Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.201/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.83 | Niculae Bădălău - intervenţie politică intitulată "Un an de guvernare portocalie sau 365 de zile de minciună"; | ![]() |
||
|
"Un an de guvernare portocalie sau 365 de zile de minciună" A trecut greu anul 2005. Fiecare zi a însemnat lupta şi cu un sistem ce îngheţa treptat, ce transforma promisiunea în minciună, administraţia în birocraţie şi siguranţa în incertitudine. După patru ani de guvernare ce au reprezentat un crescendo economic şi un reviriment social era greu de crezut că o schimbare politică ar putea anula totul. Minunea negativă - altfel spus compromisul - s-a întâmplat. Conform teoriei catastrofelor, evenimentele nefaste au loc la un anumit număr de ani. Pentru România, anul 2005 a însemnat guvernarea portocalie, minciuna, incompetenţa, circul, corupţia, inundaţiile, gripa aviară. Actualii miniştri s-au dovedit fără resurse în tentativa de a onora promisiunile electorale, chiar neinteresându-i acest lucru. Recorelarea pensiilor, motivarea investitorilor - toate au fost pastile amare acoperite cu glazură dulce. Demagogia a devenit politică de stat. Preşedintele ţării, în noaptea trecerii dintre ani, a apărut la posturile TV cu sticla de şampanie în mână; pe tot parcursul lunilor post-inundaţie, s-a adresat cu apelativul "bă" constructorilor podului; zilele sale de naştere sunt elemente ieftine de mimetism popular, în scopul câştigării încrederii barometrului de opinie publică. Românii au început grevele. "Sărbătorirea" unui an de guvernare portocalie are loc în stradă, cu mitinguri de protest şi greve de solidaritate ale profesorilor, funcţionarilor publici, personalului medical, minerilor, transportatorilor. Pensionarii nu mai au forţa de a se răzvrăti, dar ei sunt cei mai nedreptăţiţi. Au crezut în promisiuni şi au rămas cu ecoul lor, ca un vertij vestibular ce le mixează maladiile. Sunt robii unui sistem centralizat, închis în faţa valorilor, ce a destituit tot ce era de calitate dar aparţinea idealurilor nobile social-democrate. Politica externă este condusă defectuos, pe un sistem de axe inadecvat strategiilor globale actuale. Mondializarea presupune conotaţii de inter-relaţie diplomatic acordate, şi nu aplicarea pe hartă a unor simple linii geopolitice. Efectele pe termen lung ale frustrării unor parteneri loiali României, lipsa unor turnee internaţionale eficiente în planul fidelităţii interstatate îşi vor pune, în timp, amprenta nefastă. Sistemul medical este bulversat de rujeolă. Vaccinarea întârzie, sub pretextul unor campanii neeficiente în anii trecuţi, ministrul ocupându-se numai de imagine. Mereu guvernarea portocalie "a privit în trecut cu mânie" - cum ar spune un mare roman - dar niciodată nu şi-a îndreptat privirea spre viitor, fiindcă viitorul nu-l merită şi nu-l va avea. Un an de suferinţă şi minciună a fost prea mult. |



