Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.84 | Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: - "Comportamentul dezastruos al Guvernului"; | ![]() |
||
|
"Comportamentul dezastruos al Guvernului" Aţi observat de bună seamă cum, în ultima perioadă, amicii democrat liberali ne tot ţin predici, nouă, celor din PSD, despre cum ar trebui să ne comportăm, despre ce ar trebui să facem, unde să stăm, cum să stăm, ce să zicem şi ce să nu zicem. Sfaturi de luat în seamă, nu zic nu, dacă autorii lor ar avea minima decenţă de a le respecta ei mai întâi. Bunăoară, ne învaţă PDL că ar trebui să le spunem adevărul pensionarilor şi să nu le facem promisiuni pe care să nu le putem respecta. Acelaşi PDL care le-a impozitat oamenilor pensiile "nesimţite" de peste 740 de lei pe toată valoarea pensiei, după ce-i minţise că se va impozita doar diferenţa care trece de 740 lei lunar. Ne învaţă PDL că ar trebui să-i sprijinim pe cei care muncesc cu adevărat. Acelaşi PDL care le-a spus oamenilor că nu există probleme cu plata salariilor, pentru ca apoi să le amputeze cu 25%. Fără niciun criteriu, fără nicio explicaţie. Acelaşi PDL care i-a minţit pe oameni că de la 1 ianuarie vor primi înapoi cei 25%, pentru ca ulterior să decreteze că 15% ar fi de ajuns. Minciuna nu s-a oprit aici, din cei 15%, oamenii primind, de fapt, doar 12%-13%. Dacă luăm în calcul inflaţia, oamenii nu au primit nimic. Ne învaţă PDL că ar trebui să nu mai facem scut în faţa oamenilor acuzaţi de fapte de corupţie Şi să lăsăm instituţiile statului să-şi facă treaba. Vă daţi seama cine ne spune asta? Ne mai învaţă PDL că ar trebui să le acordăm respectul cuvenit cadrelor militare. Aici tupeul e vecin cu lipsa de caracter. Pentru că partidul care pozează în prietenul militarilor este acelaşi partid care pur şi simplu a călcat cu bocancii peste vieţile acestor oameni, bătându-şi joc de ei, umilindu-i şi jecmănindu-i în cel mai revoltător mod cu putinţă. Faţă în faţă cu evaporarea de pe scena politică, Partidul Democrat Liberal ia măsuri "drastice". Sau, mă rog, le ia preşedintele în numele lui. Un preşedinte care a renunţat să mai salveze aparenţele şi se comportă, nu ca şef de stat, ci ca lider autoritar de partid. Merge la PDL, îi învaţă cum să crească în sondaje, le dă oamenilor instrucţiuni despre cine trebuie ales premier (Boc şi-a făcut treaba, a devenit inutil), dacă nu-i convinge din prima, îi ameninţă şi reuşeşte la a doua încercare. Acum nu se mai revoltă nimeni. |



