Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

"Spre o Românie neostalinistă"

Declaraţie politică asupra Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică.

România, sub guvernarea monstruoasei coaliţii democrat-liberale, este ameninţată de instaurarea unei noi dictaturi.

Dictatura bunului plac, a abuzului, ilegalităţilor şi dispreţului faţă de valorile democraţiei şi a violării sistematice a Constituţiei.

Ordonanţă de urgenţă după ordonanţă de urgenţă, vădit anticonstituţionale, sunt adoptate de un guvern ahtiat după o putere discreţionară, inclusiv prin şantajarea trecutului de care ar trebui să ne despărţim râzând, şi nu cu dorinţa încrâncenată de a perpetua "lupta de clasă", continuând etichetările, lustraţia şi culpabilizarea pe criteriul ideologic al apartenenţei la un sistem politic abolit ori al exercitării unor profesii sau ocupaţii conforme legilor locului şi timpului, într-un stat recunoscut şi respectat în comunitatea internaţională şi cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite.

Am numit Ordonanţa de urgenţă nr.148 din 14.11.2005 privind unele măsuri pentru asigurarea continuităţii activităţii C.N.S.A.S. şi Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică.

Prima ordonanţă a modificat o dispoziţie a unei legi organice, anulând un atribut din competenţa exclusivă a Parlamentului, anume acela de a hotărî prelungirea duratei de aplicare a Legii nr.187/1999.

Cu alte cuvinte, Executivul şi-a arogat, cu de la sine putere, să se substituie Legislativului, încălcând flagrant principiul constituţional al separaţiei puterilor şi tulburând echilibrul care stă la baza stabilităţii social-politice care, potrivit legii, este o componentă fundamentală a siguranţei naţionale.

Adevăratele intenţii ale Guvernului în ceea ce priveşte prelungirea duratei de aplicare a sus-amintitei legi şi de funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost devoalate o dată cu adoptarea celei de-a doua ordonanţe de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică.

Dar, până la comentarea intenţiilor şi scopurilor urmărite de Guvern, se impune să observăm aspectele de neconstituţionalitate şi dispoziţiile în vădită contradicţie cu alte legi, pe care sus-numita ordonanţă de urgenţă le conţine.

În primul rând, care era interesul naţional periclitat, care să impună o ordonanţă de urgenţă în chestiunea defunctei securităţi, desfiinţate "de jure" şi "de facto" la 30 decembrie 1989? Nici unul.

Naţiunea română nu are o astfel de prioritate şi este mai realistă decât unii dintre cei pe care i-a trimis să o reprezinte în Parlament, iar guvernul investit doar de o parte a reprezentanţilor poporului nu se poate substitui atribuţiilor legislativului.

În al doilea rând, scopul modificărilor şi completărilor aduse de guvern legii în cauză nu vizează deconspirarea securităţii ca poliţie politică, ci crearea premiselor de divizare, subordonare şi aservire politică, prin şantaj, a unor segmente ale serviciilor de informaţii.

În al treilea rând, cele mai semnificative completări au ca scop un acces nelimitat, la "toate tipurile de informaţii", ceea ce intră în flagrantă contradicţie cu dispoziţii esenţiale ale Legii nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care reglementează, restrictiv, accesul la informaţiile clasificate, strict subordonat principiului "necesităţii de a cunoaşte".

În al patrulea rând, textele criticate ale ordonanţei de urgenţă confundă impardonabil unităţile de măsură pentru accesul la informaţiile de interes public cu unitatea de măsură a accesului la informaţiile clasificate, care este nevoia de protecţie a unui interes naţional.

