George Ionescu
George Ionescu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.80 George Ionescu - despre "Bojdeuca din Iaşi a lui Ion Creangă";

 

Domnul George Ionescu:

"Bojdeuca din Iaşi a lui Ion Creangă"

Pe 15 aprilie 2010 se împlinesc 92 de ani de la data la care Bojdeuca lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind astfel prima casă memorială din România.

Bojdeuca de pe Strada Ţicăul de Sus la numărul 4 unde Creangă a locuit între anii 1872 şi 1889 impresionează prin simplitate: două camere scunde dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, o tindă şi un cerdac de lemn.

Casa a fost construită înainte de 1850, în mahalaua Ţicău a Iaşiului din vremea aceea. Creangă a cumpărat casa în iunie 1879, pe numele "tătacei Tinca", adică al Ecaterinei Vartic, femeia care i-a fost alături până la sfârşitul vieţii lui.

Alegerea acestei căsuţe este descrisă de G. Călinescu în volumul "Ion Creangă (Viaţa şi opera)": "Ograda era plină de buruieni şi umbrită din două părţi de doi copaci rămuroşi. În stânga, în fund, îndărătul altor uluci, un acoperiş de tablă vestea o căsuţă şi mai joasă, semn că aluneca şi mai jos de muchea Ţicăului. Căsuţa avea două odăiţe despărţite printr-o săliţă cu răspundere în fund. În faţă, cerdacul, de înălţimea unui om, se sprijinea pe şase stâlpi de lemn, mai mult pari, puşi pe nişte adevăraţi uluci de lemn. Oăile joase, mici, lipite cu lut pe jos, cu pereţii crăpaţi, nu făgăduiau să fie o bună adăpostire. Cerdacul privea spre infinit, ca terasele spre mare, apa fiind înlocuită aici cu spinarea goală a dealului şi cu cerul. Diaconul nu se înşela deloc asupra valorii arhitectonice a acaretului, şi-l boteza cu numele potrivit de bojdeucă.

În decembrie 1877, Creangă îi scria lui "bădica Mihai", aşa cum îi zicea lui Mihai Eminescu: "această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase...".

În Bojdeuca din Iaşi Creangă şi-a trăit ultimii 18 ani din viaţă şi tot aici a scris "Amintiri din copilărie" şi povestirile sale pentru care ne-a rămas tuturor întipărit în memorie.

După moartea Tincăi, fiul acestuia, Constantin Creangă, împreună cu un grup de prieteni şi admiratori ai autorului, a cumpărat proprietatea şi a renovat casa, urmând ca la 15 aprilie 1918, Bojdeuca "Ion Creangă" din Ţicău să fie pusă în circuit public. Ea devine astfel primul muzeu memorial din România. Casa a fost restaurată în anii 1942 şi 1985.

Bojdeuca lui Ion Creangă este unul din obiectivele carecompun Muzeul Literaturii Române.