Neculai Răţoi
Neculai Răţoi

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.65/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.80 Neculai Răţoi - declaraţie politică cu titlul "Modificarea Constituţiei? Un fleac: i-am ciuruit!";

 

Domnul Neculai Răţoi:

"Modificarea Constituţiei? Un fleac: i-am ciuruit!"

Modificarea Constituţiei României este un demers necesar în contextul schimbărilor din societatea românească şi în contextul integrării europene. Trebuie însă să tratăm acest demers cu maximă seriozitate şi nu ca pe un alt lucru de bifat pe agenda preşedintelui Băsescu. Supuşenia guvernului Boc faţă de şeful de la Cotroceni arată clar cine stă în spatele acestor iniţiative. La doar o zi de la raportul dat şefului statului, Guvernul a trimis proiectul de modificare a Constituţiei la Cotroceni. Admirabilă viteza de reacţie a acestui executiv, dacă nu luăm în calcul şi calitatea proiectului. Se vede faptul că executivul a muncit nopţi întregi la redactarea lui, utilizând în special procedura copy-paste. O abordare sub orice critică, specifică modului de operare a guvernului Boc, potrivit căruia România este pe cale de a adera la NATO.

Mai mult, observaţi, vă rog, modul în care discuţia despre modificarea actului fundamental al României ia locul unor alte subiecte importante de pe agenda publică a românilor. Mă refer la insuficienţele sistemului sanitar, la grevele profesorilor, concedieri, nivelul de trai scăzut. Repet, modificarea Constituţiei este importantă, dar mult mai important mi se pare astăzi modul în care românii lipsiţi de speranţă s-au înghesuit să găsească un loc de muncă la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. Mai important mi se pare astăzi că şcoala se află în pericol şi că desfăşurarea examenelor pe care elevii trebuie să le susţină este afectată de dascălii aflaţi în grevă. Mai important mi se pare că oameni care trebuie supuşi unor operaţii minore ajung în stare critică din cauza lipsurilor din sistemul sanitar. Mai importantă mi se pare incapacitatea guvernului de a atrage fonduri europene şi de a iniţia reforme reale.

Proiectul de modificare a Constituţiei, aşa cum a fost redactat de către executiv, reprezintă revanşa lui Traian Băsescu faţă de luptele pe care le-a purtat în primul său mandat cu instituţiile statului, în mod special cu legislativul. Proiectul se concentrează asupra creşterii puterii şefului statului, reprezentând chiar un pas spre republica prezidenţială. Cât despre trecerea României la sistemul de reprezentare unicameral, este o contradicţie în sine, în contextul în care Uniunea Europeană sprijină trecerea de la sistemele unicamerale la cele bicamerale. întoarcerea la unicameral, modul de reprezentare al perioadei comuniste, înseamnă întoarcerea în timp, iar asocierea lui Traian Băsescu cu dictatura îşi găseşte un temei.

modificarea Constituţiei nu trebuie să ia forma unui proces unidirecţional, lipsit de transparenţă şi, mai ales, lipsit de substanţă. Opoziţia, ca în orice ţară democratică - şi vreau să cred că România este încă o ţară democratică - trebuie să asigure un echilibru în deciziile pe care cei care deţin puterea le iau şi care afectează nu doar vieţile oamenilor, ci şi calitatea democraţiei. Trebuie să ne opunem PDL-ului şi lui Traian Băsescu în încercarea acestora de a pune stăpânire pe ţară şi de a arunca România în sfera dictaturii, iar protejarea actului fundamental este primul lucru pe care avem obligaţia să îl facem!