Parliamentary debates

Domnul Ion Călin:

"De la democraţia regelui la dictatura preşedintelui"

Săptămâna trecută am fost martorii unui eveniment istoric important pentru viaţa politică a ţării. Participarea Regelui Mihai în Parlamentul ţării, recunoscut ca reprezentatul puterii legislative, s-a dorit a fi un moment de reconciliere cu istoria şi poate cu noi înşine. Păcat pentru că, de fiecare dată, reconcilierea noastră românească se face doar pe jumătate şi nu reuşim să trecem peste orgoliile proprii şi să punem mai presus interesele ţării. Aşa s-a întâmplat şi de data aceasta, pentru că reprezentanţii cei mai de seamă ai puterii şi-au găsit alte preocupări, refuzând astfel să participe la acest moment.

Discursul Regelui, rostit după mai bine de 60 de ani în faţa parlamentarilor, a fost o radiografie a societăţii româneşti, o radiografie pe care preşedintele nu a reuşit să o facă niciodată. De la elogiul pe care l-a adus eroilor neamului jertfiţi pentru independenţa noastră până în decembrie 1989, regele a amintit de toate clasele sociale, s-a arătat mâhnit de faptul că " după două decenii de revenire a democraţiei, oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare".

Dar cel mai mult în discursul Majestăţii Sale au contat cetăţenii ţării, toate categoriile socio-profesionale jignite dureros şi permanent de liderul de la Palatul Cotroceni: bugetarii, intelectualii, militarii, profesorii, bolnavii, pensionarii. Un alt capitol s-a referit la lipsa eticii şi nerespectarea legilor şi a regulilor în instituţiile democratice. Cea mai cuprinzătoare caracterizare pe care a făcut-o acestora ar fi că: "Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul-plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989".

Majestatea Sa n-a spus lucruri epocale, a vorbit simplu şi curat despre patriotism, identitate şi demnitate naţională, despre istorie, despre nevoia de regăsire a demnităţii şi a identităţii naţionale.

Dacă într-un discurs scurt Majestatea Sa a cuprins tot ceea ce caracterizează societatea românească, păcat că cei care trebuie să vadă adevărul despre aceasta au lipsit, iar cei care au fost prezenţi refuză să accepte aceste adevăruri.

Astfel cum poţi să interpretezi chiar declaraţiile actualilor reprezentanţi, care, după discursul regelui, au şi anunţat că bugetul va fi construit fără indexarea pensiilor şi că este posibilă chiar îngheţarea acestora împreună cu salariile, dacă acest lucru era îngrijorător pentru rege, celor de la putere nu le trezeşte niciun sentiment. Sau faptul că în ultimele zile preşedintele este preocupat să avem un deficit mai mic de 3% şi să reducem anumite cheltuieli. Adică, după aproape trei ani de guvernare, a ajuns la concluzia că după ce am urmat indicaţiile FMI şi ne-am împrumutat de pe pieţele de capital, nu se vede nicio speranţă pentru noi, cetăţenii.

Oare unde s-au dus aceşti bani, în salarii şi pensii, cum susţin, sau în sălile de sport şi patinoarele doamnei Udrea? Tot ce a susţinut opoziţia era rău şi neaplicabil pentru ţară, tot ce susţinea PDL era extraordinar?

Tot ce a arătat Regele Mihai în discursul din Parlament, luciditate, modestie, lipsa oricărei urme de ură, echilibru, lipseşte celor de la putere. O dovadă în acest sens este interviul preşedintelui care a scos în evidenţă încă o dată că actuala putere are toate însuşirile rele care pot exista. Cei din PDL dau dovadă încă o dată de incompetenţă în guvernarea ţării, dar nu pot accepta nici prezenţa opoziţiei, pe care o doresc doar de figuraţie fără să le încurce propriile jocuri.

Dacă Regele susţine că "nu vede România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri", actuala putere crede că România de azi este moştenirea lor pe care o vor preda copiilor lor pentru că vor câştiga mereu alegerile.

Preşedintele care se consideră un preşedinte jucător, poate ar trebui să aibă caracterul unui om de stat, un adevărat conducător al unei naţiuni şi să dea dovadă de echilibru şi înţelepciune, să lase deoparte răutatea şi să pună mai presus de orice ţara, şi nu partidul de guvernare.

Dacă prin discursul Regelui s-a reuşit o împăcare cu istoria, păcat că prin interviul preşedintelui s-a adâncit şi mai mult ruptura dintre politicieni şi popor, dar şi dintre preşedinte şi Parlament.