Ioan Ţintean
Ioan Ţintean

Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.87 Ioan Ţintean - comentariu legat de politicile actuale ce afectează cadrele militare.  

 

Domnul Ioan Ţintean:

În goana după bani, Guvernul afectează prin politicile sale nesăbuite pe toată lumea. După ce în 2009 au trebuit să treacă probele incompetenţei guvernamentale, cei care au lucrat sau încă mai lucrează în sectorul privat, iată că, acum, Executivul îşi îndreaptă atenţia către toate categoriile care depind de bugetul de stat, salariaţii, pensionarii, copiii, mămicile, veteranii de război, angajaţii din poliţie şi armată devenind ţinte vii în faţa deciziilor Guvernului PDL.

Grav este că aceste măsuri sunt anunţate fără a fi analizate în prealabil efectele lor şi fără a se ţine cont de specificul activităţii acestor categorii. Printre cei afectaţi se numără şi cadrele militare, care au statut aparte şi care, ani de zile, s-au achitat şi şi-au achitat toate obligaţiile faţă de stat, slujindu-l şi slujindu-i pe toţi românii.

Ei bine, răsplata pe care acest Guvern o aplică zi de zi, neîncetat de un an şi jumătate, se traduce prin umilirea Armatei ca şi instituţie fundamentală a României, prin înrobirea şi împovărarea angajaţilor din armată. împotriva acestora s-a declanşat o întreagă campanie de denigrare (amintesc aici de modul în care liderii PDL şi însuşi primul-ministru Boc vorbeau de pensiile şi salariile "nesimţite" din armată), cu drept scop discreditarea cadrelor militare. în acest sens, "arătarea lor cu degetul" la televizor de către partidul aflat la putere a devenit un obicei, dar şi temei pentru calculele guvernamentale şi pentru justificarea "tăierilor" de fonduri, de pensii, de salarii din domeniul militar.

Este motivul pentru care cer Guvernului să stopeze "atacul" declanşat împotriva Armatei Române, să regândească măsurile care amputează drepturile militarilor, câştigate după o viaţă demnă şi onestă, în care şi-au îndeplinit exemplar responsabilităţile şi să găsească soluţii care să reflecte şi să respecte statutul acestora, într-un stat membru al NATO. În caz contrar, Guvernul are o singură soluţie: să demisioneze şi să plece, probându-şi incompetenţa în altă parte, eventual în altă ţară, dar nu pe spinarea cetăţenilor români!