Aşa, de exemplu, ordonanţa de urgenţă în cauză, pe lângă faptul că aduce o inovaţie juridică în premieră mondială, reglementând drepturi pentru persoane care nu se află în raporturi de cetăţenie cu statul român, doar pe considerentul că sunt cetăţeni ai statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Cu alte cuvinte, extremişti şi terorişti germani, italieni sau spanioli, care au dosare grele privind activităţile desfăşurate şi în România în serviciul organizaţiilor teroriste "2 Iunie" şi "Baader Meinhoff" ori a "Brigăzilor Roşii" sau "E.T.A." pot să-şi vadă dosarele, să identifice ofiţerii şi informatorii cu a căror contribuţie au fost aduşi în faţa justiţiei, şi să înceapă vânătoarea şi lichidarea lor.

Văduvele şi orfanii vor rămâne în grija domnului Tăriceanu.

Domnul prim-ministru are, însă, în această dosariadă şi interese mult mai aproape de propria cămaşă. El speră că va găsi în arhivele secrete la care şi-a dat, cu de la sine putere, "acces neîngrădit" piese de rezistenţă care să-l protejeze în confruntarea cu Traian Băsescu.

După ce ministrul liberal al apărării naţionale i-a raportat că în arhivele securităţii preluate de armată au făcut alţii, înaintea sa, "tabula rasa", primul-ministru, consiliat de nişte pseudo-istorici, interesaţi de devalizarea arhivelor în folosul propriei producţii de literatură pseudo-ştiinţifică, a luat neinspirata decizie de a folosi muniţia securităţii în războiul cu Preşedintele României.

În al cincilea rând, ordonanţa de urgenţă conţine aberaţia juridică de exonerare de obligaţia asigurării protecţiei informaţiilor clasificate "secrete de stat" sau "secrete de serviciu" în cadrul audierilor de către Colegiul Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Ce este şi pe cine reprezintă acest Colegiu, pentru a avea prerogative ce lipsesc Parlamentului şi pe care nu le mai are de la un timp nici Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în ansamblul său?

În al şaselea rând, ordonanţa de urgenţă a fost redactată şi emisă cu încălcarea vădită a dispoziţiilor art.24 al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece soluţiile legislative adoptate nu au realizat o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare.

Astfel, art.5 modificat, potrivit căruia prin "poliţie politică" se înţelege "toate acele structuri şi activităţi (...) care au vizat (...) menţinerea puterii totalitar-comuniste", devine un text echivoc, putând fi interpretat că a făcut poliţie politică şi muncitorul care şi-a îndeplinit sarcinile de plan, fiindcă, în acest fel, a consolidat baza economică a regimului, contribuind implicit la sprijinirea menţinerii acestuia.

Cel puţin în aceeaşi măsură, ar putea intra sub incidenţa noilor prevederi ale legii educatorii şi dascălii care au contribuit la educarea şi formarea generaţiilor de după 1945 şi care au constituit baza organizaţiilor de masă, în numele cărora s-a exercitat "dictatura proletariatului", iar, ulterior, "democraţia şi unitatea socialistă".

În al şaptelea rând, dispoziţiile art.17 alin.2 încalcă un principiu fundamental al dreptului, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".

Ce spun dispoziţiile modificate ale sus-menţionatului articol? "În cazul ofiţerilor de informaţii care au făcut poliţie politică, vor fi sesizate organele de justiţie cu privire la încălcarea prevederilor legale."

Un prim comentariu: care prevederi legale? Cele în vigoare la data săvârşirii faptelor? Exclus, fiindcă cei vinovaţi de încălcarea legilor răspundeau penal şi atunci, exemplele în acest sens, fiind numeroase.

Este de notorietate că fostul ministru de interne, Alexandru Drăghici, a reuşit să determine înfiinţarea unui tribunal pentru judecarea abuzurilor şi ilegalităţilor săvârşite de angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, iar cazuistica soluţionată de acest tribunal este tocmai sursa de inspiraţie a recentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului Tăriceanu şi sarea şi piperul tezei de doctorat a consilierului domniei sale pentru securitate naţională, Marius Oprea, căruia i se pun la dispoziţie informaţii clasificate, fără a fi avizat de O.R.N.I.S.S...

