Parliamentary debates

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică: "Moştenirea lăsată naţiunii române de către Emanuil Gojdu".

Ne aflăm în aceste zile puşi în situaţia de a lua o decizie, de a hotărî soarta unei fundaţii care a făcut, de-a lungul timpului, nenumărate lucruri beneficie pentru intelectualitatea română.

Mă refer astăzi la fundaţia creată de un român în sprijinul românilor, iar, astăzi, nouă, românilor, ni se cere să ne lepădăm de tot ceea ce Emanuil Gojdu a creat pentru noi, românii.

Din dorinţa de a se evita posibile viitoare sau eventuale conflicte româno-maghiare, România este pe punctul de a da înapoi, încă o dată, trecând peste dorinţele marelui Emanuil Gojdu, dorinţe lăsate prin testament, şi care acum se doreşte a fi anulate.

Celor care poate nu cunosc activitatea sau viaţa lui Emanuil Gojdu, aş dori să le spun câteva cuvinte, pentru a înţelege mai bine ceea ce el ne-a lăsat nouă, românilor, moştenire.

Emanuil Gojdu, român stabilit în Ungaria, dar care nu şi-a uitat originile, s-a afirmat aici ca unul dintre cei mai buni avocaţi din Pesta, devenind o autoritate juridică foarte respectată şi căutată în Ungaria. Treptat, îmbrăţişează şi cariera politică, devenind unul dintre semnatarii Programului Politic de la Pesta, al Revoluţiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite a limbii române în şcoli.

Devine, în acest timp, un promotor consecvent al intereselor româneşti. În calitate de deputat de Tinca-Bihor, a susţinut în Parlamentul de la Budapesta recunoaşterea drepturilor comunităţii româneşti, în special cu privire la învăţământul în limba română. Acelaşi Parlament de la Budapesta salută acum, cu mult entuziasm, votând, aproape în unanimitate, acest tratat româno-maghiar prin care practic noi românii renunţăm, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, la o bogăţie moştenită prin voinţa lui Emanuil Gojdu, şi facem părţii maghiare un cadou nesperat de aceasta.

Revin, însă, la Emanuil Gojdu, care - cu literă de moarte - lasă averea sa în administrarea unei fundaţii ce-i va purta numele. Aceasta a funcţionat efectiv între 1870 şi 1917. Insist asupra faptului că, în testamentul său, redactat în anul 1869, Emanuil Gojdu a "lăsat moştenire averea sa naţiunii române din Transilvania şi Ungaria", acordând burse române pentru tinerii români.

Până în prezent, bursierii Gojdu au beneficiat de studii în prestigioase universităţi europene din Berlin, Graz, Heidellberg, Innsbruck, Munchen, Budapesta, Lausanne, Lemberg, Paris, Tubingen, Schemnitz, Cernăuţi sau Cluj.

Mai vreau să amintesc şi câteva nume de personalităţi române care au beneficiat de bursele fundaţiei, unele dintre acestea chiar găsindu-şi găzduire în imobilele Fundaţiei, pe parcursul studiilor: Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia sau Victor Babeş. Acum, prin acest tratat al domnului ministru Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de care îmi exprim toată stima şi consideraţia, renunţăm la această moştenire, facem Guvernului maghiar un cadou extraordinar, cadou care însă ne-a fost lăsat nouă, dar pe care nu ştim să-l apreciem şi să ne bucurăm de el.

Aflate în centrul Bucureştiului, imobilele Fundaţiei Gojdu, reprezentate de un complex de opt corpuri de clădire, sunt evaluate astăzi la suma de 12 milioane de dolari, doamnelor şi domnilor.

Un alt fapt pe care doresc să-l prezint în faţa dumneavoastră, fapt ce reiese din documentele fundaţiei, se referă la numărul de burse acordate până acum graţie lui Emanuil Gojdu: 1492 de burse şi 358 de ajutoare acordate între 1871-1900, iar între 1901-1919 - 2.134 de burse şi 595 de ajutoare.

Astfel, Fundaţia Gojdu a format peste 1.000 dintre intelectualii români din perioada 1871 - 1918. Specific faptul că o parte dintre burse au fost acordate pentru învăţământul universitar, o parte pentru cel preuniversitar.

Nu pot să trec peste un alt lucru deosebit de important, pe care cred că ar trebui să-l ia în considerare cu toţii: Fundaţia instituită sub numele lui Emanuil Gojdu este una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de Patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acestuia.

Salut, în acest moment, votul colegilor mei parlamentari, vot prin care au hotărât remiterea Ordonanţei privind Acordul româno-ungar de utilizare la Budapesta a Fundaţiei publice Gojdu.

Prin acest acord bilateral, semnat de ministrul de externe, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, la 20 octombrie 2005, se prevede înfiinţarea unei Fundaţii Gojdu ungaro-române, supusă legilor maghiare, care să achiziţioneze câteva încăperi în complexul de clădiri Gojdu din Budapesta.

Semnăm, însă, acest tratat, fără a lua în considerare nici vocea Bisericii Ortodoxe Române, nici pe cea a Academiei Române, care îşi exprimă nemulţumirea faţă de acest act de cedare al Guvernului României în problema Gojdu.

Acest tratat nu face altceva decât să înfiinţeze o nouă fundaţie ungaro-română, prin care orice pretenţii ale românilor ortodocşi din Ardeal, faţă de bunurile Fundaţiei Gojdu, sunt anulate pentru totdeauna.

Cred că esenţa acestei probleme poate fi exprimată într-o propoziţie cât se poate de simplistă şi clară: România renunţă la revendicarea bunurilor materiale ce aparţin acestei fundaţii.

Nu pot decât să salut, încă o dată, avizul negativ dat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, pronunţat pe 21 februarie. Consider că problema Fundaţiei Gojdu se impune şi merită a fi rediscutată şi reanalizată, cu atât mai mult cu cât am reuşit să trecem peste campaniile de dezinformare asupra unei probleme foarte importante pentru noi, toţi românii, dar cu precădere a acelora dintre români care se vor putea bucura de bursele fundaţiei.

Această problemă este una care implică, aşa după cum spuneau înalţii ierarhi ai ortodoxiei române "nu doar materialitatea unei moşteniri fabuloase, ci şi demnitatea noastră naţională".