Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.25/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2006

10. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului:

   

(Lucrările au fost reluate la ora 18,35.)

 
Video in format Flash/IOS Horia-Victor Toma

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Începem partea a doua consacrată răspunsurilor la întrebări prin răspunsul adresat domnului deputat Horia Toma, vizavi de impozitarea veniturilor din agricultură, începând cu anul 2007, Ministerul Finanţelor Publice.

Domnule ministru Sebastian Vlădescu, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu (ministrul finanţelor publice):

Bună seara.

Aşa cum am comunicat şi în răspunsul nostru din 23 februarie, există o propunere de impozitare a veniturilor din valorificarea produselor agricole, începând cu anul 2007, nu este vorba de o cotă de 16%, este vorba de o cotă de 2%.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircia Giurgiu

În continuare, domnul ministru pentru domnul deputat Mircia Giurgiu, referitor la memoriul domnului Neag Mihai din Floreşti, judeţul Olt.

Tot domnul ministru Sebastian Vlădescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

O clipă, să identific la ce se referă memoriul domnului Neag. Deci, este vorba de acţiunile deţinute la S.C."Avicola-Floreşti" S.A.

În conformitate cu Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, aceasta este o problemă care trebuie reglată între acţionari. Nu priveşte Ministerul Finanţelor Publice. De aceea, rugăm petentul să se adreseze direct la S.C."Avicola-Floreşti" S.A.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Domnule ministru, ultima întrebare, tot de la domnul deputat Mircia Giurgiu, memoriul doamnei Lena Vişolsci din comuna Floreşti, judeţul Cluj.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Vlădescu:

I-am comunicat domnului deputat, tot pe 23 februarie, răspunsul.

În acest moment, certificatele de proprietate emise în baza Legii nr.58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale nu mai pot fi utilizate, această lege fiind abrogată prin Ordonanţa nr.88/1997.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian

Domnul deputat Petru Călian, întrebare la Ministerul Afacerilor Externe.

Domnule secretar de stat Anton Niculescu, vă rog: acţiunile întreprinse în vederea comunicării acţiunii de protest a opiniei publice din România faţă de sentinţa pronunţată de autorităţile americane.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Niculescu (secretar de stat, MAE):

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Statul român, în special prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe, a întreprins şi întreprinde toate demersurile necesare în vederea sprijinirii familiei Peter pentru obţinerea unei satisfacţii, în contextul verdictului pronunţat de justiţia militară în SUA, în acest caz.

În prezent, suntem în dialog cu familia Peter pentru a-i facilita accesul la asistenţă juridică de specialitate, din partea unor case de avocatură din SUA.

În măsura în care familia Peter va decide să utilizeze vreo formulă de acţiune juridică, ea va primi asistenţa posibilă.

În abordarea acestui caz tragic, este necesară apărarea intereselor familiei celui ce a fost Teo Peter, pe fondul respectării legislaţiei relevante interne şi internaţionale şi al consolidării în continuare a relaţiei strategice cu SUA.

În ceea ce priveşte demersurile concrete, la 1 februarie a.c., Ministerul Afacerilor Externe l-a invitat în audienţă pe ambasadorul SUA la Bucureşti. La 1 februarie a fost difuzat un comentat de presă al M.A.E., în care se exprimă surprinderea şi regretul faţă de disculparea lui Van Goethem.

Ministerul Afacerilor Externe a făcut, de asemenea, o serie de declaraţii de presă, iar la 2 februarie domnul Mihai Răzvan Ungureanu a avut o convorbire telefonică pe această temă cu secretarul de stat american.

Este şi o a doua parte a întrebării, în care suntem întrebaţi dacă intenţionăm să întreprindem acţiuni care să conducă la redeschiderea acestui caz.

Răspunsul nostru este următorul: verdictul Curţii Marţiale din Quantico, statul Virginia, este definitiv şi nu poate fi atacat. În consecinţă, pe linia deciziei adoptate de instanţa militară, cazul nu poate fi redeschis. Însă, familia Peter este sprijinită de autorităţile române în efortul de a identifica o cale de acţiune pe linia administrativă sau în domeniul civil.

Rămâne la latitudinea familiei Peter să decidă ce cale vor dori să urmeze în continuare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Rămâneţi în continuare, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consider că interesul cetăţeanului, interesul individului trebuie să fie, cetăţeanului român, evident, trebuie să fie mai presus decât orice alt interes, deoarece noi toţi, inclusiv reprezentanţii Ministerului de Externe suntem în slujba lor.

