Viorel Palaşcă
Viorel Palaşcă

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.38/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.87 Viorel Palaşcă - declaraţie politică: "Politica actualului Guvern poate aduce România în incapacitate de plată";

 

Domnul Viorel Palaşcă:

"Politica actualului Guvern poate aduce România în incapacitate de plată"

Criza economică este un foarte bun pretext invocat de Guvernul Boc pentru toate problemele economico-sociale pe care nu reuşeşte să le rezolve în niciun fel. Premierul a declarat că reducerea posturilor în sectorul public, plafonarea salariilor şi reforma în sistemul de pensii sunt esenţiale pentru a micşora deficitul bugetar şi a moderniza statul, care se luptă să ajungă iar la creştere economică.

Guvernul Boc a încheiat acorduri de finanţare cu FMI în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, dar aceşti bani au fost prost gestionaţi ţinând cont că suntem în luna martie şi deja sunt probleme la plata salariilor şi pensiilor.

Guvernul ar putea face rost de bani pentru salarii şi pensii prin combaterea evaziunii fiscale sau recuperarea datoriilor adunate de marii datornici. Oricât s-ar vorbi de necesitatea unei reforme a sistemului de salarizare din sistemul public, această măsură nu este suficientă pentru a echilibra veniturile şi cheltuielile bugetului. Când vrei să reduci cu adevărat deficitul, nu este suficient să tai cheltuielile în stânga şi în dreapta fără discernământ, cu un procent oarecare, ci trebuie adoptate şi măsuri care să îmbunătăţească gradul de colectare a taxelor şi impozitelor prin scoaterea din zona gri sau chiar neagră a unor venituri. Proiectul bugetului pe 2010 nu susţine economia şi mai ales creşterea economică. Acesta a fost aspru criticat pentru că nu a fost construit "cu faţa către mediul de afaceri", pentru relansarea economică şi atragerea unor venituri mai mari.

Toate deciziile proaste ale acestui Guvern, cumulate şi cu lipsa unor măsuri corecte şi eficiente, costă în fiecare zi locurile de muncă a mii de români, duc la neplata salariilor profesorilor şi ale funcţionarilor publici. Un exemplu concret am văzut zilele trecute, când profesorii au refuzat să mai intre la ore pentru că nu şi-au primit salariile.