Parliamentary debates

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"Îngheţarea pensiilor şi salariilor"

Vin în faţa dumneavoastră nu cu vreun gând de scandal politic, nici să promovez pe cei care nu au nevoie de publicitate politică. Vin în faţa dumneavoastră să vă rog să faceţi un act de exerciţiu democratic şi să vă gândiţi fiecare dintre dumneavoastră la rolul şi misiunea pe care o aveţi în această instituţie.

Oare momentele şi promisiunile din campania electorală a fiecăruia dintre dumneavoastră au fost doar un vis? Aţi uitat că aţi promis oamenilor o viaţă mai bună? Sărăcirea populaţiei şi aducerea ei în pragul subzistenţei nu cred că era visul lor de o viaţă mai bună!

Din păcate, Parlamentul, în esenţa sa, a devenit o glumă amară pentru cei pe care teoretic îi reprezintă. Ne lăudăm cu democraţia ca fiind regimul providenţial care creează cadrul ideal de convieţuire şi dezvoltare a unei societăţi. Frumoasă utopie, nu?

Vin momente ca zilele pe care le trăim, când începem tot mai des să ne întrebăm de ce a fost nevoie de Revoluţie; de ce a fost nevoie să moară oameni; de ce au fost atâtea familii distruse de lagăre şi închisori? Sau mai bine spus, pentru ce?

De ce? Degeaba. Pentru ce? Pentru a vedea cum e să te reîntorci de unde ai plecat. Unul din marile paradoxuri ale poporului român este faptul că mereu privim cu un ochi spre trecut, de aici şi lentoarea avansării, şi cu toate că avem experienţa trecutului, nu am învăţat şi nu am schimbat nimic. E dureros să auzi acum oameni care spun că era mai bine pe vremea comunismului!

Am ajuns o instituţie de peste 300 de oameni să plecăm capul în faţa unui singur chip şi, prin extensie, o ţară întreagă se înclină în faţa unei singure voci. Restul nu contează...

Atenţia opiniei publice a fost încă o dată distrasă de la genocidul votului din Parlament, deoarece, nu-i aşa, un scandal politic va ţine de foame oamenilor în aşteptarea unei viaţi mai bune! Sper să nu fie perpetuă această aşteptare...

Până unde puteţi merge cu tortura oamenilor? Cât de mare este păcatul celor nevoiţi să trăiască sub această putere nemilos de surdă la strigătul cetăţenilor săi?

Istoria ne descrie ca pe un popor cu demnitate, unitate, curaj şi mai ales frică de Dumnezeu. De ce ţinem morţiş să sfidăm istoria? În care colţ ne-am ascuns demnitatea? Şi curajul cine ni l-a furat? Dar credinţa... Pentru stropul acela de credinţă cu care putem muta munţi, e nevoie în primul rând de voinţă. Noi trebuie doar să ne schimbăm destinul, nu să mutăm munţii. Avem această obligaţie pentru copiii noştri pe care nu-i putem condamna la o astfel e moştenire. Oare ce trebuie să se mai întâmple până să se verse paharul?

Să nu uităm că trăim totuşi vremuri istorice, ţări prospere care se prăbuşesc, lideri mondiali care dispar, mandate de premier ce păreau interminabile terminate brusc prin uşa din dos. Şi valul prăbuşirilor se apropie către România...