Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Subvenţiile la căldură"

Anunţul revoltător referitor la limitarea subvenţiilor la căldură confirmă faptul că, printr-o altă întâmplare nefericită, ţara nu este guvernată de personajul supranumit Bokemon, ci de Jeffrey Franks, băiatul cu pantofi găuriţi. În calitate de deputat al României, condamn această practică antisocială, întrucât ea lasă populaţia fără un sprijin important, făcând astfel ca gradul de suportabilitate a noilor tarife ce vor fi aplicate să fie unul extrem de redus. Consecinţele regulilor impuse de şeful misiunii FMI, însuşi atins de criză, care fac trimitere directă la eliminarea ajutoarelor de stat, vin să crească presiunea asupra cetăţenilor, care, potrivit statisticilor, au deja restanţe însemnate către asociaţiile de proprietari, dată fiind aplicarea reducerilor salariale.

În mod cert nu susţin această iniţiativă, oricât de convingător ar fi prezentată, gândindu-mă câţi români vor fi siliţi să-şi reducă raţia de hrană pentru a nu îndura frigul în propriile imobile ori câţi vor fi nevoiţi să se debranşeze pentru a nu fi cocoşaţi de preţul agentului termic, un preţ ce te îndeamnă să faci focul ca în mijlocul unei tabere. Pe de altă parte, găsesc profund discriminatorie intenţia Guvernului care susţine că prestează peste "un popor de asistaţi", dar potrivit căreia subvenţiile ar urma să nu se mai acorde celor "bogaţi".

Ei bine, în fiecare dimineaţă, fiecare contribuabil se trezeşte bucuros că este condus de un aparat profund guvernat de respectul pentru legile ţării şi drepturile ce i se cuvin. În fiecare dimineaţă, nici un român nu se supară, pentru că se trezeşte înstărit, indiferent la câte cheltuieli l-ar supune puterea. În fiecare dimineaţă, vlăstarele societăţii poartă discuţii despre conturile bancare, alimentate de părinţi milionari, nefiind nici pe departe robii unei patrii nefericite.

Dar ce poate fi mai satisfăcător pentru cei care nu ştiu să numere până într-acolo unde ajunge cifra oamenilor sărăciţi, decât să anunţe întâi limitarea unui sprijin financiar, în ciuda faptului că sunt incapabili să determine sintagma "persoane cu venituri ridicate"? Sau ce poate fi mai important decât ca într-o perioadă în care românul adoarme cu deziluzia şi se trezeşte cu lehamitea, Boc să fie mai preocupat de funcţiile din partid decât necesităţile naţiunii.

Sper să aibă un deznodământ această poveste, pentru oamenii care în toţi aceşti ani au întregit rândurile nu unui popor de asistaţi, ci unui popor sedus, maltratat şi apoi abandonat de nişte întreţinuţi din banul public.