Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.14/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2005

10. Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului de către deputaţii:  

   

Doamna Daniela Popa:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Şi, cu voia dumneavoastră, aş începe al doilea tronson al acestei şedinţe, este vorba de prezentarea interpelărilor pe scurt.

 
Video in format Flash/IOS Lucian Augustin Bolcaş Îi dau cuvântul domnului Lucian Augustin Bolcaş, de la Grupul parlamentar al PRM. Vă rog, domnule deputat.
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Înţeleg să fixez numai obiectul interpelării, care este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi are drept conţinut sfidarea de către membrii cabinetului guvernamental a dispoziţiilor constituţionale şi a Parlamentului României. O voi dezvolta în prezenţa domnului prim-ministru, o predau la secretariat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

E în regulă, mulţumesc mult.

Domnul deputat Anghel Stanciu? Nu este prezent în sală.

 
Video in format Flash/IOS Pantelimon Manta

Domnul deputat Pantelimon Manta.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Pantelimon Manta:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea se adresează actualului preşedinte Enache Jiru, al C.E.C.-ului, şi priveşte o fraudă descoperită în urmă cu aproape doi ani de zile la C.E.C. Novaci. Gestinara, funcţionara de la ghişeul C.E.C.-ului a fost arestată, este trimisă în judecată, problema spinoasă are în vedere faptul că C.E.C.-ul refuză să-i despăgubească pe cei care au depus bani la C.E.C., pretextând că acest lucru trebuie rezolvat de fiecare cetăţean în parte, prin dosarul penal, recte, practic, prin acordarea unor despăgubiri de către infractoarea funcţionară.

Evident că un asemenea punct de vedere nu are nici logică juridică, n-are nici logică morală. Şi spun logică juridică, pentru că C.E.C.-ul, comitentul, trebuie să răspundă pentru prepusul, pentru funcţionarul său şi, ca atare, trebuie să despăgubească cetăţenii de bună credinţă care au depus bani la C.E.C., urmând ca unitatea C.E.C. să recupereze eventual, dacă mai are ce, aproape cele 12 miliarde care au fost sustrase de funcţionara sa.

Doresc să se prezinte preşedintele C.E.C., a fost şi acolo, a promis cetăţenilor acest lucru; a fost şi fostul prim-ministru Adrian Năstase acolo. S-a vrut chiar o uşoară răzmeriţă, şi la nivel de judeţ, toată lumea a promis, dar problema rămâne în continuare nerezolvată. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian

Domnul deputat Petru Călian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Mă numesc Petru Călian şi aş avea două interpelări.

Prima este adresată domnului ministru Codruţ Sereş, obiectul constând în intenţia Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor Naturale Bucureşti privind constituirea abonamentelor la gazele naturale pentru persoanele fizice. În această situaţie, persoanele fizice urmează să plătească practic în avans, pe un trimestru sau pe un semestru, gazele naturale neconsumate (fiind vorba, aşa cum am spus, de o plată în avans).

O a doua interpelare este adresată doamnei ministru Sulfina Barbu şi, de asemenea, domnului ministru Teodor Atanasiu. Interpelarea constă în probleme legate de poluarea fonică şi de impactul negativ al acesteia asupra comunităţii unei comune din judeţul Cluj, este vorba de comuna Luna. Şi, de asemenea, de localitatea Călăraşi Gară, comuna Căşeiu, judeţul Cluj.

Avem, din fericire, într-un fel, în comuna Luna, un aeroport militar, de unde decolează şi unde aterizează o serie de avioane, în special MIG-uri, care produc un zgomot fantastic, poluează enorm de mult şi cetăţenii au ajuns în pragul disperării.

