Iulian-Gabriel Bîrsan
Iulian-Gabriel Bîrsan

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.80 Iulian Gabriel Bîrsan - declaraţie politică intitulată "Coşmarul Kosovo";

 

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"Coşmarul Kosovo".

Săptămâna trecută, România a avut un coşmar din care îşi revine acum cu greu. Nu a fost unul dintre acele vise urâte, care se tot repetă şi în care apare, sporadic, Iliescu, Tăriceanu, Geoană şi "regretatul" Ceauşescu.

România a visat că privea spre harta lumii şi nu mai recunoştea Europa. Nu se mai recunoştea nici pe sine. Totul era schimbat. Apăruseră noi state pe hartă, noi revoluţii etnice şi religioase...era un adevărat haos, care pornise de la o mână de balcanici, care s-au încăpăţânat să obţină "certificate de independenţă" pentru o palmă de pământ.

Numai că independenţa micului Kosovo ar putea crea acum, în toată Europa, un domino, care ar putea modifica harta continentului, pe criterii etnice şi religioase. Spre exemplu, Spania, un stat ce a refuzat să recunoască un Kosovo independent, se confruntă de câteva decenii cu două mişcări separatiste din Catalunia şi din Ţara Bascilor.

Ce s-ar întâmpla, pentru spanioli, dacă regiunea Catalunia, care beneficiază de autonomie, ar deveni de mâine stat independent? Ar fi avantajos pentru spanioli să recunoască Kosovo, pentru a fi în ton cu Europa, dar să piardă o parte importantă din teritoriul său?

În Scoţia, guvernul organizează referendum în 2010 pentru independenţă, iar în Franţa, mişcarea din Corsica este mai virulentă ca niciodată, după precedentul Kosovo.

Flamanzii vor şi ei independenţă, iar Ciprul, cu o minoritate turcă şi chiar Slovacia, cu maghiarimea ei ar putea dispărea într-o bună zi de pe harta Europei.

Dar precedentul Kosovo va putea dezgheţa mişcările separatiste şi în România. Este cunoscut separatismul maghiar din Covasna, Harghita şi Târgu-Mureş, care ar putea arunca în aer frontierele României, fixate după cel de-al doilea război mondial. Probabil din acest motiv, Carl Bildt, mediator în problema Kosovo, avea dreptate când declara faptul că regiunea Kosovo este cea mai sensibilă regiune pentru Europa, şi orice mişcare abruptă aici poate fi fatală Europei. Acum ce urmează, Transnistria, Kurdistan sau Ţinutul Secuiesc?

Proclamarea Kosovo a arătat tuturor minorităţilor din Europa şi din lume că se poate. Iar UDMR şi maghiarii radicali din România au prins rapid mesajul. Fiecare evoluează acum în funcţie de interese. UDMR a votat în Parlament pentru trădarea intereselor ţării noastre şi a trimis doi soli la Priştina, să împartă strângeri de mână şi zâmbete. Apoi, când i s-a cerut să părăsească Guvernul, aşa cum este şi firesc, şi-a înmuiat glasul. Tokes a rămas la fel de consecvent, aruncând ocări în dreapta şi-n stânga şi lăudându-se că va lupta pentru autonomie şi se va plânge chiar şi Consiliului Europei.

Aceste discursuri radicale, trezite de independenţa Kosovo, au însă efecte şi mai perverse în România, deoarece alimentează, la rândul lor, formaţiunile extremiste, aflate în acest moment în luptă pentru supravieţuire. Eternul P.R.M., care şi-a văzut toate corăbiile scufundate la ultimele alegeri, nu face acum decât să profite de pe urma mesajelor de autonomie, dezgheţate zilele acestea de maghiari. Aşa cum spunea şi preşedintele României, Traian Băsescu: "Se ţin unii pe alţii în viaţă".