Constantin Chirilă
Constantin Chirilă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.88/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.88 Constantin Chirilă - despre "Solurile României".  

 

Domnul Constantin Chirilă:

"Solurile României"

A trecut de mult vremea când România producea cu uşurinţă 10-15 milioane tone de cereale. Astăzi, ne declarăm fericiţi dacă obţinem cele 3-4 milioane, atât cât să nu plesnim de foame.

Şi, în timp ce lucrurile stau aşa cum stau în câmp, puţini se gândesc la arături de vară, la semănături de toamnă, în vederea folosirii bogăţiei pe care o avem: solul.

Solul reprezintă cea mai de preţ resursă naturală a României, bogăţia naturală cea mai valoroasă, care, împreună cu apa şi aerul, dau naştere Hranei, fără de care populaţia s-ar prăpădi în câteva zile.

Ei bine, pământul, solurile sunt în mare pericol datorită gravelor erori de decizie politică în privinţa măsurilor de conservare. Solurile româneşti şi-au pierdut peste 40% din starea naturală a fertilităţii lor datorită:

  • practicării unei agriculturi primitive în care îngrăşămintele ca factor de producţie nu mai există. Peste 50% din producţiile care cu greu se mai obţin astăzi sunt realizate pe seama resurselor solurilor- fenomen prezent numai în Africa - în agriculturile cele mai primitive;
  • distrugerii a circa 60% din păduri, favorizând regruparea precipitaţiilor spre zonele umede şi accentuând seceta în zonele secetoase;
  • secetei devenite foarte frecvente pe circa 3,9 milioane ha;
  • mai mult de jumătate din solurile României, şi anume circa 6 milioane ha, sunt puternic compactate;
  • alte 700.000 ha au fost supuse unor catastrofe, alunecări de teren, distrugând solul, ca şi mii de locuinţe, grajduri, animale şi oameni.

O suprafaţă de peste 300.000 ha a fost erodată până la schelet. Dacă fenomenele nu vor fi stopate, şi nu se întrevede nimic în acest sens, în circa 50 de ani, România ar putea avea aproximativ 1,5 milioane ha de deşert, iar peisajul ţării ar deveni unul din cele mai urâte din Europa.

Pe toţi care vor putea să aibă un minim de sensibilitate pentru dezastrul pe care în trăim, îi informez că 1 cm de sol se reface în minimum 400 de ani. Biodiversitatea este în pericol, sudul şi estul României tind spre selenizare pe termen lung.

Programe concrete de refacere a fertilităţii solului şi optimizare a factorilor de producţie, deşi sunt urgent necesare, nu se întrevăd în curând sau cel puţin nu sunt prezente până în 2009. Dacă ar fi, acestea ar trebui să înlocuiască neglijenţa criminală a guvernelor comuniste şi postcomuniste privind gestionarea patrimoniului natural român. Românii au dreptul la o ţară frumoasă şi nu cred că vor accepta în continuare distrugerea ei.

Am dreptul să solicit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să pună capăt distrugerii solului, prin iniţierea actelor normative de profil.

De aceea, voi milita pentru urgentarea dezbaterilor asupra iniţiativei privind Legea solului.