Vă mulţumesc şi am să depun aceste interpelări secretariatului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS Anghel Stanciu

Domnul deputat Anghel Stanciu, care n-a depus interpelarea în scris. Vă rog să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Am să mă limitez numai la a preciza obiectul interpelării, respectiv, ne referim la modalităţile de respectare a orarului de zbor al curselor aeriene, informarea corectă a pasagerilor cu eventualele modificări ale orarului, precum şi seriozitatea serviciilor tehnice, referitoare la asigurarea siguranţei pasagerilor. Întrebarea noastră se adresează excelenţei sale, domnului ministru Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, locuinţei şi turismului. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
    ................................................
   

Doamna Daniela Popa:

    ................................................
Video in format Flash/IOS Ioan Cindrea

Vreau să vă anunţ, stimaţi colegi, că mai sunt un număr de 26 de colegi care au depus interpelările în scris. O să dau citire acestei liste, cu cei 26 de colegi şi, dacă cineva dintre dumneavoastră doreşte să le şi prezinte pe scurt, în momentul când vă citesc numele, chiar să se şi anunţe.

Domnul deputat Ioan Cindrea are 3 interpelări, depuse în scris. Doriţi să le şi expuneţi pe scurt? Poftiţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cindrea:

Mulţumesc frumos.

Domnilor colegi,

Aş vrea doar să mă refer la esenţa interpelărilor.

Prima se adresează ministrului finanţelor publice Ionuţ Popescu şi se referă la dublarea impozitului pentru microîntreprinderi, cu toate efectele pe care le are asupra acestora şi a locurilor de muncă. Şi aştept răspunsul verbal şi scris.

A doua se adresează domnului ministru Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, are aceeaşi temă, dublarea impozitului la microîntreprinderi şi efectele prognozate şi măsurile care se iau pentru păstrarea locurilor de muncă în aceste microîntreprinderi.

Iar cea de a treia se referă la dublarea impozitului pe dividende, cu efecte asupra pieţei de capital şi stoparea atragerii fondurilor pentru dezvoltarea pieţei de capital.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florin Iordache

Domnul deputat Florin Iordache. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Subiectul interpelării mele este construcţia unui penitenciar în Caracal. Am cerut mai multe lămuriri doamnei ministru Monica Macovei, ţinând cont că vechea guvernare a pus la dispoziţie 25 de ha pentru construcţia unui penitenciar în Caracal, în parteneriat cu Guvernul austriac. Şi solicit mai multe lămuriri vizavi de construcţia şi oportunitatea acestui penitenciar. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Becsek Garda Dezideriu are o interpelare, depusă în scris, dacă doreşte să o prezinte? Nu este în sală.

Domnul deputat Constantin Tudor a depus o interpelare în scris.

Domnul Victor Ponta are două interpelări, depuse în scris. Nu este în sală.

Domnul deputat Ioan Puchianu are o interpelare, depusă în scris.

Domnul Mihai Stănişoară are o singură interpelare, depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Ştefan Baban

Domnul deputat Ştefan Baban are două interpelări. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Voi fi foarte scurt.

Prima interpelare se referă la Spitalul judeţean din Botoşani, care a fost rebotezat "de urgenţă", şi mă adresez domnului Mircea Cinteză, ministrul sănătăţii şi familiei, cu nişte rugăminţi legate de activitatea acestui spital.

Şi a doua interpelare se adresează domnului Romeo Postelnicu, care este şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi se referă la viaţa funcţionarilor publici, chiar aşa se intitulează: "Cât poate răbda un funcţionar public?"

Vă mulţumesc. Şi aştept şi răspunsurile.

 
   

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Viorel Pupeză

Domnul deputat Viorel Pupeză are o interpelare, depusă în scris. Vă rog să luaţi cuvântul, pentru prezentarea pe scurt.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Pupeză:

Sigur că interpelarea se adresează domnului ministru Vasile Blaga şi se referă la faptul că în administraţia publică, în general, şi, din acest punct de vedere, nu face excepţie nici judeţul Bistriţa Năsăud, se manifestă în această perioadă o serie de încălcări ale Constituţiei şi legilor în materie.

În mod concret, mă refer la modul în care Alianţa D.A. la nivelul Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud încearcă prin diferite metode de şantaj să atragă o serie de consilieri ai Partidului Social Democrat în această grupare şi, sigur, se şi pun o serie de hotărâri care încalcă prevederile legilor în vigoare.

