Parliamentary debates

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Cum de-i posibil aşa ceva?

Motto:

Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim,

Dar ce greu e să-nţelegem ceea ce citim...

Statul de drept. Sintagma defineşte acea situaţie, caracteristică unei democraţii funcţionale, în care regulile (conţinute în Constituţie, legi şi alte reglementări subsecvente) sunt respectate de autorităţi şi persoane (fizice sau juridice), autorităţile asigurând aceasta prin îndeplinirea rolului şi responsabilităţilor conferite de lege... Teza din Constituţie potrivit căreia "Nimeni nu este mai presus de lege" este punctul de plecare care fundamentează statul de drept. Principiul separaţiei puterilor în stat este o altă premisă, alături de principiul controlului şi echilibrului puterilor din stat. Dar ca statul de drept să existe trebuie ca toate cele amintite anterior să fie probate în practică, nu doar să rămână literă (moartă!) în texte de lege... De multe ori clasa politică se amăgeşte, oferind poporului circ, în speranţa că va reuşi să estompeze propriile defecte sau, mai grav, să distragă atenţia de la propriile infracţiuni, atunci când (din când în când!) este prinsă cu mâţa-n sac! Dar cel mai grav atentat la statul de drept îl constituie acţiunea deliberată de a nu respecta prevederile legale de către persoane care ocupă funcţii de decizie în structurile de putere. Nu puţine au fost situaţiile în care, urmărind interese nelegitime, uzând de poziţie, persoane aflate în fruntea unor autorităţi ale statului dau cu tifla şi ... durându-i în cot de lege, de statul de drept etc. decid să facă exact cum vor, nu cum cere legea.

Frizând absurdul, "motivaţia" abuzurilor este pusă pe seama dificultăţii de a citi şi interpreta textele legilor, scrise în dulcea limbă română, şi în diversitatea "înţelesurilor" pe care "cititorul" le descoperă... Uşurinţa cu care "mărimile zilei" pot face din alb negru şi invers, pentru a-şi motiva acţiunile, devine emblematică! Astfel, prevederile imperative sunt interpretate a fi opţionale, negaţiile ca fiind afirmaţii...

Dintre situaţiile petrecute anterior, şi care se încadrează în acest tip de comportament, voi aminti doar un singur caz: lovitura de stat iniţiată de domnul Emil Constantinescu în momentul în care emitea Decretul prezidenţial de revocare a primului-ministru Radu Vasile. Faptul că nu avea această prerogativă, faptul că a provocat un incident constituţional, că în România (proaspăt acceptată la negocierile de aderare la Uniunea Europeană) două persoane revendicau funcţia de şef legitim al guvernului, n-a mai contat... A contat doar ambiţia de a "demonstra" cine-i "şeful"! Incidentul cu pricina, soluţionat la acea vreme printr-o negociere "politică" între protagonişti (care în final "au bătut palma"), a produs efecte pe care personal le consider nefericite şi care s-au materializat cu prevederea din Legea de revizuire a Constituţie nr. 429/2003 care stipulează (expres!) că Preşedintele nu-l poate revoca pe primul-ministru (Art. 107, alin. (2) din Constituţia revizuită, aprobată prin referendum în 2003). Faptul că şi până la revizuire acest lucru era interzis Preşedintelui, că soluţia convenită în 1999 între domnii Emil Constantinescu şi Radu Vasile a fost de a respecta (sic!) Constituţia şi de a se apela la instituţia demisiei pentru a ieşi din impas... a fost uitat! Cei care au insistat ca Legea de revizuire să conţină expres prevederea amintită nu şi-au mai amintit de demisia pe care Preşedintele de atunci, Emil Constantinescu, i-a cerut-o primului-ministru, Radu Vasile, şi de faptul că acesta chiar a scris-o, a semnat-o şi şi-a înantat-o! Situaţia comică, la acel moment, creată de împrejurarea prin care Preşedintele, cel care semnase Decretul de revocare, se adresa celui proaspăt revocat şi-i cerea demisia dintr-o funcţie pe care nu i-o recunoştea, nici nu mai contează!

Cel mai recent caz de aceeaşi factură este abuzul săvârşit de către preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, în încercarea de a se sustrage procedurilor de investigare, provocând în fapt o mică lovitură de stat. În dispreţ faţă de prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, refuzând să-şi îndeplinească rolul şi responsabilitatea conferite funcţiei pe care o deţine, domnul Adrian Năstase s-a umplut de ridicol în momentul în care, abuzând de funcţia deţinută, a decis să supună la vot dacă legea (în sensul ei mai larg, aici fiind vorba de teze constituţionale şi prevederi ale Regulamentului) urmează să fie respectată sau nu! Cum în acel moment, în Biroul permanent, cei dispuşi să se substituie legii erau mai mulţi decât cei dispuşi să respecte legea, a ieşit ceea ce ... a ieşit! Bineînţeles, fapta în sine se constituie într-o nouă infracţiune, care nu face altceva decât să mai adauge una în colecţia fostului prim-ministru.

Cetăţeanul, martor şi spectator al acestor "evenimente", poate întreba pe bună dreptate: Cum de-i posibil aşa ceva? Iată că (vai!) este posibil... Dar pot să-l asigur că într-un stat de drept aşa ceva n-ar fi posibil! Dar cum nu trăim (încă!) într-un stat de drept, iată că este posibil... aproape orice! Cel care trebuie să aplice legea, în cazul de faţă domnul Adrian Năstase, înţelege cum vrea, sau cum îi convine, ceea ce "spune" Constituţia şi Regulamentul Camerei Deputaţilor. Din păcate, nu-i pentru prima dată când cel care deţine Puterea, acţionînd doar în propriul interes, înfrânge legea şi comite o mică lovitură de stat! Mi-aş dori ca aceasta să fie ultima! Mi-ş dori ca cei care deţin puterea să înţeleagă un lucru banal: puterea trebuie exercitată numai în beneficiul celui care n-o are, adică a Cetăţeanului! Dacă acest elementar lucru nu este înţeles, atunci ne vom mai întâlni cu astfel de abuzuri, cu alte şi alte "mici lovituri de stat" şi vom putea vorbi despre orice, dar despre democraţie, stat de drept, egalitatea cetăţenilor în faţa legii etc. etc., în nici un caz!