Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"28 februarie - Ziua Protecţiei Civile"

La 28 februarie 1933, prin Înaltul Decret Regal nr.468, s-a stabilit înfiinţarea unei arme noi: Apărarea Pasivă. Acesta este considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România şi, ca urmare a acestui fapt, în fiecare an pe 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile.

Cât de importantă era această Apărare Pasivă, s-a putut observa după terminarea primului război mondial, când şi în România, ca de altfel în întreaga Europă, lipsa unei pregătiri anterioare şi a unor măsuri minime de protecţie au generat sute de mii de victime civile nevinovate care s-au adăugat celor de pe fronturile de luptă.

Dar, încă din anul 1928, lucrările Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din anul 1928 pun pentru prima oară problema înfiinţării unor structuri de protecţie a populaţiei împotriva atacurilor aero-chimice, precum şi pentru elaborarea unui act normativ în acest sens.

Începutul reglementărilor de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat este dat de "Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr.1245/24.04.1933", prin care se stipula încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare, inclusiv în cele de apărare pasivă pentru protecţia populaţiei şi intervenţie în vederea înlăturării efectelor atacurilor din aer.

Strâns legat de această lege şi anterior apariţiei ei, va intra în vigoare Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene la 23 martie 1933, regulament aprobat prin Înaltul Decret Regal nr.468 din 28 februarie, acelaşi an. Se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, precum şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor.

Legea nr.815 din 3 aprilie 1936 privind organizarea Corpului Pompierilor Militari stabilea că "Prevenirea şi combaterea sinistrelor, precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene sunt încredinţate pe tot cuprinsul ţării Corpului Pompierilor Militari".

Formaţiunile de apărare pasivă ale localităţilor şi stabilimentelor economice ale Crucii Roşii şi subunităţile de pompieri - apărare pasivă îşi vor face debutul la primele atacuri din aer la Iaşi, la 23 iunie 1941.

Ca un rezultat al modului în care s-a acţionat pe timpul masivelor atacuri din august 1943, când rafinăriile din Ploieşti şi Câmpina au fost atacate de 1.760 de avioane anglo-americane, în Valea Prahovei se va înfiinţa un regiment de pompieri - apărare pasivă, care va fi desfiinţat în anul 1945, an în care se desfiinţa şi Comandamentul Apărării Pasive din cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului, înfiinţându-se Direcţia apărării Pasive cu 11 ofiţeri, 3 subofiţeri şi 10 civili.

Începând cu data de 15 ianuarie 1951, se înfiinţează Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului, prin Decizia ministrului afacerilor interne nr.133 din 8 ianuarie 1951.

Modernizarea concepţiei apărării civile a populaţiei, bunurilor şi teritoriului în caz de conflict armat, dar şi la dezastre a fost impusă în primul rând de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, de catastrofele naturale care au lovit ţara: inundaţii, cutremurul din 1977, dar şi de unele catastrofe industriale, cum au fost marile incendii de pe platformele petrochimice şi metalurgice.

Protecţia populaţiei şi a valorilor materiale determină în timpul războiului necesitatea înfiinţării unor unităţi speciale de apărare pasivă. Unităţile de intervenţie aveau ca misiuni: prevenirea la timp a populaţiei despre apropierea atacului aerian inamic; camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor; limitarea efectelor bombardamentelor inamicului; asigurarea ridicării şi îngrijirii răniţilor sau victimelor gazate; înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea acestora; stingerea sau limitarea marilor incendii; ridicarea şi înlăturarea marilor dărâmături; repararea imobilelor avariate de incendii sau bombardamente; ridicarea de tabere pentru evacuaţi şi sinistraţi sau pentru adăpostirea materialelor.

Este bine să ne amintim de cutremurul din 1977 şi de faptul că atunci au fost înregistraţi 1.570 morţi, 113.000 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 familii au rămas fără adăpost.

Protecţia civilă este şi rămâne în continuare o componentă a apărării naţionale şi cuprinde ansamblul măsurilor adoptate şi activităţilor desfăşurate în scopul asigurării protecţiei populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a factorilor de mediu, în caz de război sau dezastre, care sperăm noi să fie cât mai puţine.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!