Din acest punct de vedere, am şi câteva exemple concrete. Într-o şedinţă a consiliului judeţean din 10 februarie a.c. au fost adoptate o serie de hotărâri sub acest aspect şi mă refer în mod deosebit la o hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate pe domeniu al consiliului judeţean şi cred că este unicat la nivelul ţării, adoptându-se această hotărâre s-a înfiinţat o comisie de analiză şi verificare, eludând în acest sens autoritatea unei instituţii speciale, create în vederea verificării modului în care s-a gestionat banul public, şi aici mă refer la Curtea de Conturi, serviciile de audit din cadrul instituţiei, cât şi alte autorităţi specializate din acest punct de vedere.

De asemenea, s-a adoptat o hotărâre care înlătură din consiliul de administraţie toate persoanele din consiliul judeţean de la regia "Aqua-bis", de la casa de asigurări de sănătate şi de la spitalul judeţean Bistriţa, pe motivul că nu sunt reprezentanţii partidelor politice aflate la guvernare.

Şi, tot sub acest motiv, s-a luat măsura ca cei care sunt în componenţa AGA la Societatea Comercială "Lucrări de drumuri şi poduri" de la Bistriţa Năsăud să fie schimbaţi pe motivul că este nevoie de o creştere a performanţei echipei de conducere la această societate şi, sigur, toţi cei care sunt în AGA să facă parte din partidele politice aflate în prezent la guvernare.

Sub acest aspect, sigur că sunt doar câteva din acţiunile care se desfăşoară în această perioadă în judeţul Bistriţa Năsăud, reprezentanţii Partidului Democrat, ai Partidului Naţional Liberal, ai UDMR-ului încearcă prin toate mijloacele să oblige şefii de servicii publice deconcentrate, funcţionarii publici, unii primari şi consilieri locali actuali ai Opoziţiei să renunţe la funcţie şi să facă jocul clientelei actualei coaliţii politice.

Din acest punct de vedere, solicit să se dispună un control, să se stabilească măsurile ce se impun, pentru respectarea legislaţiei în vigoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc. Revin cu precizarea că în şedinţa de astăzi, interpelările se prezintă pe scurt.

Urmează domnul deputat Marius Iriza. Are o singură interpelare, depusă în scris, doamna deputat Mihaela Rusu.

Doamna deputat Monica Iacob Rizi are o singură interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Adrian Moisoiu

Domnul deputat Adrian Moisoiu are 3 interpelări depuse în scris. Vă rog, luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

De fapt, sunt numai două. A treia este depusă în scris.

O primă interpelare este adresată domnului ministru Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării, şi se referă la faptul că programul intitulat "Ameliorarea activităţilor de învăţământ prin crearea de facilităţi pentru transportul elevilor din mediul rural defavorizat", s-a încheiat încă din anul 2003. Totuşi, prin faptul că nu s-au pus la dispoziţie elevilor din diverse sate ca să poată să aibă posibilitatea de transport ca să meargă la unitatea de învăţământ comasată la şcoala de centru, sunt o serie întreagă de comune în judeţul Mureş, şi am dat în interpelare două, comuna Ogra şi, respectiv, comuna Sălcut, unde copiii sunt obligaţi ca să meargă la şcoală străbătând peste 14 kilometri pe zi pe timpul pe care îl cunoaştem în această perioadă, deci pe timp de iarnă.

Rugămintea mea era ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să intervină imediat şi concret, pentru că primăriile celor două comune nu au posibilitate să rezolve această problemă.

Cea de-a doua interpelare se adresează domnilor miniştri Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe, şi domnului ministru Gheorghe Fluture, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, şi prin care doresc să-mi se aducă la cunoştinţă ce s-a ales cu activele pe care statul român le deţinea la Societatea "Caromboa", localitatea Nola, în Republica Centrafricană, societate de exploatare şi industrializare a lemnului exotic. Subliniez că România avea concesionată în acest scop câteva sute de mii de hectare pe 90 de ani încă din anii 1970.

