Parliamentary debates

Domnul Cornel Itu:

"Minorităţile româneşti din Serbia şi Ucraina"

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene stipulează: "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între bărbaţi şi femei." Cu deviza "Unitate în diversitate", scopul ei declarat este "promovarea păcii, a valorilor sale şi a bunăstării popoarelor sale" şi de aceea "orice persoană care are cetăţenia unui stat membru, are şi cetăţenia Uniunii. Cetăţenia Uniunii se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte pe aceasta."

Vecinele noastre, Serbia şi Ucraina, candidează la aderarea în Uniunea Europeană. Una dintre condiţiile obligatorii pentru realizarea dezideratului lor o reprezintă rezolvarea problemei minorităţilor naţionale de pe cuprinsul teritoriului lor.

Alături de populaţia majoritară a Serbiei, trăieşte şi o minoritate însemnată de români. Ea se grupează în două regiuni cu caracteristici diferite. Cei din Banatul Iugoslav, recunoscuţi ca etnici români şi care beneficiază de condiţii acceptate de Uniunea Europeană şi cei din Valea Timocului, trataţi ca un grup etnic de origine necunoscută, vlahi, care sunt supuşi unui proces de discriminare şi asimilare forţată.

Aceştia din urmă nu pot folosi limba maternă, sunt lipsiţi de şcoli în limba maternă, nu au biserici, nu au dreptul de a-şi pune nume româneşti. Mulţi dintre ei nici nu ştiu că pot exista scrieri în limba lor.

Românii din Bucovina de Nord au şi ei o situaţie incompatibilă cu prevederile Uniunii Europene în ce priveşte problema minorităţilor naţionale.

Cuprinşi în regiunea Cernăuţi, zonă românească seculară, chiar în condiţiile Imperiului Austriac, o parte din populaţia românească este supusă unei asimilări tranzitive, iar o altă parte este supusă unei asimilări complete, în care nici şcoala şi nici biserica nu practică limba română, limbă care rămâne complet necunoscută tinerei generaţii.

Statul român, ca membru al Uniunii Europene, are datoria de a acorda tot sprijinul material şi moral minorităţilor româneşti de pretutindeni. În acest sens, trebuie să ne implicăm şi să acţionăm pentru intensificarea relaţiilor culturale directe cu aceste minorităţi, precum şi sprijinirea lor în promovarea presei şi literaturii în limba maternă, dotarea cu cărţi în limba română, organizarea de schimburi culturale mai ales între tineretul minoritar şi fraţii lor din România.

Vecinii noştri trebuie să fie conştienţi că sprijinul nostru pentru aderarea lor la Uniunea Europeană depinde şi de îndeplinirea acestor deziderate. Este important ca guvernele acestor ţări să vadă în România un exemplu în această direcţie şi să înţeleagă că prin demersurile noastre urmărim numai ca minorităţile româneşti de pe teritoriul lor să se bucure de ceea ce beneficiază minorităţile din România.

Ca parlamentar am fost de curând în Serbia şi am luat contact direct cu situaţia minorităţii româneşti de acolo. Am simţit nevoia confraţilor noştri de a fi sprijiniţi, dorinţa lor de a fi buni cetăţeni ai ţării în care trăiesc, dar nu în afara identităţii lor naţionale.

Dacă pentru noi, ca cetăţeni ai României, prioritare sunt alte probleme, precum criza prin care trecem, nu trebuie să uităm nicio clipă că pentru confraţii noştri de peste hotare problema păstrării identităţii naţionale este vitală.