Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.79/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.80 | Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: - "Reorganizarea administrativ-teritorială va răvăşi România"; | ![]() |
||
|
"Reorganizarea administrativ-teritorială va răvăşi România" Traian Băsescu i-a servit lui Boc un proiect. Al celor opt voievodate. Motivaţiile şi argumentele penibile care au însoţit iniţiativa regionalizării, precum aceea că se pierd fondurile UE, te fac să te gândeşti că şi acest proiect nu este altceva decât praf în ochii electoratului. Schimbarea din temelii a geografiei administrative a unui stat presupune o cercetare prealabilă profundă, pe multiple planuri, deci interdisciplinară, a efectelor pe termen scurt, mediu şi lung pe care le implică schimbarea. Nu există studii de impact. Preşedintele nu ştie măcar câte zeci de legi ar trebui schimbate simultan cu reorganizarea. Nu ştie nici cât costă, nici în cât timp poate fi dus până la capăt acest proces. Dacă va fi pusă în practică, reorganizarea administrativ-teritorială va răvăşi România. Este cel mai complicat proces administrativ. În momentul în care se modifică organizarea teritorial-administrativă, vorbim de modificarea tuturor actelor de identitate a peste 20 de milioane de români, a actelor de proprietate, certificate de înmatriculare, premise de conducere, societăţile comerciale vor fi obligate să-şi schimbe toate actele de identificare. Ce se va întâmpla cu fondurile atrase? Fiecare consiliu judeţean are proiecte cu fonduri atrase, nerambursabile, aceste proiecte au fost încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale existente. Apoi avem obligaţia, conform unui memorandum cu UE, până în 2013, să nu schimbăm actuala organizare administrativ-teritorială. Fiecare din aceste argumente duc la concluzia că preşedintele Traian Băsescu nu vrea efectiv să discute de problemele cu care se confruntă actuala criză. Asistăm la o bătaie de joc incredibilă la adresa cetăţenilor. |