Sigur că sunt de apreciat măsurile întreprinse de Ministerul de Externe, dar consider că nu sunt suficiente şi ele trebuie continuate până când va exista măcar o uşoară doză de mulţumire din partea familiei Peter din municipiul Cluj-Napoca.

Şi doar o mică paranteză: voi propune, prin consilierii Partidului Conservator - Cluj, să fie denumită o stradă din centrul municipiului Cluj-Napoca, Str.Teo Peter, deoarece la nivel naţional acest demers, lansat de un alt parlamentar, nu a avut succes.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Răspuns la întrebarea domnului deputat George Scutaru privind perspectivele dezvoltării relaţiilor cu Suedia. Domnul Scutaru nu este în sală. Răspundeţi în scris. Mulţumesc.

Răspuns la întrebarea doamnei deputat Manuela Mitrea, privind situaţia şantierului arheologic din judeţul Mehedinţi, din partea Ministerului Culturii. Doamna deputat Manuela Mitrea este în sală? Nu este. Daţi răspunsul în scris. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Garda Dezideriu, U.D.M.R., referitor la muşamalizarea infracţiunilor constatate în legătură cu regimul silvic şi cinegetic. Este în sală domnul deputat? Nu este în sală. Răspuns scris.

Domnul deputat Petru Călian, Partidul Conservator, poziţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării faţă de scrisoarea înaintată preşedintelui Grupului de Iniţiativă Bolyai, domnul Bodo Barna, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui ţării şi primului-ministru.

Domnul deputat este în sală? Da.

Vă rog, domnul Miron Dumitru, secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Dumitru (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vă comunică următoarele.

Această scrisoare, care a fost trimisă şi preşedinţiei, a fost trimisă şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, mai multor foruri, şi sunt invocate, inclusiv trimiterea scrisorii către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, către un grup de semnatari, abordează o zonă extrem de sensibilă, a problemei legate de comunitatea universitară.

Noi vă comunicăm faptul că la nivelul conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fundamentarea strategiei educaţionale are o determinare pe termen mediu şi lung şi are în vedere actele normative în vigoare, pe plan naţional, şi documentele internaţionale, europene şi internaţionale la care România este parte, şi pe care le-a inserat prin în ratificarea convenţiilor internaţionale în dreptul român.

Practic, aşa cum se menţionează, în afara Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în România există şi alte universităţi în are studenţii maghiari pot urma şi urmează, într-un număr ridicat, cursurile în limba maghiară. Astfel, în anul universitar 2005-2006, în România, funcţionează 6 universităţi, dintre care 3 de stat şi 3 particulare, în care procesul de învăţământ pentru studenţii maghiari se desfăşoară integral în limba maghiară.

Şi în răspunsul scris avem detaliate universităţile şi filierele de studiu integral în limba maghiară, e vorba de: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de artă teatrală din Târgu Mureş, Universitatea creştină Partium din Oradea, Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Practic, din cele 19 specializări, 3 funcţionează în Cluj-Napoca, 7 specializări funcţionează în filiale, potrivit legii, în Târgu Mureş, şi altele 9 în Miercurea Ciuc, numai la Sapientia.

De asemenea, vreau să precizăm că în acest an universitar, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca funcţionează la nivel de licenţă 88 de specializări şi 9 extensii în teritoriu în limba română; 50 de specializări şi 6 extensii în teritoriu în limba maghiară , adică, o proporţie destul de echilibrată; 14 specializări şi 3 extensii în limba germană.

Universitatea Babeş-Bolyai cultivă, cu recunoaştere internaţională, de la nivelul tuturor forurilor, inclusiv al Comisariatului pentru Minorităţi al Consiliului Europei, multiculturalitatea şi o face, după părerea noastră, într-o manieră cât se poate de proactivă şi benefică pentru toţi studenţii săi. Practic, reprezentarea predării în limba maghiară se regăseşte la toate tipurile şi etajele educaţionale: licenţă, masterat.

Practic, conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării apreciază ca meritorii preocupările Universităţii Babeş-Bolyai şi a celorlalte universităţi, din Târgu Mureş, Oradea şi nu numai, pentru a oferi programe de studii integral în limbile maghiară, germană şi chiar ebraică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnule ministru, vă rog să vă limitaţi la 3 minute cu răspunsul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Dumitru:

Mulţumesc.

