Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.95/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.77 | Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică: "Emil Boc legitimează dictaturile"; | ![]() |
||
|
"Emil Boc legitimează dictaturile" Profesorul de drept neconstituţional, actualmente premier, demonstrează din nou cât de fragilă este pregătirea sa profesională în acest domeniu. Domnia-sa nu a învăţat nimic din eşecul ordonanţelor de urgenţă care aveau rolul de a repolitiza serviciile deconcentrate ale ministerelor, ordonanţe desfiinţate de Curtea Constituţională. El perseverează în a încălca o serie de drepturi fundamentale ale cetăţenilor, invocând chiar Constituţia. Domnul Emil Boc încearcă să-şi justifice acţiunile şi deciziile, respectiv tăierile de salarii, pensii, indemnizaţii de şomaj şi alte ajutoare sociale, bazându-se pe articolul 53 din Constituţia României. Zile întregi analiştii au întors pe toate feţele prevederile acestui articol, încercând să descopere în care din situaţiile înscrise în legea fundamentală ne găsim. Concluzia a fost clară: nu suntem în situaţia de a preveni nicio calamitate naturală, despre alt dezastru decât actualul Guvern nu avem ştiinţă, iar sinistru este doar pachetul de măsuri propus de executiv pentru reducerea deficitului bugetar. Aşadar, alineatul (1) al articolului amintit nu a avut darul de a mă ajuta să-i găsesc o scuză domnului prim-ministru Emil Boc pentru intenţia de a aduce la disperare o ţară întreagă. Guvernul a mai greşit fundamental, tot în baza articolului invocat. Astfel, la alineatul (2) al articolului 53 din Constituţie se prevede că "restrângerea (...) trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii". Iar aici primul ministru are o problemă: tăierile salariale şi de pensii sunt discriminatorii tocmai prin faptul că se aplică acelaşi procent pentru toţi beneficiarii, indiferent de cuantumul salariului sau al pensiei. Or, cei care azi au salarii sau pensii de câteva sute de lei, majoritatea "beneficiarilor" proiectelor de lege, vor fi în situaţia de a nu-şi mai putea asigura cele necesare traiului. Dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică, drepturi fundamentale, vor fi astfel încălcate. La fel va fi încălcat şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective în ceea ce priveşte dreptul muncii, respectiv contractele colective de muncă în vigoare. Se pare că premierul, asemenea mentorului său, preşedintele Traian Băsescu, interpretează Constituţia după bunul plac, sau, în cel mai bun caz, respectă şi aplică doar articolele care-i vin bine. Una din prevederile de care premierul nu a auzit, sau pe care o eludează cu bună ştiinţă, este cea din articolul 47, alineatul (1), care prevede obligativitatea statului de a lua "măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". Cred că nu trebuie să mai explic cum sunt încălcate aceste prevederi! Măsurile adoptate de executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi, implicit, a deficitului bugetar, fără a ţine cont de părerea partenerilor sociali sau a opoziţiei parlamentare, sunt semnul clar al dictaturii. Toţi dictatorii din istoria recentă au aplicat politici care au ţinut populaţia în stare de sărăcie, invocând, de obicei, siguranţa naţională. Susţinând că, astăzi, siguranţa naţională este în pericol şi adoptând măsuri care vor afecta negativ nivelul de trai a milioane de familii, profesorul de drept neconstituţional Emil Boc nu face altceva decât să legitimeze dictaturile trecute şi viitoare. |



