Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.48/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2003
![]() |
10. | Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului de către: | |||
![]() | |||||
| ................................................ | ||||
|
Trecem la interpelări. |
||||
|
Domnul Adrian Moisoiu revine la problemele legate de Federaţia Română de Şah. Vă rog ca să dezvoltaţi interpelarea dumneavoastră. Domnul ministru Gingăraş este aici? Da, este atent la ceea ce spune domnul Moisoiu. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. De fapt, pentru domnul ministru Gingăraş am două probleme: 1. O primă problemă porneşte din luna decembrie, când ulterior am primit un răspuns foarte evaziv, cum că Federaţia şi, respectiv Ministerul Tineretului şi Sportului, se mai gândeşte dacă înfiinţează sau nu înfiinţează o federaţie de şah prin corespondenţă. Un pic este cam mult din 16 decembrie, şi astăzi suntem în 22 aprilie şi încă n-am primit nici un răspuns. 2. O a doua problemă însă este legată de cel mai popular sport al nostru, de fotbal. Şi mă refer aici la meciul cu Danemarca, respectiv la terenul de joc. Şi, nu atât pentru rezultat, căci şi rezultatul contează, pentru că de fapt acolo este problema delicată, şi anume faptul că dacă noi nu ne calificăm la aceste campionate, de fapt ţara pierde în această perioadă 35-40 milioane de dolari. De unde? Se poate vedea asta. Din transmisii, din industria băuturilor, din restaurante, din agenţiile de turism, din banii pe care îi încasează Federaţia Română de Fotbal, din prezenţa jucătorilor la campionat prin creşterea cotei lor pe piaţă, din TVR, transmisiuni de meciuri, creşteri de tiraj la presă ş.a.m.d. Nu eu am ghicit aceste cifre. Ele s-au vehiculat în presă. De aceea, văzând aceste pierderi, văzând şi această modalitate în care domnului ministru nu-i prea pasă de unele probleme, şi spun cinstit că în şah există o mafie pe care dânsul a spus că o înlătură şi va fi benefică pentru acest sport, şi n-a fost, şi nu este, şi nu sunt perspective în continuare, mă gândeam că, poate, treaba aceasta cu fotbalul ar putea să fie o ieşire onorabilă de pe scena şi de pe scaunul pe care domnia sa îl ocupă. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule ministru Gingăraş, vă rog să răspundeţi domnului Moisoiu. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la activitatea Federaţiei de Şah se doreşte înfiinţarea unei federaţii de şah prin corespondenţă. La această oră, Federaţia Română de Şah este persoană juridică privată de interes public. Toate federaţiile s-au reorganizat practic din toamna anului 2001, şi o federaţie funcţionează ca o asociere de mai multe persoane juridice, deci de mai multe cluburi în speţă. Avem o cerere de la mai multe persoane fizice care doresc să facă această federaţie de şah prin corespondenţă. Deci, noi nu excludem această posibilitate, însă trebuie, conform legilor, să fie mai multe cluburi care s-au înfiinţat ca persoane juridice şi să solicite înfiinţarea acestei federaţii. Însă, pe plan internaţional, federaţiile de şah prin corespondenţă, asemănător şi cu gimnastica, reprezentarea în plan internaţional se face prin Federaţia Română de Şah. Şi la gimnastică la fel; pe lângă federaţia mare de gimnastică, acum a luat fiinţă Federaţia de Gimnastică Ritmică, care în ţară are personalitate juridică, însă pe plan internaţional tot prin federaţia mare are reprezentare. Deci, noi nu excludem înfiinţarea unei federaţii de şah. Pe ultimii doi ani, de când la conducerea federaţiei a fost ales domnul preşedinte Alexandru Crişan, el a fost ales statutar, în condiţii legale. La această oră, federaţia merge după un regulament şi un statut avizat de minister. Dacă sunt probleme care ies din cadrul statutului, ministerul - la sesizarea unor cluburi sau alte foruri - noi analizăm şi dispunem măsurile şi putem merge până la suspendarea certificatului. Într-o fază asemănătoare avem la această oră Liga de Fotbal, care a avut adunarea generală cu 10 membri din 16. Trebuiau să fie două treimi, deci 10,67 - prin rotunjire 11. Ei au ţinut adunarea generală cu 10 membri, şi în 30 de zile le-am trimis comunicare să-şi facă adunarea generală, cu minimum 11 membri care compun liga. Situaţia în ultimii ani s-a îmbunătăţit la şah. A avut loc chiar şi un bord al Federaţiei Internaţionale de Şah. Eu m-am întâlnit cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah. Ei au aceste borduri trimestrial şi este posibil în trimestrul III să vină din nou să ţină bordul aici, şi le-am propus Poiana Braşov. Eu cred că, din punct de vedere al ministerului, noi nu am respectat decât ceea ce ne-a permis cadrul legal actual. Trec la al doilea răspuns.Vizavi de Federaţia Română de Fotbal, vreau să vă spun că, la fel, până să punem în aplicare Legea nr.69/2000 - Legea sportului, odată cu regulamentul său de aplicare, singura federaţie care avea un statut de persoană juridică privată era Federaţia Română de Fotbal. Şi ea, ca urmare a Legii sportului şi a Ordonanţei nr.26/2000 a fost obligată să se reorganizeze şi să-şi facă un statut nou, care a fost avizat de ministerul nostru, şi i-am adus 13 modificări la acest statut, printre care şi dreptul de control al ministerului în momentul când primesc finanţare de la noi, delegaţi în şedinţele de Comitet Executiv, şi multe alte modificări care se pot vedea. Domnul deputat poate să intre în posesia lor. Practic, pot să spun că, cea mai exemplară federaţie în reorganizare, a fost Federaţia Română de Şah. Prin comparaţie cu celelalte federaţii a avut, pot să spun, echipa şi oamenii care au ştiut să meargă şi să-şi facă statut, şi la tribunal să înfiinţeze, cu toate actele " " " Deci, practic, au devenit " " " pe fondul în care ei erau cu insuccesul necalificării la mondiale. Eu am avut o colaborare şi am în continuare un dialog cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal şi cu preşedintele ligii. Sigur, ei sunt persoană juridică privată de interes public. Finanţare de la noi nu au primit. Singurele ajutoare pe care le-am mai dat au fost oferirea stadionului naţional pe costuri, deci nu cu beneficii, efectiv cheltuielile de întreţinere şi iluminat, şi au primit în mod gratuit terenul pe care şi-au construit Casa Fotbalului, şi mai au o solicitare prin care doresc să-şi construiască şi un hotel. Vizavi de starea stadionului la meciul de fotbal cu Danemarca, în 12 octombrie 2002, după insuccesul de pe Steaua, practic, toată lumea şi-a pus întrebarea că nu există un stadion, şi toţi au considerat în acel moment că nu există nici un stadion capabil, cu un drenaj bun pentru meciurile naţionale. Adevărul era cu totul altul. Sportivii au spus totdeauna că stadionul naţional este ghinionist şi au preferat stadionul Steaua. Eu, la începutul mandatului meu, am organizat în luna aprilie 2001 Gala