În încheiere, aş vrea să precizez faptul că am luat notă de argumentele pe care semnatarii scrisorii, personalităţi de reputaţie în domeniu, laureaţi ai Premiului Nobel, le-au adus, dar, practic, nu am regăsit în conţinutul acestei scrisori de susţinere nici un argument bazat pe un exemplu concret în direcţia celor semnalate. De asemenea, noi, în încheiere, spun că apreciem caracterul multicultural al Universităţii Babeş-Bolyai, promovăm cu consecvenţă consolidarea universităţilor, creşterea potenţialului material, uman şi financiar al acestora, pentru că numai astfel apreciem că, prin universităţi de dimensiuni considerabile, agregate din punct de vedere factorial, putem avea polii de excelenţă care să le califice, pe universităţile noastre, în clasamentele europene şi internaţionale.

În concluzie, ministerul nu sprijină divizarea universităţilor sau scindarea lor după nici un fel de criteriu, considerând că aceste acţiuni contravin valorilor europene ale învăţământului superior şi diminuează şansele ca ţara noastră să se plaseze pe poziţii fruntaşe în clasamentele europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Valentin Iliescu, de la PD, referitor la discrepanţa dintre învăţământul urban şi cel rural.

 
   

Domnul Petru Călian (din sală):

Domnule preşedinte, şi intervenţia mea?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Da, poftiţi, vă rog, domnule, mă scuzaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte pe scurt, nu pot decât să felicit pe domnul ministru secretar de stat, este cel mai bun răspuns la o întrebare pe care l-am primit de când sunt parlamentar. De asemenea, felicit poziţia fermă a Ministerului Învăţământului şi în special pe domnul ministru Mihail Hărdău.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Valentin Adrian Iliescu

Deci, domnul deputat Adrian Iliescu, dacă este în sală? Dacă nu, depuneţi în scris, domnule ministru.

Este? Ridicaţi, domnule, mâna, să vă văd.

Vă rog. 3 minute, referitor la discrepanţa dintre învăţământul urban şi cel rural.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Dumitru:

Domnule deputat Călian, este răspunsul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, sub semnătura ministrului educaţiei şi cercetării, făcut de un întreg colectiv.

În legătură cu întrebarea domnului deputat Iliescu, cu privire la derularea proiectului Ministerului Educaţiei şi Cercetării finanţat cu bani de la Banca Mondială, răspunsul se referă la întregul panel de preocupări pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării le are în direcţia asigurării acestei armonii pozitive între învăţământul din rural şi cel din urban. Avem şi situaţii punctuale, în care trebuie să întreprindem demersuri în care învăţământul din mediul urban să vină aproape de învăţământul din mediul rural, deci, avem exemple cu privire la dotarea cu hărţi, dotarea cu globuri şi cu alte elemente de infrastructură educaţională.

Dar în legătură cu Proiectul pentru învăţământul rural RO 4691, aş vrea, în sinteză, să precizez următoarele:

Obiectivul acestui proiect este îmbunătăţirea accesului la o educaţie de calitate pentru elevii din mediul rural, exprimată prin rezultate mai bune, precum şi printr-un procent mai mare de promovabilitate şi absolvire. În acest proiect şi în celelalte, care vizează descentralizarea, crearea de campusuri şcolare moderne, care să asigure cea mai bună apropiere între resursele materiale, umane şi financiare, se urmăreşte ca învăţământul din mediul rural să devină un învăţământ modern, dinamic şi un învăţământ care să producă valoare adăugată.

La subcomponenta 1 - dezvoltarea profesională pentru cadrele didactice din mediul rural pe baza activităţii proprii desfăşurate în şcoală, în anul 2005, 1.050 de cadre didactice au fost implicate în faza pivot, 463 de centre fixe de resurse, dotate cu echipament, activitatea continuă în 2006, preconzându-se pregătirea în cadrul programului de mentorat a unui număr de 5.749 de profesori şi învăţători, din 725 de şcoli.

La subcomponenta 1.2 - oportunităţi de dezvoltare în carieră a cadrelor didactice, al cărei obiectiv este implementarea unui program de calificare profesională pentru 3.000 de cadre didactice mai puţin calificate din mediul rural, printr-un program de învăţământ deschis la distanţă realizat la nivel naţional, în 2005 au fost implicate ca beneficiari în acest program de formare 3.200 de cadre didactice necalificate, elaborarea a 104 manuale pentru sem. I şi II în format învăţământ la distanţă, pregătirea a 200 de profesori din învăţământul sportiv şi preuniversitar; în 2006, se prevede calificarea celor 3.200 de profesori şi învăţători din mediul rural prin programul învăţământ la distanţă.

