Parliamentary debates

Doamna Cristina Elena Dobre:

"Elita Poloniei din 2010 s-a alăturat elitei Poloniei din 1940"

Aş fi dorit ca această declaraţie politică să nu o fi susţinut niciodată. Aş fi preferat ca de la microfonul Camerei Deputaţilor să mă refer la evenimente curente ale zilei, la realităţile României de astăzi.

Din păcate, evenimentul tragic petrecut sâmbătă lângă orăşelul Peciorrsk din regiunea rusă Smolensk, m-a determinat să vin şi să aduc un pios omagiu celor dispăruţi prematur. Accidentul aviatic de sâmbătă constituie, poate, din punct de vedere politic, cea mai gravă tragedie petrecută în Europa după cel de-al doilea război mondial. Polonia nu este singurul stat din lume care a trecut printr-o asemenea catastrofă, dar este afectată de ea ca nicio altă ţară.

Sunt alături cu sufletul de toţi polonezii care suferă cumplit în aceste zile. Şi nu doar pentru că noi suntem în Uniunea Europeană împreună cu Polonia. Relaţiile dintre români şi polonezi datează din negura vremurilor, şi am să amintesc doar legăturile de colaborare care au început încă din timpul domniei în Moldova a lui Alexandru cel Bun. Nu mai vorbesc de înrudirile ulterioare dintre diverşi domnitori moldoveni şi casele domnitoare din Polonia. Sunt alături de toţi polonezi, în primul rând, ca om. Pentru că îmi dau seama ce înseamnă ca după o singură fracţiune de secundă, peste o sută de familii să devină îndoliate. Pentru că îmi dau seama că după o singură fracţiune de secundă, o ţară întreagă a ajuns să-şi piardă elita politică, elită la care o mare parte a polonezilor de rând aveau aşteptări pentru o viaţă mai bună.

Sincer, nu pot să înţeleg de ce suferă tot aceiaşi oameni care au fost condamnaţi să sufere şi în trecut. Şi mă refer aici la dezrădăcinările produse de cele trei împărţiri ale Poloniei, hotărâte de imperiile din secolele trecute, mă refer la decapitarea, acum 70 de ani, a elitei militare şi intelectuale a Poloniei, din ordinul lui Stalin.

Aş vrea să fac o remarcă. Printre cei dispăruţi în tragedia de lângă Smolensk, se afla şi o persoană fără aportul căreia nici eu, dar nici unul dintre dumneavoastră nu ar fi avut, probabil, acces la acest microfon. Pentru că nu cred că am fi ajuns să devenim, acum 20 de ani, o ţară democrată, inclusiv cu un Parlament ales liber. Mă refer la Anna Walentynowicz, una dintre membrele fondatoare ale sindicatului liber Solidaritatea. Prin concedierea abuzivă de la şantierele navale din Gdansk a acestei luptătoare pentru drepturile cetăţeneşti s-a declanşat marea grevă în urma căreia s-a ajuns la negocierile cu guvernul comunist polonez de atunci şi la recunoaşterea oficială, în august 1980, a acelei mişcării sociale care avea să distrugă sistemul comunist din Polonia.

Concedierea Annei Walentynowicz a reprezentat scânteia care a aprins focul care a mistuit nu doar regimul comunist polonez, ci comunismul din întregul bloc sovietic. Mai mult ca sigur, dacă nu ar fi existat această scânteie, regimurile comuniste din Europa de Est ar mai fi rezistat mulţi ani de zile şi nu se ştie care ar fi fost soarta multora dintre noi, şi când spun noi, nu mă refer doar la parlamentari, ci la toţi românii. Iată un motiv în plus pentru care trebuie să aduc acest omagiu.

Elita clasei politice poloneze a plecat sâmbătă spre o lume mai bună. A plecat chiar înainte de a-i comemora pe cei peste 20.000 de ofiţeri şi intelectuali masacraţi acum 70 de ani din ordinul lui Stalin. Poate că aşa a vrut Dumnezeu. Elita din 2010 să se alăture în ceruri elitei din 1940.