Un al doilea comentariu: legea modificată extinde verificările şi atestarea actelor de poliţie politică şi în ceea ce priveşte persoanele cu competenţe decizionale, juridice şi politice, foştii militari etc.

Apare firească întrebarea: "De ce numai ofiţerii de informaţii trebuie să răspundă penal, în temeiul căror prevederi legale şi pentru ce fapte, fiindcă infracţiunea de "poliţie politică" nu este prevăzută de nici o lege"? În plus, aceştia s-au aflat permanent "sub ordinul legii", situaţie ce-o exonerează de răspundere în raport cu prevederile legii prezente.

În al optulea rând, a fost lărgită, în mod nejustificat şi aberant, categoria persoanelor care ar urma să facă obiectul verificărilor, respectiv "personalul diplomatic şi consular, prodecani, secretari ştiinţifici de facultate, şefi de catedră, preoţii şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi din străinătate (...)"

În aceste situaţii, nu mai poate fi vorba de interesul deconspirării securităţii ca poliţie politică, ci de o bază de atac pentru un război axiologic, deoarece sunt vizate zonele valorilor politice, morale şi religioase ale naţiunii române, cu efecte negative pentru securitatea naţională şi viitorul ţării, greu de anticipat şi de gestionat.

În al nouălea rând, prevederile referitoare la accesul membrilor C.N.S.A.S. la arhivele fostei securităţi sunt de natură să contravină Recomandării C.E.D.O. în cazul Rotaru împotriva României, capitolul Justificarea încălcării, paragraful 57, subparagrafele 3 şi 4 (art.45 dispune că S.R.I. va prelua în păstrare şi folosire arhivele care au aparţinut fostelor organe de informaţii care au avut competenţe pe teritoriul României...

Curtea observă că acest art.45 din Legea nr. 14/1992 nu include nici o dispoziţie explicită şi detaliată cu privire la persoanele autorizate să consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmată şi modul în care pot fi utilizate informaţiile obţinute).

Concret, în anul 2002, prin Legea nr.182/2002 s-a reglementat ceea ce C.E.D.O. cerea României, iar actuala modificare a Legii nr. 187/1999 este de natură să introducă posibilitatea utilizării discreţionare a datelor şi informaţiilor din arhive fără ca acest fapt să fie necesar într-o societate democratică, aşa cum dispune art.8 alin.2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.53 din Constituţia României, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale etc.

În al zecelea rând, după 16 ani de la abolirea regimului totalitar - comunist şi după şase ani de funcţionare ineficientă şi extrem de costisitoare a C.N.S.A.S.-ului, Guvernul, în necunoştinţă de cauză asupra suferinţelor şi priorităţilor naţionale reale, încearcă o nouă diversiune, de pe urma căreia vizează să obţină capital politic în beneficiul unui partid.

O asemenea atitudine este iresponsabilă, fiindcă ea implică politizarea serviciilor de informaţii pentru securitate şi scoaterea lor de sub controlul şi coordonarea prevăzute de Constituţie, pentru a deveni instrumentele de putere personală ale primului-ministru, nu în folosul naţiunii, ci a partidului pe care-l reprezintă.

În concluzie, urmând modelul altor state care, în mod raţional, au considerat că problemele trecutului aparţin istoriei, considerăm necesar ca Parlamentul României să respingă cele două ordonanţe de urgenţă, să abroge Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică şi să adopte o nouă lege, prin care să se înfiinţeze, pe lângă Institutul de Istorie al Academiei Române, un "Centru de studii şi documentare asupra regimurilor politice totalitare din România".

Centrul menţionat să fie constituit prin reorganizarea şi comasarea Institutului pentru Studierea Totalitarismului, Institutului de Istorie Recentă, Institutului pentru Studierea Revoluţiei din decembrie 1989, Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România şi a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.