Pentru subcomponenta materiale de predare-învăţare, ca obiectiv, se anvizajează dotarea a 33 de judeţe care nu au fost incluse în programe anterioare cu materiale didactice şi cărţi necesare activităţii educativ-formative; în 2006, se vizează dotarea cu materiale didactice a tuturor şcolilor din mediul rural: planşe - de altfel, s-a şi adoptat o hotărâre de Guvern de cuvând, care vizează achiziţionarea şi îmbunătăţirea acestor elemente.

Pe componenta 2 - îmbunătăţirea parteneriatului şcoală-comunitate, un program de 3,34 de milioane de dolari, cu activităţi în 2005, cuprinse în detaliu în răspunsul scris; în 2006, se urmăreşte facilitarea a 3.000 de şcoli în vederea întocmirii planurilor şcolare şi scrierii de proiecte, implementarea celor 690 de granturi acordate în cadrul rundei a doua de competiţie.

La fel, şi pe celelalte componente. Alocarea fondurilor necesare este în măsură ca la finele anului 2006, cu continuare în 2007 şi în 2008, să se asigure modernizarea scontată a învăţământului din mediul rural.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Sunt foarte frumoase afirmaţiile domnului secretar de stat şi, sincer, nu mă îndoiesc de veridicitatea lor. Ce aş fi vrut să aflu, dacă domnul secretar de stat poate să ne răspundă, este când, graţie acestor măsuri şi, sigur, altora pe care le preconizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu adevărat, şansele copiilor din mediul rural vor fi aproape egale cu cele ale celor din mediul urban.

Şi, doi, dacă este dispus dânsul, ca secretar de stat, să facem o verificare pe teren într-un judeţ, mergând acolo, să vedem care este impactul efectiv - pentru că, până la urmă, toate aceste stagii de pregătire, de ridicare a nivelului cadrelor didactice reprezintă o ipoteză extraordinar de favorabilă, important ar fi să vedem în teren ceea ce se întâmplă, are sunt rezultatele concrete, practice ale acestui program, extrem de important, pe care şi l-au propus ministerul şi, bineînţeles, Guvernul.

Motiv pentru care îl rog pe domnul secretar de stat să-mi răspundă dacă este dispus să facem o asemenea verificare, de exemplu, în judeţul Argeş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnule ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miron Dumitru:

Domnule deputat, vreau să spun că aceste elemente pe care le-am descris şi sunt cuprinse în strategie, strategie care a îmbrăcat forma unui memorandum, pe care Guvernul României l-a aprobat, deci, nu mai este un pachet intenţional, ci este un document cu elemente de concreteţe cât se poate de imperative. Deci, roadele, fireşte că se culeg mai spre toamnă, dar dorim ca toamna aceasta să nu fie îndepărtată.

De asemenea, am primit provocarea dumneavoastră. Evident că nu ştiu dacă eu o să vă însoţesc în judeţul Argeş, dar vreau să vă asigur că ministrul educaţiei are, şi dumnealui, şi secretarii de stat au în programul de activităţi astfel de vizite, foarte multe dintre locaţiile din diverse judeţe au fost "călcate", din acest punct de vedere. O să-i transmit colegei Paloma Petrescu şi vă garantez că această provocare va fi internalizată. Deci, eu vă promit că aceasta se va concretiza foarte repede, din acest punct de vedere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Ilie Merce

Domnul secretar de stat Virgil Crecană, la întrebarea domnului deputat Ilie Merce, referitor la situaţia directorului general al Transgaz şi directorului general adjunct la Romgaz.

Domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Crecană (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Comerţului):

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, funcţia de director general al unei companii societăţi naţionale nu este incompatibilă cu calitatea de acţionar al unei societăţi comerciale, inclusiv bănci sau altei instituţii de credit. Cazurile de incompatibilitate şi interdicţii stabilite în Legea n. 161/2003 titlul IV, şi anume, conflictul de interese şi regimul de incompatibilităţi în exercitarea demnităţilor publice şi în funcţiile publice, nu se referă la situaţia în care directorul general al unei societăţi naţionale este şi acţionar, asociat la alte societăţi comerciale.

În scopul evitării conflictului de interese, în Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare, se interzice directorilor unor societăţi pe acţiuni să fie, fără autorizarea prealabilă a consiliilor de administraţie, administratori membri în comitetul de direcţie în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate sau să exercite acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane.