Hagi, şi am investit la timpul respectiv peste 4 miliarde, inclusiv refacerea inelului şi schimbarea pompelor de drenaj, refacerea vestiarelor, tribunelor, şi am dat un aspect civilizat, însă, singurele, după Gala Hagi, în care cu o săptămână înainte a plouat şi chiar în ziua respectivă, deci a plouat în continuu, stadionul s-a comportat foarte bine şi n-au fost probleme. Cei care aţi văzut gala ştiţi foarte bine că nu au fost probleme. Însă, pentru două meciuri care se jucau în Cupa şi Supercupa României nu merita să investim mai mult acolo, şi mai jucau parlamentarii din când în când, şi mai joacă şi acum. Nu merita să investim mai mult. Niciodată, Federaţia Română de Fotbal n-a venit la minister să spună că nu joacă pe un stadion, că nu este bun gazonul sau drenajul. Şi, sigur, pe fondul acela de nemulţumire a stadionului Steaua, toată lumea şi-a dorit un gazon mai bun. Şi, la sesizarea presei, la sesizarea suporterilor, toţi am dorit să vedem un gazon cât mai bun acolo. Eu am susţinut la timpul respectiv că gazonul este totuşi foarte bun aşa cum este, mai ales că în acest an era prevăzut, după meciul cu Danemarca, să intre într-o modernizare totală hotărâtă de domnul prim-ministru şi de Guvern. Practic, din nou se refăceau drenajele, şanţurile, şi stadionul în sine " " " Am apreciat investiţiile, la timpul respectiv, de aproape 20 milioane de dolari. Se asigura un minimum de 15.000 de locuri sub copertină. Toţi au dorit atunci gazon şi au fost mai multe oferte, una făcută de Construct Project şi de REHAU. Construct Project a venit cu soluţia schimbării gazonului cu o sămânţă mai bună şi cu utilaje care permiteau îmbunătăţirea drenajului, iar firma REHAU a venit cu schimbarea totală a gazonului şi încălzire sub gazon, în valoare de peste 1.000.000 de dolari. Sigur, foarte mulţi au spus la timpul respectiv că a fost o comisie mai amplă, la care am participat, alături de domnul prim-ministru, atât preşedintele Mircea Sandu, domnul preşedinte Mitică Dragomir, antrenorul Anghel Iordănescu, domnul prefect Gabriel Oprea, Kassai, secretarul general. Practic, am fost cu toţii atunci hotărâţi să facem ceva cu acest gazon, pentru că se dădea vina pe teren, sigur, echipele au jucat şi Norvegia şi România, şi Danemarca şi România au jucat în condiţii asemănătoare... |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule ministru, sintetizaţi, că oricum n-a crescut. |
||||
|
N-a crescut nici acum, aveţi dreptate, aşa cum trebuia. Ca urmare a selecţiei de oferte, a câştigat firma "Construct Project". Ei s-au angajat că vor asigura gazon până în 29 martie anul acesta, de fapt până în 27, cu două zile înainte, nu au reuşit acest lucru şi, ca urmare, noi le-am reziliat contractul şi le solicităm restituirea fondurilor, care sunt de 17.907 euro, fără T.V.A., s-a dat doar 80%, 20% a fost garanţie. Firma a făcut lucrările care trebuiesc, însă timpul nu a fost cel indicat. Practic, firma nu trebuia să înceapă lucrările de erbicidare, de înlocuire a gazonului vechi şi a trifoiului, la momentul în care temperaturile nu erau pozitive. Această operaţiune de obicei se face începând cu luna aprilie. Ei nu şi-au respectat angajamentul, iar noi suntem acum în derulare să recuperăm aceşti bani pe cale amiabilă sau, dacă nu, în instanţă. Considerăm că am făcut tot ce s-a putut, în dorinţa de a avea un gazon adecvat, însă apreciez că nu condiţiile terenului au fost cele care au dus la insuccesul echipei naţionale. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Moisoiu. |
||||
|
Domnule ministru, mă iertaţi. Eu am înţeles şi înţeleg lucrurile pe bază de management. Dumneavoastră sunteţi în vârful piramidei la un anumit domeniu, şi domeniul acesta se numeşte sport. Deci, dumneavoastră sunteţi cel mai de sus. Dumneavoastră sunteţi managerul acestui minister. Dumneavoastră aveţi obligativitatea ca toate federaţiile să vă asculte şi să vă fie în mână. Dacă federaţiile nu le puteţi stăpâni, atunci lăsaţi-le! Lăsaţi-le să vină altcineva şi să le stăpânească. Aceasta este, de fapt, esenţa. Federaţia de şah îşi face de cap, şi la jocul practic, şi la cel prin corespondenţă din care, de fapt, nu am înţeles nimic. Ori o înfiinţaţi, ori nu o înfiinţaţi, dar o lăsăm deoparte. Iar dincoace, la fotbal, vă spuneam adineaori că sunt pierderi de zeci de milioane de dolari pentru ţară. Deci, tot dumneavoastră aduceţi o pierdere pentru ţară de 35 - 40 de milioane de dolari, iarăşi înseamnă că managementul nu merge. Şi atunci, dacă managementul nu merge şi dacă nu ştiţi să conduceţi, nu este decât o singură concluzie, din acest punct de vedere. Să vină altcineva care să conducă în mod corespunzător şi să coordoneze activităţile. Iar cei dintre supuşi, adică din federaţii, care nu ascultă de ministru, atunci aceia trebuie eliberaţi şi înlocuiţi de alţi oameni capabili. Deci, aceasta este ideea şi la asta m-am referit. Şi a fost spusă cu bună intenţie, vă asigur. Nu cu rea intenţie, pentru că n-am nici un fel de pretenţii din acest punct de vedere. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Domnul Gingăraş, dar sintetic, vă rog. |
||||
|
Un ministru n-are cum să stăpânească astăzi federaţiile, să fie clar! Există o lege a sportului, există un statut, sunt persoane juridice private şi nu am cum să-i stăpânesc, decât să-i judec după statute, regulamente şi legi şi nu am făcut nimic altceva decât acest lucru. Vizavi de calculele pe care le faceţi dumneavoastră, cu pierderi, nu ştiu cum aţi ajuns la ele, însă nu este treaba ministrului să se amestece în toate problemele din federaţie. Acolo unde a fost cazul, chiar ultima oară, am cerut control de la ministerul finanţelor, începând din 1992 şi până astăzi, la federaţie, pentru că ministerul nu poate să se implice acolo. Am adus modificări la statut, 13 îmbunătăţiri, faţă de ce doreau ei. Mai mult de atât nu poate să facă un ministru astăzi. Ce spuneţi dumneavoastră era în sistemul celălalt, comunist, în care chemai, spuneai, făceai... Acum suntem în democraţie, există legi, există un dialog firesc şi nu putem trece peste aceste lucruri. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Pentru domnul Andrei Chiliman este prezent pentru a răspunde domnul Ovidiu Ionescu. Domnule Chiliman, doriţi să dezvoltaţi interpelarea? Nu, aşteptaţi doar răspunsul domnului Ovidiu Ionescu. Poftiţi. |
|
||
|
