Parliamentary debates

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Ziua pământului. chestiunea ţărănească."

A mai trecut un an de când în România se sărbătoreşte «Ziua Pământului», în data de 22 aprilie, zi ce a fost fondată de senatorul Gaylord Nelson, în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată faţă de mediu, faţă de pământ.

La început, această zi era celebrată de câteva milioane de cetăţeni americani, iar după două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat «Ziua Pământului» într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Atunci a fost fondată şi organizaţia neguvernamentală «Earth Day USA», care, din 1991, coordonează pe plan naţional şi internaţional ceea ce pornise ca un eveniment strict american. După 1990, «Ziua Pământului» a fost sărbătorită şi în ţara noastră.

Alte 70 milioane de oameni din multe ţări au aderat la aceste activităţi. Astăzi sunt implicate de asemenea peste 4000 de organizaţii nonguvernamentale din 170 de ţări ale lumii.

Reţeaua «Ziua Pământului», constituită cu prilejul celebrării acestei importante zile cuprinse în "Calendarul evenimentelor ecologice", include multe tipuri de organizaţii din diferite domenii de activitate, care promovează acţiuni cu scopul de a educa populaţia şi de a favoriza participarea publicului în acţiunile ecologice.

Ziua Pământului 2010 coincide cu Conferinţa Mondială asupra Schimbărilor Climatice şi cu Anul Internaţional al Biodiversităţii.

Deşi se bucură de o popularizare mai mică decât Ora Pământului, când oamenii de pretutindeni sunt chemaţi să nu folosească energia electrică timp de 60 de minute, Ziua Pământului are acelaşi scop: să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Am urmărit cu atenţie acţiunile întreprinse în România pe 22 aprilie şi am constatat că, exceptând câteva publicaţii, printre care şi Informaţia Vălenilor din Colegiul 6 Ştefan cel Mare, au amintit spre lauda lor despre «Ziua Pământului », de importanţa acestei zile în care toţi cetăţenii României ar trebui să-şi reamintească de tot ceea ce reprezintă pentru noi pământul, alte acţiuni cu caracter local şi naţional n-au avut loc.

Din păcate, nici la nivelul cel mai înalt, Preşedinţia României, nu s-a marcat acest eveniment aşa cum s-ar fi cuvenit prin acordarea unor înalte distincţii acelor organizaţii neguvernamentale sau publicaţii, sau personalităţi care au desfăşurat de-a lungul vieţii şi mai ales în ultimul an activităţi de protecţie şi conservare a solului, a apei, a pădurilor, a atmosferei, remarcându-se fie în universul familiei, al locuinţei sau pe plan naţional prin activităţi de oprire sau de combatere a neglijenţei cu care oamenii contribuie în fiecare zi la degradarea pământului.

Doresc ca prin această intervenţie să stimulez toate organismele româneşti în ideea de a nu-şi pierde speranţa şi că este mai mult decât necesar să revitalizeze prezenţa zilnică în această esenţială lucrare dumnezeiască, protecţia pământului, pământ care, de fapt, înseamnă viaţă, lucrare care ar trebui să atingă maximum de satisfacţie în fiecare an pe 22 aprilie - Ziua Pământului.

Cele 22 de milioane de români sunt într-un fel sau altul în contact permanent cu pământul, chiar dacă locuiesc la bloc sau undeva într-o zonă în care pădurea, apa şi pajiştea încă nu au fost distruse de escavatoare sau betoane.

Din păcate, de la ieşirea din Bucureşti şi până în multe zone ale ţării în care ispititoarele oferte turistice ne cheamă la odihnă, de o margine şi de alta a drumurilor, în lacuri, în parcuri, la margine de păduri, suntem încă sufocaţi de gunoaie, ambalaje de plastic, moloz etc.

La toate acestea se poate adăuga distrugerea consolidărilor biologice pe ravene, tăierea neraţională a pădurilor, lucrarea solurilor din deal în vale şi nu pe curba de nivel, urmate de scăderea anuală a producţiei agricole, a profitului din activităţile agricole şi, în consecinţă, scumpirea produselor alimentare, limitarea unui număr tot mai important de oameni la o alimentaţie raţională, creşterea îmbolnăvirilor, creşterea cheltuielilor sociale cu tratamentele medicale etc.

Securitatea alimentară la nivel european şi în multe ţări dezvoltate ale lumii a reprezentat obiectivul cel mai important în care respectivele ţări au alocat anual importante sume de la bugetul statului, au dezvoltat învăţământul şi cercetarea agricolă, au respectat şi respectă oamenii de ştiinţă, specialiştii şi fermierii, deoarece toţi sunt convinşi că produsul muncii lor - pâinea noastră cea de toate zilele - reprezintă viaţa.

După toate necazurile pe care le avem noi, românii, am căpătat un talent de a pierde timpul în confruntări fără rezultat cum ar fi şi ultima dezbatere parlamentară provocată de moţiunea simplă "Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru".

Desigur s-au rostit multe cuvinte grele în această confruntare politică între opoziţie şi putere, din păcate însă chestiunea ţărănească a rămas în continuare nerezolvată, aşa cum s-a întâmplat timp de 45 de ani înainte de revoluţie şi timp de 20 de ani de la revoluţie.

S-a vorbit mult despre ce nu s-a făcut, s-a vorbit despre ardei, morcov, s-a vorbit mult despre Bachus, s-au adus jigniri de o parte şi de alta.

Ţăranii, fermierii au rămas tot cu întrebările vestitului Moş Ion Roată: Unde sunt banii pe subvenţii? Unde sunt camerele agricole din fiecare comună? Unde sunt cotele de lapte? Unde vor vinde produsele din lapte şi cerealele din producţia acestui an? Cum vor recupera sau plăti banii împrumutaţi pentru dezvoltarea unor ferme de producţie moderne cofinanţate cu bani europeni?