Vasile Puşcaş
Vasile Puşcaş

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.76 Vasile Puşcaş - abordarea problematicii protecţiei mediului.  

 

Domnul Vasile Puşcaş:

Stimati colegi,

Doresc să supun atenţiei dvs. astăzi, una dintre "performanţele" reuşite de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi care este aproape de neimaginat: transformarea, conform ultimului Raport de Ţară, a unui calificativ "verde" într-unul "galben". Şi asta într-un domeniu, cel al protecţiei naturii, în care România, în mod normal, ar fi trebuit să nu aibă nici un fel de problemă. Beneficiind de un capital natural valoros, cu cea mai bogată diversitate biologică din Europa, România reuşeşte din nou să arate că este incapabilă să îşi recunoască şi să îşi protejeze valorile.

Doamnelor şi Domnilor,

Pentru prima dată în evaluările Comisiei Europene, referitoare la domeniul protecţiei naturii în România, se arată că nici măcar legislaţia comunitară nu a fost transpusă în cea naţională. Să ne mai întrebăm în aceste condiţii de implementarea acestor măsuri? Probabil ca ar fi inutil.

Şi cu toate acestea, ar fi o serie de întrebări la care aşteptăm răspuns de la Ministerul Mediului. De exemplu, cum este posibil ca în momentul de faţă, să nu existe nici măcar o schiţă a viitoarei reţele europene Natura 2000? În aceste condiţii, pe ce baze se emit avizele Natura 2000 pentru diverse activităţi pentru care investitorii sunt purtaţi printr-un şir de formalisme birocratice? Cum este posibil să stabileşti această reţea, în condiţiile în care nu există date actualizate despre starea de conservare a populaţiilor, speciilor şi a habitatelor naturale de interes comunitar? Ca să nu mai amintim de imposibilitatea accesării în aceste condiţii a fondurilor pentru implementarea măsurilor de agro-mediu, cu adevărat necesare dezvoltarii domeniului.

Reglementări fără nici o logică, precum Ordinul ministrului mediului privind aprobarea Formularului standard "Natura 2000", nu rezolvă cu nimic problemele. Din contră, le complică peste măsură şi permit intrarea în sistemul de date a unor informaţii necontrolabile, prin posibilitatea introducerii de informaţii total eronate din orice internet café. Astfel, procesul de evaluare se va transforma într-un supliciu administrativ (că doar acolo s-a făcut dovada unei expertize înalte) pur formal şi lipsit de valoare obiectivă, ştiinţifică şi actuală. Aplicarea lui creează şi va crea şi mai multă confuzie. Pentru că atâta timp cât fondurile de la bugetul statului sunt constant îndreptate spre un anume institut de cercetare, fără nici un fel de licitaţie, prin practica încredinţării directe, cercetătorii altor institute sau alţi profesionişti cu vastă experienţă şi largă implicare vor fi marginalizati. Acest gest îl considerăm ca fiind mai mult decât lipsă de respect, etică şi deontologie profesională din partea unei instituţii a statului care gestionează bani publici şi care ar trebui să elaboreze, prin urmare, politici publice. De asemenea, se mai precizează în ordinul amintit mai sus că formularele completate sunt analizate de comisia instituită în acest scop, la acelaşi institut, coordonator al Sistemului informatic pentru inventarierea siturilor naturale de interes comunitar Natura 2000. Ne întrebăm când şi cum analizează acea comisie formularele standard? Cine face parte din ea? Şi ce facem, în această situaţie, cu rolul Academiei Române, consfinţit prin Legea 462/2001? Şi cum rămâne cu dezbaterea publică?

Acest mult invocat sistem informaţional, căruia i-au fost alocate sume importante - total inutile, în contextul în care se ştie că procedura şi sistemul informaţional necesar pentru prezentarea Formularelor Standard Natura 2000 la Comisia Europeană sunt puse la dispoziţie de Agenţia Europeană de Mediu în mod gratuit - nu poate şi nu are cum să înlocuiască procedura de dezbatere publică. Este clar că prin această "procedură" s-a urmărit, în fapt, evitarea dezbaterii publice, probabil pentru a se mai ocoli, în mod preferenţial abuziv, în anumite locuri, dezvoltarea economică şi activitatea unor investitori, aşa cum ne-am obişnuit, de altfel. Pentru că atâta timp cât oameni cu o calitate profesională discutabilă dar cu interese suficiente, iau decizii din birouri, fără să ia în considerare nici unul din criteriile recunoscute la nivel european în desemnarea siturilor Natura 2000, s-ar putea să avem surpriza ca la viitorul raport al Comisiei Europene, protecţia naturii să treacă de la steguleţ galben la roşu.

Doamnelor şi Domnilor,

Aş dori să mai supun atenţiei dvs. anumite prevederi ale Ordonanţei de urgenţă privind protecţia mediului. Pe lângă faptul că include prevederi paradoxale, cum ar fi interzicerea păşunatului în ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora (!), stabileşte şi crearea unei Agenţii Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea Biodiversităţii. Lucru bun la prima vedere şi în concordanţă cu cerinţele UE, dar când coordonatorul direcţiei tehnice de specialitate declară în mod public că, în momentul de faţă, nu se ştie nici ce atribuţii, nici ce structură va avea această nouă Agenţie, ne întrebăm dacă nu cumva va fi creată doar pentru a mai asigura nişte posturi de conducere pentru o clientelă politică şi pentru a mai încărca efortul bugetar al ţării.

Este interesant de ştiut care a fost activitatea direcţiei tehnice de specialitate şi a celei responsalile de integrarea europeană în ultima perioadă, din moment ce din octombrie 2005 până în prezent, nu s-a mai înregistrat aproape nici un progres în domeniul protecţiei naturii, aşa cum se menţionează în Raportul Comisiei Europene. Cum este "răsplătită" această lipsă de activitate şi de rezultate? Va răspunde cineva de faptul că România va trebui să plătească penalităţi de sute de mii de euro/zi pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate în acest domeniu? Se pare că nimeni, în afară de cetăţeanul şi aşa potopit de taxe şi impozite mai mult sau mai puţin justificate, consecinţă a unei politici fiscale demnă de epoca fanarioţilor. Până acum doar cetăţeanul e cel care plăteşte nepăsarea, incompetenţa sau poate promovarea intereselor personale ale unor grupuri de interese care, se pare, şi-au făcut cuib chiar în sânul naturii.