Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.86 | Mihai Sandu-Capră - declaraţie politică intitulată "Averi tacite!"; | ![]() |
||
|
"Averi tacite!" În luna octombrie a anului trecut, 6 deputaţi social-democraţi, în frunte cu liderul lor de grup parlamentar, au hotărât să iniţieze un proiect de Lege de modificare şi completare a Anexei la Legea nr.115/1996 cu privire la declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Până aici, nimic senzational. Însă, conţinutul acestui proiect uimeşte prin formulările vagi, prin introducerea unui chestionar cel puţin incomplet, dacă nu ridicol, în locul formularului existent. Principalul obiectiv urmărit de această propunere legislativă pare a fi, şi este cu siguranţă, eliminarea obligativităţii demnitarilor de a-şi mai face publice sumele de bani deţinute în conturi curente sau depozite bancare, ori de a preciza în mod clar ce bunuri au achiziţionat. Mai mult, în expunerea de motive a proiectului de lege menţionat anterior, cei 6 deputaţi fac referire la presiunea opiniei publice cu privire la clarificarea unor aspecte legate de declararea şi procedura de control a averilor demnitarilor şi existenţa unor neclarităţi în actul normativ ce s-a urmărit a fi modificat. Însă, se pare că opinia publică are o părere total diferită. Acum, domnul Hrebenciuc susţine că el nu a ştiut exact ce a semnat. Sau Partidul Social Democrat declară, prin purtătorul de cuvânt al acestuia, Cristian Diaconescu, că nu are cunoştinţă despre acest proiect de lege şi că PSD nu susţine propunerea, deşi însuşi liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor şi-a dat acceptul şi, mai mult, chiar a semnat proiectul de lege. Probabil că sub acelaşi semn al hazardului a funcţionat şi activitatea Guvernului României în timpul guvernării PSD. Nimeni nu avea cunoştinţă de ceea ce semna. |



