poporului suveran, nu vom putea decât să repudiem minciuna Guvernului şi incapacitatea acestuia de a propune alte soluţii la probleme pe care le-a creat cu premeditare şi iresponsabilitate criminală.

Există destui bani pentru crearea de locuri de muncă, dar Guvernul nu a făcut nimic, fiindcă nu ştie ori nu vrea să-şi deranjeze clientela politică pentru a sprijini atragerea miliardelor de euro alocaţi de Uniunea Europeană pentru proiecte de dezvoltare a României.

Guvernul nu se află în fruntea treburilor publice ale ţării, ci în fruntea unui sistem oligarhic care a vlăguit resursele de subzistenţă ale populaţiei, pentru a prospera o clasă politică profund coruptă, imorală şi total lipsită de spirit civic şi patriotism.

Nu salariile în plată trebuie reduse cu 25 la sută, ci fondul de salarii, pentru a obliga miniştrii şi conducătorii administraţiilor locale să elimine birocraţia ineficientă şi să reformeze statul, începând cu introducerea indicatorilor de performanţă şi eradicarea parazitismului care sufocă autorităţile publice şi administraţia de sus şi până jos.

Există destui bani pentru a fi impozitaţi şi pentru a reface şi consolida bugetul destinat plăţii integrale a pensiilor, dar Guvernul şi sistemul autorităţilor publice create pentru a veghea la o fiscalitate sănătoasă, nu şi-au propus să combată evaziunea fiscală, să aducă la lumină economia subterană, să identifice şi să blocheze conturile externe ale jefuitorilor vistieriei publice, alimentate din corupţie, mari fraude fiscale, afaceri ilicite, acte de subminare economică, deturnări de fonduri precum şi din conexiuni cu reţelele internaţionale ale criminalităţii trasfrontaliere. Nu si-au propus decât propagandistic şi demagogic, în ultimul moment şi de ochii lumii, deoarece oligarhia Partidului Democrat Liberal a prosperat tocmai pe seama jafului sistematic al banului public.

Guvernul care sub presiunea formidabilă a foamei de înavuţire cu nimic potolită a oligarhilor de partid şi de stat portocalii, a reuşit să lichideze ultimele acumulări realizate de dictatura de dezvoltare a regimului Ceauşescu, recurge acum la legiferarea furtului din drepturile de proprietate ale populaţiei asupra salariilor şi pensiilor.

Libertatea şi proprietatea sunt fundamentele democraţiei consacrate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale asupra Drepturilor Civile şi Politice.

Orice lezare adusă proprietăţii, implică o limitare şi a libertăţii. Dacă vom vota atentatul guvernului la fundamentele societăţii democratice, atunci ce rost au mai avut ultimele două decenii şi de ce nu votăm şi naţionalizarea capitalului privat, în genere, nu doar a salariilor şi pensiilor populaţiei?

Eu consider că, prin masurile propuse, Guvernul nu face altceva decât să instige majoritatea săracă a României să se revolte împotriva capitalismului şi să ceară instaurarea capitalismului controlat de stat, după modelul de succes al Chinei, Indiei, Rusiei, Braziliei şi a încă câtorva ţări.

România este atât de puţin conectată la realităţile economice internaţionale, încât marea noastră problemă nu este criza, ci invocarea acesteia drept pretext şi acoperire a unei guvernări dezastruoase care în frunte cu cetăţeanul-preşedinte Traian Băsescu trebuie să răspundă pentru crima de înaltă trădare.

Cel mai nou şi fierbinte cap de acuzare împotriva guvernării trădătoare ni l-a furnizat chiar ministrul administraţiei şi internelor, recunoscând că, din ianuarie 2009, deşi se ştia ce va urma, Guvernul nu făcut nimic. De ce nu a făcut nimic, domnul ministru nu a dat şi detaliile necesare, dar este lesne de înţeles. Nu trebuia să se compromită şansele realegerii lui Traian Băsescu pentru un al doilea mandat de preşedinte al României. Nu este oare un preţ prea mare să sacrifici o ţară şi poporul ei pentru satisfacerea ambiţiei unui moftangiu şi scandalagiu politic?

Încă o dovadă a relei credinţe a Guvernului denotă din aceea că, deşi ştie că există bani, că populaţia creditează cu economiile sale băncile, valoarea depozitelor fiind superioară celei a creditelor, administratorii finanţelor ţării nu au recurs la stimularea investiţiilor populaţiei în bonuri de tezaur şi obligaţiuni municipale. De ce a preferat Guvernul să se împrumute de piaţa bancară? Fiindcă Guvernul nu face decât ceea ce i se impune de oligarhia de partid şi de stat a arcului guvernamental, prin vocea lui Traian Băsescu. Dacă nu ies comisioane, şpagă, mită şi foloase necuvenite, nu se aprobă nimic. Mai bine să se risipească în vânt dacă fomiştii puterii nu-şi iau tainul.

Vă întreb, doamnelor şi domnilor deputaţi si senatori, veţi vota pentru perpetuarea acestor stări de lucruri? Asta doresc alegătorii noştri? Dumneavoastră ştiţi bine că nu.

Votaţi moţiunea de cenzură împotriva celei mai incompetente, mai corupte şi arogante guvernări din întreaga istorie a României!