Domnul Ovidiu Ionescu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Răspuns la interpelarea adresată ministerului nostru şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 850 B din 14.04.2003. În perioada 9 - 13.09.2002, în baza unei tematici aprobate de conducerea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, comisii formate din inspectori ai Corpului de Control ai ministerului, Direcţiei Generale de Inspecţii şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic, în prezenţa unor lucrători ai Inspectoratului de Poliţie ai Judeţului Ilfov, Secţia II Poliţie Bucureşti, au verificat legalitatea modului de scoatere din fondul forestier a unor suprafeţe de teren pe care s-au realizat construcţii în pădurile din jurul Capitalei. În urma controlului s-a constatat următoarele: începând cu 1 ianuarie 2001 şi până la data efectuării controlului nu s-au mai aprobat schimburi sau transferuri de terenuri din fond forestier şi nici nu s-au executat construcţii ilegale în pădurile din jurul Capitalei. Situaţiile în care s-au constatat nereguli comise înainte de anul 2001 s-au înaintat Inspectoratului General al Poliţiei pentru cercetare şi aplicarea măsurilor legale care se impun împotriva celor care au încălcat legea. În cursul anului 2003 nu s-a acordat nici un aviz favorabil scoaterii din fondul forestier a unor suprafeţe pe care să se construiască locuinţe şi, ca atare, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Bucureşti nu a emis nici o aprobare şi nici aprobarea 23/12.03.2003. Toate aprobările date de inspectorul şef Marinescu Badea au fost în conformitate cu prevederile şi reglementările legale în vigoare. Cu deosebită consideraţie, ministrul Ilie Sârbu. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Chiliman. Simţeam şi eu chiar nevoia, chiar dacă nu am pus eu întrebarea: câte dosare penale aţi făcut şi cui şi câte sesizări penale? |
||||
|
Domnul Ovidiu Ionescu (din loja Guvernului): Nu este în sarcina noastră. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu, dar să sesizaţi penal este, pentru cine încalcă legea. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat, pentru răspuns. Adevărul este că în zona Băneasa s-au făcut şi se fac în continuare o mulţime de abuzuri în ceea ce priveşte regimul silvic, se fac defrişări pentru ca zona respectivă să devină o zonă rezidenţială, şi lucrul acesta face ca unul dintre plămânii de oxigen ai Capitalei să dispară treptat, treptat, din cauza neaplicării legislaţiei în vigoare, şi este una dintre problemele pe care o avem. Interpelarea pe care am făcut-o se doreşte a fi un semnal de alarmă şi vă rog să depuneţi toate diligenţele pentru ca acest gen de lucruri să nu se mai întâmple în acea zonă. Terenurile din zona respectivă au valoare foarte mare, sunt mulţi oameni care au cumpărat pădure, au cumpărat câte o jumătate de hectar, câte 500 - 1000 de metri pătraţi de pădure doar ca să-şi construiască nişte vile. Ca să le construiască, evident trebuie să defrişeze pădurea. Şi o să o tot defrişeze aşa, din aproape în aproape, de o să rămână, practic, Bucureştiul fără această pădure, într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, o să vă rog să completaţi normele pe care le-aţi dat, în sensul ca, pentru acea suprafaţă pentru care s-a dat o dată o aprobare de tăiere pentru construcţia unei case, de 5% din suprafaţa totală, maximum 200 de metri pătraţi, să rămână o singură aprobare şi nu după doi ani, dacă mai vinde cuiva o bucată din terenul respectiv, să mai vină şi altul să mai ceară o aprobare pentru alţi 200 de metri pătraţi, şi uite aşa, din aproape în aproape. Pentru că, de fapt, acesta este marele pericol acolo, în zona respectivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat, dacă mai aveţi ceva de spus? Nu mai aveţi nimic de spus. E greu să mai spui ceva. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul deputat Emil Rus este? Nu este. Domnul Boc nu este. Domnul Adrian Moisoiu. Domnul Boc dacă nu este în sală, ce să-i fac?! Da, lăsaţi-i răspunsul scris, dar ştiu eu?! Domnul Moisoiu mai este? Voci din sală: A plecat cu domnul ministru. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Marian Ionescu este? Da. Doriţi să dezvoltaţi? Nu. Domnul Fleşariu, pentru domnul Marian Ionescu. |
|
||
|
Domnul Ionel Fleşariu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei Publice): Stimate domnule deputat, la interpelarea dumneavoastră, prin care semnalaţi faptul că deşi secretara primăriei oraşului Moreni, judeţul Dâmboviţa, doamna Gabriela Niţulescu, este urmărită de organele abilitate ale statului, pentru luare de mită, încă nu s-a dispus, potrivit prevederilor art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, repet, încă nu s-a dispus suspendarea acesteia din funcţie, vă precizăm următoarele: din materialele probatorii anexate rezultă că doamna Răvoianu Carmen a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către secretara oraşului Moreni. Apreciem că soluţionarea acestui aspect intră în competenţa exclusivă a organelor penale pe care, de altfel, petenta le-a şi sesizat. Facem precizarea că, în situaţia în care s-a dispus începerea urmăririi penale, în conformitate cu art. 79 din Legea nr. 188, cu modificările şi completările ulterioare, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice trebuie să ia măsura suspendării funcţionarului public respectiv din funcţia pe care o deţine. Măsura de suspendare urmează să fie dispusă în cazul analizat de către prefect. Aşa fiind, având în vedere şi răspunsurile, uneori contradictorii ale Parchetului, interpelarea a fost trimisă reprezentantului Guvernului în judeţul Dâmboviţa. Acesta, împreună cu Parchetul, urmează să stabilească în mod concret dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru suspendare şi să procedeze ca atare. vom urmări modul de derulare a acestui caz şi, în măsura în care se va dispune suspendarea, dacă sunt îndeplinite, repet, cerinţele legii, vă vom informa. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă sunteţi mulţumit? Poftiţi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, aş vrea să invoc faptul că s-a dat acest răspuns, - conform Regulamentului ar fi trebuit să se dea în maximum 2 săptămâni -, s-a dat după o lună şi jumătate. Problema este foarte gravă, este un caz clar de corupţie, dovedit, cu exemple clare, atât la Parchet, cât şi la Parchetul Naţional Anticorupţie, şi efectiv nu înţeleg de ce în România, acolo unde dorim să instituim un stat de drept şi unde am lansat un întreg pachet anticorupţie, nu dorim să le punem în aplicare operativă, atunci când acest caz este de notorietate, este un caz dovedit, şi eu sunt convins că dumneavoastră urmăriţi, urmărim şi noi, dar haideţi să facem front comun o dată, împotriva acestui flagel care ne macină şi macină, într-adevăr, iată, întreaga ţară, întreg poporul român. Pentru acest lucru v-aş ruga, în mod deosebit, să urmăriţi această problemă ca organele abilitate ale statului să-şi spună cuvântul mai repede, şi nu în decurs de luni de zile sau ani, pentru că, aşa cum aţi evidenţiat şi dumneavoastră, această suspendare ar fi trebuit impusă, conform art. 79 din Legea nr. 188/1999, chiar de către conducătorii actuali din Dâmboviţa, de prefect, de primar, cu toate că şi primarul, în acest caz, este şi el implicat. Este un caz clar în care primarul a greşit flagrant, se pare că mita el a luat-o, după care a mai vrut şi altceva de la această doamnă, numai că această doamnă a fost mai orientată, şi atunci când i s-a dat înapoi mita pe care a dat-o iniţial, a înregistrat, cu mijloacele corecte de înregistrare mass-media, lucruri care sunt dovedite şi absolut fără nici un fel de justificare. Vă mulţumesc pentru cele prezentate. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Fleşariu, aveţi vreun comentariu de făcut la problema aceasta? Nu. |
