Gabriel Tiţa-Nicolescu
Gabriel Tiţa-Nicolescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.86 Gabriel Tiţa-Nicolescu - declaraţie politică: "Surse regenerabile de energie nevalorificate";

 

Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu:

"Surse regenerabile de energie nevalorificate"

Omenirea se confruntă astăzi cu provocări imense în ceea ce priveşte energia şi mediul înconjurător. Diminuarea rezervelor recuperabile de hidrocarburi fosile, majorările succesive ale preţului barilului la ţiţei au creat premisele favorabile abordării altor surse pentru obţinerea de combustibili.

Strategia naţională de dezvoltare energetică a României urmăreşte creşterea siguranţei în alimentarea cu energie şi limitarea importului de resurse energetice, în condiţiile unei dezvoltări economice accelerate. Această cerinţă se poate realiza atât prin implementarea unor politici susţinute de conservare a energiei şi creştere a eficienţei energetice, cât şi prin creşterea gradului de valorificare a surselor regenerabile de energie.

Oportunitatea punerii în practică a unei Strategii energetice pentru valorificarea potenţialului surselor regenerabile de energie se înscrie în coordonatele Strategiei de dezvoltare energetică a României pe termen lung şi oferă cadrul adecvat pentru adoptarea unor decizii referitoare la alternativele energetice.

În prezent, sursele de energie folosite sunt petrolul, gaze naturale şi cărbuni, compuşi radioactivi sau alte surse (solare, căderi de apă, vântul, mareele).

Întreaga Europă are preocupări majore în găsirea unor surse alternative de energie. Ţara noastră are rezerve masive pentru surse alternative precum: energia hidrotermală, eoliană sau nucleară. Ponderea energiei produse din resurse regenerabile este de aproximativ 30% din totalul energiei consumate, cea mai mare parte fiind produsă pe baza resurselor hidro în unităţi de mare putere.

Gradul de valorificare a resurselor regenerabile de energie este redus ca urmare a costurilor de investiţii ridicate. Resursele regenerabile de energie ar putea duce la scăderea efortului financiar pentru achiziţionarea surselor de energie, referindu-ne aici la gaz, cărbune, petrol.

Guvernul trebuie să găsească o soluţie pentru un mix optim de surse de energie pentru consum, asigurând o reducere a celor care sunt poluante, pe fondul creşterii consumului din surse regenerabile care ar asigura nevoile populaţiei în siguranţă şi la un preţ convenabil.

Pot fi luate în discuţie energia nucleară, energia eoliană prezentă în zone precum coasta Mării Negre, depresiunile Moldovei şi, nu în ultimul rând, cea obţinută din biocarburanţi.

Biocarburanţii se obţin din materii prime regenerabile (biomasa) care înglobează orice material regenerabil de natură organică din agricultură, piscicultură, deşeuri din hârtie, deşeuri lemnoase, deşeuri din grădini etc.

Unele dintre sursele regenerabile de energie (biomasa) pot contribui la satisfacerea nevoilor curente de încălzire în anumite zone (rurale) defavorizate. Pentru valorificarea potenţialului economic al surselor regenerabile de energie, în condiţiile pieţei concurenţiale de energie, este necesară adoptarea şi punerea în practică a unor politici, instrumente şi resurse specifice.

Modernizarea capacităţilor de producţie a energiei cu tehnologii de reducere a emisiilor poluante este mai costisitoare decât promovarea resurselor regenerabile de energie, unde avem un potenţial nevalorificat.