Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Problema imigrării lucrătorilor români în Marea Britanie a inflamat opinia publică şi mijloacele media, în ultima săptămână, atât în România, cât şi în Marea Britanie.

Consider că părerile expuse public în legătură cu acest subiect nu s-au bazat pe argumente corecte. Unele, ce invocau numărul prognozat de imigranţi mi s-au părut irelevante. Altele, cum ar fi cele de reciprocitate inamicală etalate ameninţător de către preşedintele Băsescu, în acelaşi timp şi părintele originalei "axe", aveau la bază un comportament resentimentar şi lipsit de diplomaţie, menit să aducă satisfacţie unor voci xenofobe din peisajul dâmboviţean.

Permiteţi-mi să aduc câteva argumente în cadrul unei abordări strict europene:

1. Scenariul demografic european elaborat de către Eurostat prevede declinul drastic al populaţiei active din Europa în cursul următoarelor trei decade, urmare în principal a pensionării generaţiei născute după al doilea război mondial, nesusţinută demografic de o populaţie activă înlocuitoare.

Pentru a satisface parametri propuşi la Lisabona de asigurare a unei creşteri economice anuale medii la nivelul ţărilor europene de 2,5% şi un grad de ocupare minim de 70%, este nevoie ca cel puţin începând cu 2010, numărul de lucrători pe total să crească anual cu un număr de 630 mii lucrători imigranţi.

Chiar în aceste condiţii, ponderea ocupării în creşterea economică va ajunge de - 0,61% din creşterea economică medie de 2,5%. Restul de creştere va trebui să fie asigurată de creşterea productivităţii (cel puţin 3% anual).

Concluzia acestui scenariu este aceea că numărul necesar de lucrători imigranţi va fi în creştere începând chiar cu aceşti ani la nivelul Europei, iar ţările industrializate vor avea nevoi superioare dacă vor dori să-şi menţină puterea de dezvoltare economică.

2. Scăderea drastică de ocupare nu va avea un efect devastator asupra creşterii, căci aceasta va fi compensată de progresul tehnologic, dar va avea un efect devastator asupra sistemelor de pensii şi a nivelului de trai al pensionarilor.

Este clar în interesul (cam meschin!) ţărilor să beneficieze de cât mai mulţi muncitori imigranţi, în special de cei mai puţin tineri şi proveniţi din spaţiu non european care nu vor avea timp să realizeze perioadele de contribuţie necesare obţinerii unei pensii în ţara gazdă.

Contribuţiile plătite de aceştia vor alimenta în schimb pensiile pensionarilor nativi, scutind guvernele respective de deficite bugetare ale bugetelor de pensii.

Folosirea cetăţenilor altor ţări europene ca lucrători ocazionali nu avantajează decât parţial diferitele ţări gazdă, întrucât la această categorie se aplică recunoaşterea stagiilor de cotizare din orice ţară membră. Deci, odată şi odată, ţara respectivă va trebui să asigure acestora pensii.

3. Creşterea imigrării singură nu poate satisface nevoile europene de forţă de muncă şi pensii pe termen lung. Chiar dacă s-ar menţine constant gradul de ocupare în perioada 1010-2040, este nevoie de o rată anuală de imigrare de 2,2 milioane lucrători şi o creştere economică bazată doar pe productivitate pentru a se putea păstra nivelul propus la Lisabona de creştere economică.

4. Imigrarea depinde şi de gradul diferit de toleranţă faţă de imigrare al diferitelor ţări, ca şi de modul de integrare a politicilor de contracarare a efectelor demografice. De aceea ţările europene trebuie să dezvolte periodic răspunsuri adecvate propriilor lor nevoi de lucrători imigranţi.

5. Ţări, precum Marea Britanie, evită să primească muncitori din alte ţări membre, preferând să găzduiască temporar sau definitiv cetăţeni non europeni cărora nu le va întoarce neapărat contribuţiile plătite pentru pensii decât în anumite condiţii dificil de îndeplinit. Aceşti imigranţi, chiar dacă sunt mai puţin calificaţi decât cei români sau bulgari, de exemplu, vor putea fi preferaţi datorită calităţii lor de contribuabili ai statului britanic, nu şi de beneficiari de asigurări sociale de pensie.

Marea Britanie, promotoare, de altfel, a principiului liberei circulaţii a persoanelor şi a forţei de muncă ar da dovadă, discriminând cetăţenii români de la accesul pe propria piaţă a muncii, de un comportament pragmatic care poate fi cotat ca o opţiune a politicii sociale.

Ceea ce ar lipsi însă acestui comportament ar fi, din păcate, solidaritatea şi spiritul european, elemente de care îi cerem preşedintelui Băsescu să ţină seama atunci când se oferă voluntar să uite capitolele proaspăt încheiate de România transpuse în legislaţie prin care ne angajăm să aplicăm liberul acces al forţei de muncă pe piaţa europeană.

În 5 minute începe şedinţa în plen, cu dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Pauză între orele 10,00-10,40.)