||||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Domnule preşedinte, nu avem ce să comentăm. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles. |
||||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Parchetul a dat nişte răspunsuri contradictorii: când a zis că este în urmărire, când a zis că nu e în urmărire, de aceea am trimis-o, să clarifice treaba, împreună cu Parchetul, şi după aceea vom vedea care este situaţia. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Fleşariu mai are de dat un răspuns... |
|
||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Să-i dau domnului Moisoiu?! |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: ...şi domnului Moisoiu, care s-a prezentat. |
||||
|
Domnul Ionel Fleşariu: La interpelarea dumneavoastră, având ca obiect modul de aplicare a Legii alegerilor locale, în cazul supleanţilor de consilieri locali sau judeţeni, aflaţi pe listele de supleanţi ale fostului APR, precizăm următoarele: potrivit art. 77 alin. 9 din Legea nr. 70 privind alegerile locale, republicată, "candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost declaraţi aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective". Pentru a putea ocupa un loc de consilier rămas vacant supleantul trebuie să prezinte o confirmare scrisă, semnată de conducerea partidului pe a cărui listă a candidat, prin care să se ateste că el, supleantul, mai face parte din partidul respectiv. Iată, stimate domnule deputat, că răspunsul la interpelare se regăseşte în lege. Dacă supleantul de pe lista APR aduce o confirmare scrisă din partea APR, că el mai face parte din acest partid politic, el poate fi validat. Noi credem că în prezent un asemenea supleant nu va putea aduce o asemenea confirmare, pentru simplul motiv că APR-ul nu mai există. Cu stimă, semnează Octav Cozmâncă. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Moisoiu. |
||||
|
Mulţumesc domnului ministru pentru răspunsul dat. Este trist, din acest punct de vedere, pentru că, de fapt, aceşti oameni au candidat pe o listă de partid şi nu este vina lor, şi mai ales la alegerile locale, unde comunitatea le-a dat un anumit gir, le-a dat un număr de voturi şi iată că, în clipa de faţă, chiar dacă s-a eliberat un loc, nu pot să îl ocupe, deşi partidul nu mai există în clipa de faţă. Iar dincolo, în situaţia în care partidul a fost absorbit cred că, de fapt, aceasta este deja o lacună a legii, pentru că noi nu am văzut-o, adică cei care au făcut atunci legislaţia nu s-au gândit şi la o asemenea situaţie. Dar, domnule ministru, mai avem încă şi punctul 2, în legătură cu verificarea modului de aplicare a Legii nr. 18 în Municipiul Reghin, unde vă spuneam că în 11 aprilie am avut 8 persoane înscrise la audienţă şi toate în situaţii foarte grele. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Fleşariu nu are răspunsul la al doilea punct. Ar fi trebuit să răspundă şi doamnei Florea, dar dânsa nu este în sală şi deci nu poate să răspundă. Domnul George Pavelescu trebuie să dea răspunsuri... Ce mai aveţi? Pentru cine? |
||||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Eu mai am un răspuns pentru doamna Ana Florea şi pentru domnul Miclea ... |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Păi nu este în sală şi nu putem să-i răspundem singuri aşa şi nici domnul Miclea nu este. |
||||
|
Domnul Ionel Fleşariu (din loja Guvernului): Le dau răspunsuri în scris. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Le daţi în scris, da. |
||||
|
Doamna Mihaela Muraru Mândrea, dacă vreţi să dezvoltaţi, şi după aceea vă răspunde domnul secretar de stat. Întâi să dezvolte dânsa din nou această interpelare. |
|
||
|
Doamna Mihaela Muraru Mândrea: Interpelarea adresată doamnei Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei. Obiectul interpelării: desfiinţarea secţiei de terapie intensivă coronariană din cadrul Spitalului judeţean din Arad. Secţia de terapie intensivă coronariană din cadrul Spitalului din Arad a fost înfiinţată în 1996 chiar de doamna Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei. În urma vizitei unei comisii de reformă din partea ministerului s-a decis transformarea acestei secţii într-un compartiment al secţiei de cardiologie din cadrul aceluiaşi spital. Este incontestabilă necesitatea reformei în sectorul sanitar, dar în spitalele din întreaga lume civilizată astfel de secţii funcţionează separat. În cadrul secţiei pe cale de desfiinţare au avut loc multe premiere în domeniu la nivel judeţean şi au fost înregistrate numeroase succese în reabilitarea pacienţilor cu afecţiuni coronariene acute. În plus, dacă se înglobează această secţie în secţia de cardiologie, datorită specificului său, deciziile de natură administrativ-financiară se vor complica foarte mult, putând afecta chiar eficacitatea actului medical şi capacitatea de funcţionare normală a respectivei secţii de terapie intensivă. Doresc să îi spun domnului secretar de stat că am avut ocazia nefericită, într-un fel, să cunosc situaţia economică a spitalului la care mă refer. Fiind în urma unei dispute politice m-am enervat foarte tare, am făcut tensiune 22 cu 19 şi am ajuns în această secţie de terapie intensivă, unde am stat 3 zile şi am putut constata cu ochii mei ce se întâmplă acolo şi mai ales am putut vedea pe viu care sunt necazurile pe care le au. Era o problemă să facă un EKG. Deci, ca să-mi poată face un EKG trebuia să-mi ţin eu două ventuze şi să mai vină încă două asistente să le ţină, pentru că erau atât de vechi, încât se desprindeau. Aceasta era situaţia aparaturii. Şi atunci am constatat, în luna ianuarie, că modul în care erau administraţi în mod centralizat până la urmă banii nu ar fi fost corect şi că această secţie, dacă, cu toate că era independentă, s-ar fi putut administra separat, altfel ar fi stat lucrurile şi ar fi existat priorităţi, chiar pentru înlocuirea acelor ventuze. Nu a fost deloc amuzant să constat că acei oameni nu aveau aparate. şi, în plus, văd că acum, înglobată fiind secţia într-un ansamblu, unde din păcate cerinţele sunt la fel de mari, mă întreb care vor fi posibilităţile de redresare, mai ales că secţia este plină ochi tot timpul şi erau îngrijoraţi şi referitor la reducerea numărului de paturi. Deci, pe lângă faptul că sunt deputat de Arad, cunoscând situaţia de acolo şi extrapolând, gândindu-mă că în întreaga Românie se întâmplă la fel lucrurile, deja am început să-mi pun problema dacă într-adevăr nu suntem şi într-o altfel de criză decât cea a medicamentelor. Atât am să vă spun. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat George Pavelescu, poftiţi. |