Doamna preşedinte, mi-aţi promis săptămâna trecută că veţi depune diligenţe pentru ca din partea Ministerului Justiţiei să vină aici doamna ministru, respectiv, sau poate un secretar de stat, pentru a da răspuns în cazul Barta Ioan pe care îi interpelasem în urmă cu două săptămâni. Din păcate, pentru că de fiecare dată am solicitat răspuns şi scris şi oral, nu am primit decât un răspuns în scris în cursul acestei săptămâni, văd că Ministerul Justiţiei nu a mai venit binevoit ca să dea şi răspunsul oral, mai ales că răspunsul scris primit din partea Ministerului Justiţiei este un răspuns pur şi simplu formal, un răspuns acoperitor de tipul în care victima moare după 9 zile, dar "au leziuni care au necesitat îngrijiri medicale de 50 până la 55 de zile".

Iertaţi-mă, dar eu nu pot pricepe, la timpul trecut spus acest lucru, adică victima moare în 9 zile, dar s-a ştiut, sau se afirmă că leziunile leziunile au fost 50-55 de zile. Şi aşa mai departe, îmi sunt mai multe lucruri neclare în acest răspuns. Deci, exprim, încă o dată, rugămintea ca dumneavoastră să depuneţi diligenţele pentru ca reprezentantul Ministerului Justiţiei să poftească şi eu îl aştept cu mare plăcere săptămâna viitoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră de data trecută ca ş la întrebarea domnului deputat Lucian Augustin Bolcaş sunt programate pentru săptămâna viitoare ca, de altfel, lista cu răspunsurile la întrebările şi interpelările orale este afişată şi probabil că aţi văzut că nu aţi figurat astăzi pe această ordine de zi.

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Minodora Cliveti a depus o interpelare în scris.

Domnul deputat Vasile Puşcaş are două interpelări depuse în scris.

 
Video in format Flash/IOS Aurel Vlădoiu

Domnul Aurel Vlădoiu are o interpelare depusă în scris. Vă rog să o prezentaţi pe scurt, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamna preşedinte,

Intrebarea pentru domnul Adriean Videanu, ministru de stat, domnului Ioan Codruţ Sereş, ministrul economiei şi comerţului, şi domnului Gabriel Zbârcea, se referă la faptul că fraţii Marius şi Emil Cristescu patronii Uzinei Sodice Govora din judeţul Vâlcea sunt acuzaţi de peste 11 mii de sindicalişti vîlceni că blochează activitatea întregii platforme chimice din Vâlcea.

De fiecare dată când au fost invitaţi la negocieri, pentru găsirea unor soluţii viabile, redresarea situaţiei din platforma chimică, fraţii Cristescu au tratat cu indiferenţă şi chiar cu rea voinţă situaţia tensionată din platforma chimică vîlceană, nici un protocol nu a fost respectat.

În acest sens, din 14.02.2005 la găsirea unei situaţii nefaste, Uzina sodică Govora este închisă şi 11 mii de muncitori din întreaga platformă sunt în pericol să-şi piardă locurile de muncă. Rog să se dea un răspuns în scris şi să găsim o soluţie pentru această situaţie foarte gravă din Platforma chimică din Vâlcea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Iulian Iancu

Domnul deputat Iulian Iancu are o interpelare depusă în scris. Vă rog să o prezentaţi pe scurt.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru şi se referă la încălcarea legii, dar şi a acordurilor pe care România şi le-a asumat încă din 2001 în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, precum şi obligaţiile şi condiţionalităţile pe care noi ni le-am asumat în procesul de aderare la Uniunea Europeană, respectiv încălcarea garantării autonomiei şi independenţei autorităţilor de reglementare. Respectiv, Autoritatea naţională de reglementare pentru resurse minerale, Autoritatea naţională de reglementare în gaze naturale, Autoritatea naţională de reglementare pentru energie electrică şi pentru energie termică, servicii comunale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cosmin Nicula

Domnul deputat Cosmin Nicula are o interpelare depusă în scris.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului Bogdan Olteanu, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, şi se referă la neprezentarea în mod sistematic la lucrările Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare a secretarilor de stat sau a miniştrilor sau, după caz, cazul AVAS, preşedintelui sau vicepreşedintelui.

