Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Guvernarea în timp de criză: 25% interes propriu, 15% indolenţă"

De Paşte, tatăl primului ministru Emil Boc a ciocnit un ou de capul fiului său. Desigur, n-a vrut să-şi pună fiul într-o situaţie jenantă: a făcut-o cu drag, chiar dacă gestul său a fost poznaş. Ne întrebăm, însă, câte ouă i-ar sparge acum, cu toată indulgenţa, după pozna pe care a făcut-o fiul tăindu-i pensia lui şi tuturor pensionarilor din această ţară? Dar să presupunem că 1-ar înţelege, totuşi, şi nu l-ar admonesta. Însă, milioane de alţi pensionari nu-1 înţeleg şi nu-1 vor înţelege curând.

Realitatea crizei, care nu afectează numai ţara noastră, ci regiuni întregi ale globului, e incontestabilă, iar guvernele tuturor statelor afectate au luat măsuri împotriva acesteia. Dar cum se face că în nicio ţară, din Europa cel puţin, oricare sunt măsurile de austeritate luate, printre acestea să nu se numără şi tăierea pensiilor? Cum au putut alte state să-şi protejeze cea mai vulnerabilă categorie socială - pensionarii - iar Guvernul nostru - nu? Sau altfel spus: cum au putut găsi alte state resurse de contracarare a efectelor crizei fără să aducă atingere veniturilor pensionarilor? Şi de ce nu a reuşit guvernarea actuală să găsească alternative similare? Este situaţia noastră atât de dramatică încât asemenea măsuri să fie inconturnabile? Nici în acest caz nu se pot deroba de responsabilitate: intervenţia în ultima clipă, de urgenţă, nu reflectă decât faptul că n-au fost luate măsuri preventive, anticipative, pentru a nu se ajunge în această situaţie critică.

Guvernarea actuală s-ar fi putut inspira din înţelepciunea populară: omul prevăzător pune răul în faţă. Şi, cu certitudine, se ştia de acest rău cel puţin de anul trecut. Au recunoscut acest lucru chiar miniştrii, adică cei responsabili de asigurarea unei bune guvernări. Guvernarea actuală a mizat totuşi, nesăbuit, pe o evoluţie pozitivă. De ce? Asta înseamnă a fi responsabil, a fi optimist?

Dar de bună seamă că nu optimismul în legătură cu o evoluţie generală pozitivă a fost sentimentul care a animat guvernarea actuală, ci optimismul în legătură cu propriul interes: accesul la resurse şi satisfacerea clientelei politice. Acesta e adevăratul sentiment care a obnubilat evaluarea raţională a stării în care se găsea cu adevărat ţara noastră.

Astfel că numai indolenţa ne-a adus în acest punct critic. Iar indolenţa, când se intersectează cu interesul naţional, trebuie sancţionată.