||||
|
Domnul George Pavelescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii şi Familiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimată doamnă deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră şi dezvoltarea interpelării pe care aţi făcut-o, vreau să vă spun că aplicarea acestei strategii de restructurare priveşte reţeaua sanitară spitalicească, pe baza unor indicatori de performanţă profesională, de locaţii, de personal, de specialişti. Deci, sunt în jur de 38 de asemenea indicatori care au fost luaţi în calcul la evaluare: distanţă între spitale, infrastructura judeţului, dacă sunt specialişti pe secţiile care sunt în organigrama spitalelor şi, nu în ultimul rând, gradul de adresabilitate la unitatea respectivă. De asemenea, patologia, ce patologie este în creştere în zonă. este adevărat specialităţile de psihiatrie, neurologie, cardiologie au o patologie în creştere, în afara tuberculozei. Eu n-am înţeles că secţia de la Spitalul judeţean Arad, de anestezie, terapie coronariană, se desfiinţează. Nu, ea s-a reorganizat. Secţia de cardiologie din Arad este o secţie medicală. Deci, nu efectuează intervenţii chirurgicale în chirurgie cardiovasculară, dar are o secţie de anestezie, terapie coronariană. Secţia este organizată pe 50 de paturi, cu trei medici, iar compartimentul care s-a desprins din secţia de chirurgie... Secţia de anestezie, terapie intensivă există la nivelul spitalului. Acestea efectuează lucrările de anestezie, menţinerea în viaţă a pacientului pentru toate specialităţile chirurgicale întrunite, după care anumiţi medici, care au o anumită supraspecializare, deservesc operator anumite secţii chirurgicale. Singura problemă este că a fost secţie şi va fi compartiment. Nu va mai fi şef de secţie, va fi şef de compartiment anestezie, terapie coronariană. Părerea noastră este că lucrul este bun, pentru că de fapt este o supraspecializare a medicilor care lucrează în cardiologie vasculară. Mai mult n-am ce să vă spun. Deci, ea nu este desfiinţată la momentul în care eu vă prezint situaţia Spitalului judeţean Arad. Funcţionează într-o secţie cu 65 de paturi, din care 15 sunt de anestezie coronariană. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamna deputat. |
||||
|
Doamna Mihaela Muraru Mândrea: Vă mulţumesc pentru răspuns. O secţie de terapie intensivă presupune o anumită dinamică şi de aceea mi s-a părut important să susţin punctul de vedere prin care această secţie să rămână în continuare independentă, pentru că această secţie preia efectiv tot ce înseamnă urgenţă din teritoriu. O secţie de cardiologie este o secţie aşezată, unde există intervenţii chirurgicale, pe când această secţie de terapie intensivă era o interfaţă între secţia de cardiologie şi urgenţa cu care vin cazurile din teritoriu. De aceea eram de părere că trebuie păstrată. Sigur că eu nu sunt medic ca să îmi dau seama cât va afecta. De altfel, putem observa, că am înţeles, totuşi, că secţia nu a fost desfiinţată şi că practic a devenit compartiment, nu? O să trebuiască să urmărim o perioadă ce se întâmplă sau cum se aşează şi financiar şi la ce mod se administrează sub forma aceasta şi dacă va fi afectată terapia intensivă şi relaţia aceasta cu urgenţa cazurilor din judeţ. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu am înţeles că avem şanse mai bune de tratament dacă înnebunim... |
||||
|
Doamna Mihaela Muraru Mândrea: Mi s-a părut şi mie surprinzător că a răspuns vizavi de cazurile de psihiatrie, noi avem totuşi probleme cu inima, că în România, ştiţi, uitaţi, unii din noi mai punem inimă în ce facem şi ne afectează. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul George Pavelescu (din lojă): Este o patologie în creştere. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Pentru domnul Ştefan Păşcuţ. Este în sală? Da. Dezvoltaţi şi, după aceea... |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată doamnei Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei. Obiectul interpelării: În perioada 25 noiembrie-30 noiembrie 2002, s-a desfăşurat în Valea Jiului prima etapă a Supercampaniei antipoliomielitică, iar în perioada 13-17 ianuarie 2003 s-a efectuat a doua etapă de imunizare antipoliomielitică. În prima etapă, s-au folosit doze care expirau în luna decembrie 2002, iar în a doua etapă s-au folosit doze care expirau chiar la sfârşitul lunii ianuarie 2003. În această campanie au fost cuprinşi copii între 0 şi 9 ani. Având în vedere faptul că această supercampanie a fost organizată în două etape, în perioade de iarnă, cu risc ridicat de îmbolnăvire, că nu se poate administra vaccinul copiilor care au diferite afecţiuni, că dozele efectuate erau la limita timpului de valabilitate şi că vaccinarea a fost efectuată copiilor cuprinşi în categoria de vârstă de până la 9 ani, îmi exprim nedumerirea faţă de o asemenea campanie, considerând-o nejustificată. De aceea, am rugat să se facă o analiză a modului în care s-a desfăşurat această campanie de vaccinare, în condiţiile în care campania de imunizare antipoliomielitică se face la copii de până la 1 an, aici, sunt cuprinşi copii până la 9 ani. De asemenea, s-a făcut într-o perioadă de iarnă, sezon cu patologie maximă la diferite boli, mai ales respiratorii. De aceea, eu am făcut această interpelare şi aştept răspunsul dumneavoastră. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat, vă rog să-i răspundeţi domnului Păşcuţ, în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei de vaccinare antipoliomielitică. |
||||
|
Domnul George Pavelescu: Referitor la interpelarea dumneavoastră, domnule deputat, vă comunicăm următoarele: La 21 iunie 2002, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat "Europa fără poliomielită" şi a accentuat responsabilitatea care revine tuturor ţărilor europene pentru menţinerea statutului "fără poliomielită". Până la eradicarea globală a poliomielitei, prevăzută a se realiza în 2005, izbucnirea unor epidemii rămâne posibilă, în special în rândul grupurilor cu grad mare de risc, copii mici nevaccinaţi sau incomplet vaccinaţi. Ca urmare, Direcţia generală de sănătate publică a Ministerului Sănătăţii şi Familiei a elaborat un plan de acţiune pentru menţinerea statutului "fără poliomielită", din momentul certificării regionale până la certificarea globală, în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În anul 2002, s-au organizat campanii suplimentare de vaccinare polio în judeţele Tulcea, Teleorman, Hunedoara, deoarece situaţia epidemiologică a impus acest lucru. În judeţul Hunedoara, în ultimii 3 ani, s-au înregistrat