Parliamentary debates

Doamna Minodora Cliveti:

"Egalizarea vârstei minime de căsătorie"

În urmă cu un an am formulat o propunere legislativă de modificare a Codului familiei prin care am propus egalizarea vârstei minime pentru căsătorie. Codul familiei în vigoare prevede că vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani, dar femeia se poate căsători la 16, respectiv la 15 ani, cu acordul ocrotitorilor legali şi autorităţii de protecţie a copilului.

Codul familiei este în vigoare de peste 30 ani, o lege care a arătat clemenţă pentru copilele care, pentru motive bine întemeiate, puteau să se căsătorească înainte de a împlini 18 ani. Care puteau fi acele "motive"? Sarcina ca urmare a unui viol sau sarcina pur şi simplu.

Reamintesc că una dintre marile realizări ale legislaţiei postdecembriste a fost dezincriminarea avortului precum şi a folosirii mijloacelor contraceptive; în vremea lui Ceauşescu, femeia română era obligată să dea copii patriei, avortul şi mijloacele contraceptive fiind interzise sub pedeapsa închisorii, iar statul socialist lăsa portiţa încheierii unei căsătorii înainte de 18 ani fetelor care, practic, nu aveau altă şansă.

Îmi amintesc de una din colegele mele din şcoala generală, care, rămânând însărcinată la 15 ani, a trebuit să abandoneze şcoala şi, deşi era permis, tatăl copilului nu a luat-o de nevastă, copilul s-a născut în afară de căsătorie, iar ea, o strălucită matematiciană, şi-a ratat viaţa, după ce a încercat zadarnic să facă faţa bârfelor oraşului.

În prezent, situaţia se prezintă altfel: avortul şi folosirea anticoncepţionalelor au fost dezincriminate, femeia poate decide în cunoştinţă de cauză momentul când poate avea un copil. În schimb, ea se poate căsători înainte de 18 ani, în vreme ce, pentru partener sau bărbat, vârsta minimă pentru căsătorie a rămas aceeaşi ca înainte de 1989, adică 18 ani.

În aproape toate ţările Uniunii Europene, vârsta minimă pentru femeia şi bărbatul care decid să se căsătorească este 18 ani: Germania, Anglia, Belgia, Ţările de Jos, Elveţia, Danemarca, Portugalia, Spania, iar rezoluţia nr.10590/20 06 2005 a APCE: «fixează sau ridică la 18 ani vârsta minimă pentru căsătorie pentru femei şi bărbaţi».

La cea de-a 35-a sesiune a Comitetului pentru eliminarea discriminării îndreptate împotriva femeilor (CEDAW) din 15 mai 2006, în raportul conţinând observaţiile finale pentru România, se apreciază drept pozitivă înscrierea în actualul proiect de cod civil român a vârstei minime de căsătorie de 18 ani pentru femei şi bărbaţi.

Încheierea unei căsătorii trebuie să fie un act responsabil, de maturitate. Vârsta la care o persoană devine majoră pare a fi potrivită şi pentru încheiarea unei căsătorii. Căsătoriţi în aceste condiţii de maturitate şi responsabilitate, cei doi parteneri pot avea şanse egale în viaţă. Vârsta majoratului este aceea la care tânărul nu mai este copil, poate lua decizii pentru viitorul său, se poate decide să se căsătorească sau nu, dar, mai ales, poate decide să studieze, să obţină o calificare pentru ca să aibă o bază solidă pe care să îşi întemeieze viaţa de adult, într-un mod independent şi demn.

În aceste condiţii, sunt voci care doresc să încurajeze tinerele fete să se căsătorească la 15 sau 16 ani, să le încurajeze să devină mame, atunci când ele însele sunt nişte copii, să abandoneze şcoala în favoarea noilor lor responsabilităţi de femei căsătorite şi mame, să devină dependente de soţul lor major.

Iniţiativa mea urmăreşte să înlăture discriminarea femeii în căsătorie şi să creeze un cadru legal pentru egalitatea de şanse între soţi.

De aceea, mi se pare bizară opoziţia Agenţiei pentru protecţia drepturilor copilului care, cu prilejul acestei dezbateri, pretinde că sunt astfel încurajate concubinajele şi care, practic, ne comunică faptul că nu şi-a facut datoria, permiţând ca în România să existe 27.000 de fete sub 18 ani care au devenit mame în 2006, cum declară Şeful Oficiului Român pentru adopţii.

Mă întreb cum înţelege Autoritatea să ocrotească copiii? Cele 27.000 mame minore sunt tot copii, iar dacă singura soluţie a Autorităţii pentru aceste situaţii este să mărite aceste fete cât se poate de repede, cât ele însele sunt copii, mi se pare o soluţie cinică, de ascundere sub preş a unui gunoi pentru care România este criticată pe plan european.

Să ne încurajam copiii să înveţe, să devină competitivi pe piaţa muncii europene, să câştige bani şi experienţă profesională şi de viaţă şi apoi, când condiţiile sunt coapte, să se căsătorească plecând în această întreprindere de mare răspundere care este căsătoria, de la aceeaşi linie de start, deci cu şanse egale.