Solicit un răspuns scris şi oral, iar obiectul interpelării îl voi face de faţă cu domnul ministru.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Valeriu Zgonea a depus o interpelare în scris.

Domnul deputat Nicolae Popa, de asemenea, are o interpelare depusă în scris.

Domnul deputat Dan Iosif are două interpelări depuse în scris.

Domnul deputat Costache Mircea are o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Mircia Giurgiu

Domnul deputat Mircia Giurgiu are trei interpelări depuse în scris.

Vă rog să le prezentaţi pe scurt. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Prima interpelare este adresată domnului Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, şi obiectul interpelării este problema cu care se confruntă producătorii de lapte din judeţul Cluj.

A doua interpelare este adresată domnului Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării, şi obiectul interpelării este Ordinul nr.3080 din 18 ianuarie 2005 care prevede modalitatea de reconstituire a foii matricole. Problema este că această modalitate este prevăzută să fie suportată de către asistenţii medicali.

A treia interpelare este adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului României, şi se referă la Autostrada Borş-Braşov.

Dorim un punct de vedere oficial din partea Guvernului referitor la construcţia acestei autostrăzi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Radu Podgorean

Urmează domnul deputat Radu Podgorean. Are o interpelare depusă în scris.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Podgorean:

Stimată doamnă preşedinte,

Permiteţi-mi întâi o chestiune, să zicem procedurală. Cred că ar fi necesar ca la această prezentare a interpelărilor noastre, măcar ministrul pentru relaţia cu Parlamentul să fie prezent.

Aş ruga să se facă demersuri pentru că, în ultimă instanţă, este cel care face legătura între Guvern şi Parlament, să avem în felul acesta, măcar formal, certitudinea că aceste interpelări ale noastre sunt tratate cu seriozitate de Guvern.

Nu am să dezvolt interpelarea mea, ea vizează acelaşi subiect al autostrăzii Transilvaniei, vedem că la sugestia imperativă a domnului preşedinte Traian Băsescu, Guvernul intenţionează să suprime construcţia acestei autostrăzi. În cazul judeţului Sibiu, impactul este extrem de grav pentru zona, în special zona de nord, oraşele Dumbrăveni şi Agnita suferind ca urmare a unei asemenea decizii. Sperăm că această decizie va fi reanalizată de Guvern, cerem motivaţia acestei bâlbâieli privind sistarea lucrărilor.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Domnul deputat Petru Gabriel Vlase, are o interpelare depusă în scris. Domnul deputat Ion Stan, de asemenea, are o interpelare depusă în scris.

 
Video in format Flash/IOS Dragoş Petre Dumitriu

Domnul Dragoş Petre Dumitriu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Stimată doamnă preşedinte,

Obiectul interpelării de faţă este modul în care reprezentanţii Guvernului în teritoriu înţeleg să colaboreze cu comisiile parlamentare.

În speţă, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, din care fac parte, a trimis o cerere prefectului judeţului Braşov pentru a analiza o reclamaţie care îl viza pe primarul Municipiului Braşov. Domnul prefect a înţeles să respecte cererea comisiei trimiţând spre cercetare chiar primarului această plângere care îl viza pe respectivul. Deci, iată cum chiar noi, comisia parlamentară de cercetare, suntem trataţi cu superficialitate de reprezentanţii Guvernului în teritoriu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu aceasta, lista celor înscrişi pentru interpelări a luat sfârşit, la fel ca şi şedinţa noastră de astăzi. Declar închisă şedinţa.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă urez tuturor o seară bună.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,30.