acoperiri vaccinale scăzute, în jur de 80%, în special în zona Valea Jiului. Ca urmare, Direcţia de sănătate publică a judeţului Hunedoara a solicitat prin Adresa nr. 101/1.10.2002, pe care o avem anexată, realizarea unei campanii de vaccinare antipoliomielitică tip "mapping up" ("din poartă în poartă"). Acest lucru, şi datorită nivelului de acoperire vaccinală de care v-am amintit. În 2000, judeţul Hunedoara avea o acoperire de 72,1%, iar la nivel naţional era 96,3%. În 2001, Hunedoara - 81,6%, la nivel naţional, 96,7%. În 2002, 83,8% Hunedoara - 97,3% acoperirea la nivel naţional, cu vaccinarea polio. Ca urmare, ministerul, prin Direcţia de sănătate publică, a recomandat supercampania de vaccinări, în două etape: 25-30 noiembrie 2002 şi 13-17 ianuarie 2003. Vă precizez că sunt recomandate astfel de vaccinuri care să fie aplicate în perioadele reci. Vaccinarea s-a efectuat la toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 9 ani, fără a ţine cont de antecedentele vaccinale. S-a decis supercampania în zona Văii Jiului, având în vedere slaba acoperire, dar, mai ales, necesitatea de a elimina circulaţia virusului poliosălbatic în comunităţi de copii. Au fost catagrafiaţi 17.456 de copii. În perioada 25-30 noiembrie, au fost vaccinaţi 15.757 de copii, cu un procent de 90,26%, iar în perioada 13-17 ianuarie au fost vaccinaţi 14.115 copii, cu un procent de 80,86%. Vaccinarea s-a realizat la nivelul cabinetelor medicale individuale ale medicilor de familie din Valea Jiului. Vaccinul a fost primit de la Ministerul Sănătăţii prin Unifarm S.A. Bucureşti, după cum urmează: în ziua de 22.10 (deci, la 21 de zile după ce direcţia de sănătate publică a solicitat vaccinarea) - 1.000 de flacoane ori 20 de doze - 20.000 de doze. (Dacă vă interesează numărul avizului...), termenul de valabilitate: 31.12.2002; în data de 8.11.2002 - 500 de flacoane ori 20 de doze - 10.000 de doze, termenul de valabilitate: 31.12.2002; şi în data de 10.01.2003 - 1.000 de flacoane ori 20 de doze - 20.000 de doze - termenul de valabilitate: 31.01.2003. De asemenea, pentru a investiga circulaţia virusurilor polio înainte de organizarea unei campanii de vaccinare antipolio de tip "mapping up" s-au recoltat probe de materii fecale de copii cu vârste între 0 şi 4 ani, internaţi în spitalele din Hunedoara în săptămâna anterioară campaniei. Medicii de familie nu au semnalat reacţii adverse indezirabile. Alte observaţii. Acţiunea de vaccinare nu a avut caracter coercitiv, D.S.P. Hunedoara nu a obligat populaţia să se vaccineze, dar a încercat să o convingă asupra necesităţii şi beneficiilor vaccinării. Valea Jiului a fost şi este un teritoriu cu acoperiri vaccinale sub cele optime, chiar cu aceste două campanii de vaccinare. Strategia O.M.S., adoptată şi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prevede că în zonele în care este posibilă acumularea de receptivi să se iniţieze acţiuni speciale de vaccinare de acest tip. În anul 2002, Europa a fost declarată o zonă "polio free", lucru posibil datorită efortului colectivităţii medicale şi înţelegerii populaţiei europene despre necesitatea participării la acţiunile de vaccinare. Tot efortul făcut de România pentru certificarea eradicării poliomielitei ar putea fi compromis dacă în zone ca Valea Jiului, în care populaţia nu participă la vaccinare, ar putea apărea cazuri de poliomielită cu virus sălbatic necontrolabil. Semnează ministrul sănătăţii, doamna doctor Daniela Bartoş. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, dacă aveţi ceva de comentat? |
||||
|
Vă mulţumesc foarte mult pentru răspuns. Aş face o mică corectură, mi-aţi spus că în perioada noiembrie procentul a fost de 90,26%, la cei 17.456, eu cred că este o eroare, nu au fost vaccinaţi 15.700, ci 14.700, aproximativ. Acesta este un aspect al problemei, probabil, nu atât de important, probabil, o greşeală de redactare. În schimb, vreau să-mi exprim nedumerirea. Dumneavoastră aţi spus că perioada rece este optimă pentru a se administra aceste vaccinuri antipoliomielită, medicii cu care m-am consultat şi care, de fapt, mi-au semnalat o serie de nemulţumiri ale lor referitor la această supercampanie de vaccinare, ei spun că perioada de iarnă nu este propice pentru a se administra vaccin antipoliomielitic. Şi mi-au explicat şi de ce. Eu nu sunt specialist, de aceea vă întreb, fiindcă ei mi-au explicat următorul aspect: dacă un copil face un tratament injectabil, nu poate să fie vaccinat; sau, dacă a fost vaccinat, timp de o lună de zile nu poate să beneficieze de un asemenea tratament. Or, în perioadă de iarnă exact aceste cazuri sunt mult mai frecvente, faţă de o altă perioadă din an. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Moisoiu, tot pentru domnul Pavelescu sau, mă rog, pentru Ministerul Sănătăţii avea o problemă. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. (Fiindcă domnii Păşcuţ şi Pavelescu poartă o discuţie:) Pentru a continua, dacă se poate, discuţia particulară să o purtaţi puţin mai târziu? |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat, dacă vreţi să-i daţi o replică la microfon domnului Păşcuţ, eu n-am nimic împotrivă. |
||||
|
(Pentru că discuţia dintre cei doi continuă) Eu m-am oprit pentru motivul că am zis că, totuşi, îmi acordaţi un pic de atenţie, domnule ministru. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi, domnule Moisoiu. |
||||
|
În interpelarea pe care am mai făcut-o m-am referit - şi v-aţi referit şi dumneavoastră - la nişte legi, data trecută, şi anume, era vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002. Dumneavoastră aţi indicat articolul în care sunt prevăzuţi cei care sunt scutiţi de a plăti contribuţia de asigurări sociale, iar la hotărârea nr. 1509, iată ce spune, la art. 5 alin. 2: "Pentru persoanele prevăzute în legi speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din Fondul Naţional Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate, în condiţiile legii, casele de asigurări suportă integral preţul cel mai mic al medicamentului". Dar nici într-un caz, nicăieri, nu se spune, aşa cum aţi dat dumneavoastră sau Casa Naţională de Asigurări răspunsul, că, dacă mai au un alt venit oamenii, în afară de pensie, în acest caz, beneficiarii legilor speciale nu vor primi medicamente gratuit. Deci, consider că acest ordin, care s-a transmis prin Adresa nr. 782 N/12 februarie 2003 al Casei OPSNSAJ este ilegal. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule secretar de stat? |
||||
|
Domnul George Pavelescu: Domnule deputat, Referitor la interpelarea pe care aţi adresat-o, la care v-am răspuns şi v-aţi declarat nemulţumit de răspuns, Ordonanţa nr. 150 a intrat în vigoare la data de 12.11.2002 şi a înlocuit Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate. Există o prevedere, la art. 6 pct. 1, care zice aşa: "Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei", le enumără, sunt câteva categorii socio-profesionale ocupaţionale, care, în baza unor legi speciale, beneficiază, în anumite condiţii, de asigurare fără plata contribuţiei. Şi nu vi le mai enumăr acum, că le aveţi. Totodată, la art. 26 pct. 2 din acelaşi act normativ se prevede că: "Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 25 alin. 1 prescrise pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor care beneficiază de asistenţă medicală gratuită, în cazul categoriilor de persoane prevăzute la art. 6 alin. 1 lit. c) şi d) se suportă din fond". Art. 6 lit. c) şi d) sunt persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin: Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, Ordonanţa nr. 105 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, Legea nr. 189/2000 cu completările ulterioare, Legea nr. 44 privind veteranii de război şi art. 2 din Legea nr. 42/1990 şi persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse şi se află în îngrijirea familiei. Menţionăm că art.25 alin. 1 se referă la articolul sus-menţionat, care trimite la lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, aprobată prin H.G. 1417/6.12.2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 927/18.12.2002. Aşadar, din coroborarea şi interpretarea prevederilor legale prezentate mai sus, rezultă clar că persoanele care fac parte din categoriile prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. c) şi d) beneficiază de gratuitate pentru medicamentele cuprinse în lista cu medicamente prevăzută la art. 25 alin. 1, numai dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute din drepturile băneşti acordate de legile speciale precum şi cele din pensii. Acesta este răspunsul pe care l-am primit şi de la Casă şi de la Direcţia legislaţie şi juridică a ministerului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Moisoiu, dacă vreţi să comentaţi? Poftiţi. |
||||
|
Rămân stupefiat de răspunsul pe care îl dă domnul secretar de stat, pentru simplul motiv că, de fapt, sunt două lucruri care se amestecă aici: 1. cine plăteşte contribuţie (şi sunt şi cei care sunt beneficiari ai acelor articole din acele legi speciale la care dumneavoastră vă referiţi şi oamenii plătesc, deci, nu sunt scutiţi); 2. şi, în momentul în care plătesc, dumneavoastră totuşi faceţi o referire la art. 5 alin. 2 din Hotărârea nr. 1509, de care vă spuneam, care, de fapt, nu primesc medicamente gratuite, deşi au dreptul. Aceasta este toată povestea! Înseamnă că în momentul când s-a dat o adresă în acest fel, în acest caz, ea este neconformă cu legea, să nu-i spun mai rău. Deci, cred că este cazul să reveniţi şi să daţi o altă adresă, care să fie în conformitate cu cele spuse. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă informez că s-a prezentat şi domnul ministru Răsvan Theodorescu, să-i răspundă domnului Onisei, pentru că domnul Onisei nu a venit, a lăsat răspunsul scris. De asemenea, Doamna Tarcea trebuia să le răspundă doamnei Muscă şi domnului Emil Rus, nefiind prezenţi, nu răspunde. De asemenea, domnul Sorin Encuţescu s-a prezentat să-i răspundă domnului Boc, dar domnul Boc nu s-a prezentat să asculte un asemenea răspuns, deci, nu s-a formulat acest răspuns. Domnul Mircea Costache, de la PRM, i-a adresat o întrebare domnului ministru de interne, domnul secretar de stat Nicolae Berechet s-a prezentat să răspundă, dar domnul Mircea Costache nu este prezent, presupun că e bine să-i lase răspunsul în scris. Pentru Ministerul Agriculturii, domnul Mircea Costache avea o solicitare, dar, nefiind, nu-i putem răspunde. Domnul Ovidiu Drăgănescu, tot pentru Ministerul Agriculturii, a primit un răspuns scris. Domnul Ioan Mogoş a adresat o întrebare pentru Ministerul Învăţământului, dar nu este prezent, presupun că ar fi bine să i se lase răspunsul scris. Domnul Paul Magheru şi domnul Dorin Grigore Popescu nu sunt prezenţi, ca să primească răspuns de la Ministerul Lucrărilor Publice. |
||||
|
Domnul Ştefan Baban a adresat o întrebare tot către Ministerul Sănătăţii, tot domnul Pavelescu o să ne răspundă. Aşa că ar fi bine să continuăm cu acest răspuns. Domnule Pavelescu, mai aveţi un răspuns pentru domnul Ştefan Baban. |
|
||
|
Domnul George Pavelescu: Îmi cer scuze şi v-aş ruga să mă amânaţi cu acest răspuns, întrucât nu am identificat toate datele vizavi de contracte-furnizori, servicii de aprovizionare cu medicamente, relaţii contractuale cu Casa USNAS şi fondurile care sunt în derulare. Am vorbit cu domnul preşedinte Ţurlea şi v-am solicita să ne amânaţi un răspuns pentru următoarea şedinţă a Camerei Deputaţilor. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Baban. Oricum, puneţi întrebări "rele", când este vorba de sectorul acesta sanitar. |
||||
|
Domnule preşedinte, Sper să nu moară pacienţii aceia, săracii, care caută medicamente şi nu reuşesc să le capete. Şi mai am încă o datorie, mai este domnul Marian Sârbu, şi dumnealui, dator cu un răspuns legat de Codul Muncii. Şi aş ruga să atrageţi atenţia, să vină cu răspunsul data viitoare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
Îl avem în sală pe domnul secretar de stat Radu Damian, care o să-i răspundă domnului Ştefan Lăpădat. Domnule Ştefan Lăpădat, dacă vreţi să dezvoltaţi interpelarea, poftiţi. |
|
||
|
Domnul Ştefan Lăpădat (din sală): Răspunsul, domnule secretar de stat, vă rog! |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: A, să dea direct răspunsul. Bine, să dea domnul secretar de stat Radu Damian răspunsul, direct. |
||||
|
Domnul Radu Damian (secretar de stat, MEC): Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, La interpelarea domnului deputat Ştefan Lăpădat, doamna ministru Ecaterina Andronescu formulează următorul răspuns, care a fost formulat pe baza datelor transmise de către Inspectoratul şcolar al judeţului Mehedinţi: "Din informaţiile pe care le deţinem, rezultă că în declaraţia sa din data de 14.02.2003 domnul director Otescu Cornel arăta că în şcoală există un climat tensionat, generat de un conflict dintre actuala şi fosta conducere a unităţii de învăţământ. Din momentul numirii în funcţie, domnul Otescu a solicitat fostei conduceri să prezinte situaţia economică şi financiară, situaţie care nu a fost prezentată, fără nici o justificare. Această stare de fapt este susţinută şi de raportul făcut de domnul inspector şcolar general adjunct profesor Stelian Petrescu. Precizăm că acest conflict a fost invocat în răspunsul anterior al ministerului, deoarece reprezintă una dintre constatările inspectorului şcolar. Cu stimă, ministru Ecaterina Andronescu." Şi veţi primi şi în scris. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule deputat, dacă doriţi să comentaţi? |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Răspunsul la interpelare este cu totul fals. În primul rând, predarea de către vechea conducere s-a făcut prin proces-verbal, a întregii situaţii, către actualul director. Nu are nici o legătură cu reclamaţia alcătuită de un grup de părinţi de la clasa I. Pentru că doamna învăţătoare este soţia directorului, i-a maltratat fizic şi verbal. Declaraţia este semnată, înaintată la inspectoratul şcolar, care a tergiversat ancheta respectivă, derulându-se, pot spune, aiurea. Au fost anchetate cadre didactice, nicidecum vechea conducere a şcolii, care nu a făcut obiectul acestei anchete. S-a pornit cu o inspecţie sub presiune, de ameninţare, de deturnare, de fapt, a răspunsului la situaţia creată. Deci, actualul director îşi protejează soţia, care a maltratat 3 copii, numai pentru faptul că au cerut transferul la altă clasă, deoarece nu-şi desfăşoară orele. Aceasta este situaţia! Dumnealor s-au adresat biroului parlamentar, i-am îndrumat către inspectorat, inspectorul general adjunct Petrescu Stelian a dat un răspuns de toată jena, că doamna suferă de nu ştiu ce. Şi, după aceea, vine cu un răspuns domnul secretar Corega, preluat de doamna ministru Ecaterina Andronescu: cauza acestor transferuri şi conflicte între conducerea şcolii şi părinţi este vechea conducere. Nu are nici o legătură! Şi de data aceasta, inspectorul general, care se află la Mehedinţi, Căpitănescu Lucian, şi Petrescu Stelian, inspectorul general adjunct, au dat informaţii false, pentru că actualul director al şcolii a fost inspector general, deci, i-a avut ca subalterni şi nu-şi permit, nu-i aşa, să-l ancheteze pe fostul lor şef. Eu voi reveni cu întrebarea respectivă, pentru că obiectul cercetării nu a fost vechea conducere. Probabil că această conducere pesedistă trebuie să dea într-un deputat peremist. Nu văd sensul! |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă aveţi ceva de comentat, domnule secretar de stat? Dacă nu aveţi, daţi răspunsul următor, pentru domnul Moisoiu. |
||||
|
Domnul Radu Mircea Damian: Faţă de cele spuse de domnul deputat Lăpădat, sigur că dânsul va reveni cu întrebarea şi probabil că răspunsul Inspectoratului şcolar al judeţului Mehedinţi va fi prezentat mai în detaliu, pentru că el are mult mai multe pagini, în care sunt mult mai multe informaţii decât cele pe care am putut eu să le spun. |
||||
|
Pentru domnul deputat Moisoiu, răspunsul la interpelarea dumnealui este următorul: "Urmare interpelării formulate de dumneavoastră, Legea nr. 90/2001 şi atribuţiile privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerului, prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2001, aceasta nu reglementează printre atribuţiile ministrului educaţiei şi cercetării obligaţia de a formula definiţii pentru conceptele lansate de diverse formaţiuni politice. Nu avem cunoştinţă despre promovarea de către UDMR a conceptului de "separatism şcolar". Precizăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării acţionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără a promova nici un fel de principii discriminatorii. Subliniem totodată faptul că dreptul la învăţătură este un drept fundamental al omului, intrinsec legat de persoana acestuia. Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia de a se asigura că în unităţile şi instituţiile de învăţământ se desfăşoară un proces instructiv-educativ de calitate şi în condiţii de deplină egalitate, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, sex, avere sau origine socială. Precizăm, totodată, că la Topliţa a fost înfiinţată o filială a Universităţii Transilvania din Braşov, facultate de litere, cu specializare în limba şi literatura română zi 4 ani, în scopul pregătirii de profesori de limba şi literatura română, care să-şi desfăşoare activitatea în judeţele Harghita şi Covasna. Cu stimă, doamna ministru Ecaterina Andronescu." |
|
||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Moisoiu, cred că aveţi de comentat? |
||||
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Însă aş dori să lămurim de la bun început o treabă, domnule secretar de stat, şi anume, într-adevăr, eu nu pot să vă cer dumneavoastră să definiţi "separatismul şcolar" promovat de UDMR, dar întrebarea era pusă cu un anumit scop, şi anume, pentru că UDMR-ul promovează un separatism şcolar. Şi degeaba spuneţi în răspunsul dumneavoastră că "nu avem cunoştinţă de o promovare a conceptului de separatism şcolar de către UDMR", de îndată ce dumneavoastră permiteţi să existe şcoli numai în limba maghiară, de unde au fost scoşi elevii care erau la secţia română. Deci, eu nu am nimic împotrivă ca ei să înveţe limba maghiară, Doamne fereşte, ci problema este puţin diferită, şi anume, ei nu suportă ca în aceeaşi şcoală să existe elevi români! Această situaţie o avem şi în Bucureşti (dacă nu ştiţi, atunci..., dar eu cred că ştiţi, domnule secretar de stat). Această situaţie o întâlnim şi la Târgu Mureş, la Bolyai-Farkas, unde în clipa de faţă se derulează acest program de scoatere a elevilor români, prin faptul că nu se propune cifra de şcolarizare sau se încheie nişte protocoale între nişte partide politice, pentru ca aceştia să fie scoşi. Aceeaşi situaţie o avem la Braşov. Aceeaşi situaţie o avem la Topliţa ş.a.m.d. Şi atunci, de ce spuneţi că nu se cunoaşte nimic despre acest separatism şcolar? Deci, în această idee, eu am rugat ca dumneavoastră, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, să faceţi ceva. Dacă, într-adevăr, sunteţi sinceri în ceea ce spuneţi, pentru că subliniem că dorim să nu fie nimic discriminatoriu. În sfârşit, la răspunsul de la urmă, privind învăţarea limbii române. Într-adevăr, remarcabil este faptul - şi ştiţi foarte bine că şi eu sunt implicat în această înfiinţare a facultăţii de limbă română la Topliţa - că această facultate s-a înfiinţat, însă, întrebarea se referea la altceva, şi anume, la faptul că în aceste judeţe: Harghita şi Covasna, modul în care se învaţă limba română este absolut lamentabil. Deci, sunt foarte mulţi copii care trec prin şcoală, care primesc calificative de promovare şi care nu cunosc limba română la terminarea şcolii! La aceasta m-am referit eu în întrebarea mea şi aici v-aş ruga pe dumneavoastră să depuneţi un efort, să faceţi exact acele lucruri care sunt necesare şi care stau în puterea Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca aceşti elevi, pe care îi avem acum, să ajungă să înveţe şi să poată să utilizeze limba statului şi atunci nu mai au nevoie (pentru că aici este problema) să fie reprezentanţi şi să se introducă o a doua limbă oficială în Justiţie şi, respectiv, în administraţie publică, aşa cum au cerut-o şi în modificarea Constituţiei. Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu mai avem întrebări, interpelări şi nici cine să dea răspunsuri. Şedinţa de astăzi s-a încheiat. Vă mulţumesc pentru participare. Şedinţa s-a încheiat la ora 20,15. |
||||
![]() |