Din declaraţiile înaintate de către cei incriminaţi, pe propria lor răspundere, au consimţit că nu sunt în conflict de interese cu societăţile menţionate: Transgaz, respectiv, Romgaz.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte, am discutat cu domnul secretar de stat anterior şi a rămas să se continue verificările, întrucât rezultatul întrebării se bazează doar pe declaraţiile celor în cauză, care, fiind în nişte funcţii importante, sunt administratori şi acţionari la alte firme şi au relaţii comerciale cu societăţile pe care le conduc. Şi asta nu se poate! Cel puţin, aşa zice legea.

Deci, m-am înţeles cu domnul secretar de stat să continue verificările şi să ia măsurile legale în consecinţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Mircia Giurgiu

Referitor la problemele grave privind locuitorii comunei Apahida, judeţul Cluj, domnule secretar de stat, vă rog. Pentru domnul deputat Mircia Giurgiu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Crecană:

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea specificată, menţionăm că Serviciul de distribuţie a gazelor naturale din comuna Apahida, judeţul Cluj, fiind concesionat Societăţii comerciale CPL Concordia, Filiala Cluj-Napoca, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale a comunicat că diferenţa dintre preţul final reglementat practicat de respectiva Concordia, Filiala Cluj-Napoca, furnizorul actual pentru consumatorii casnici situaţi în comuna Apahida, judeţul Cluj, şi Distrigaz Nord Târgu Mureş este justificată de necesitatea ca preţul final reglementat, adică, cel plătit la consumatorul captiv de gaze naturale, să reflecte costurile reale efectuate de furnizori pentru sau în legătură cu furnizarea gazelor naturale asigurate de furnizor la locul de consum. În concepţia ANRGN-ului, evitându-se astfel subvenţionarea încrucişată dintre furnizorii de gaze naturale.

În acest sens, în conformitate cu prevederile criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale aprobate prin Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1.078/2003 cu modificările ulterioare, începând de la 1 aprilie 2005, fiecare furnizor titular al licenţei de distribuţie a gazelor naturale are aprobat prin ordin al preşedintelui ANRGN un preţ final reglementat.

ANRGN precizează că nu există obligaţia de a comunica abonaţilor preţul de achiziţii şi distribuţie la 1.000 de m.c. de gaze naturale. Aceasta este specificaţia expresă a ANRGN-ului.

Menţionăm că în prezent tarifele reglementate pentru prestarea serviciilor de distribuţie şi preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizată de CPL Concordia au fost aprobate prin ordinul preşedintelui ANRGN nr. 1.079/14.12.2005.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Într-adevăr, am vorbit şi înainte, am discutat, am primit şi răspunsul scris, dar problema rămâne, nu este rezolvată. Atâta timp cât locuitorii din Apahida primesc contracte în alb, când preţul li se spune după ce se facturează, consider că este o discriminare şi aceştia, totuşi, ar trebui să beneficieze de informaţii înainte de a semna contractul şi să nu fie obligaţi de acea firmă să semneze contractele în alb şi să semneze ceea ce doreşte acea firmă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian

Domnul deputat Petru Călian, introducerea taxei locale privind eliberarea autorizaţiei de construcţie. Ministerul Administraţiei şi Internelor, domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Stimate domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor informaţii referitoare la măsurile întreprinse în vederea îmbunătăţirii managementului situaţiilor de urgenţă, astfel încât să se justifice introducerea taxei speciale percepute de autorităţile locale pentru analizarea şi eliberarea avizelor de specialitate la documentaţiile de investiţii în construcţii, vă comunicăm următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. d) din Legea nr. 481 privind protecţia civilă, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, respectiv, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul de a stabili în condiţiile legii taxe speciale pe linia protecţiei civile. Subliniez, dincolo de text, că au dreptul să stabilească aceste taxe, dar nu sunt obligate să le şi instituie.

Taxele în discuţie se percep pentru analizarea şi eliberarea avizelor de specialitate la documentaţiile de investiţii în construcţii în baza cărora sunt emise autorizaţiile de construire. Nivelul taxelor respective se stabileşte autonom, prin hotărâri ale consiliilor locale, respectiv, consiliilor judeţene, în funcţie de mărimea şi destinaţia construcţiilor.

Potrivit dispoziţiilor art 26 alin. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, taxa în discuţie se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizată exclusiv în scopurile pentru care a fost înfiinţată, iar contul în execuţie al acesteia se aprobă de consiliul local judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.

Taxele locale în discuţie se încasau şi înainte de anul 2004, în baza dispoziţiilor Legii nr. 106/1996, vechea lege privind protecţia civilă, act normativ care a fost abrogat în urma intrării în vigoare a Legii nr. 481/2004.

De asemenea, precizăm faptul că potrivit dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 481 finanţarea cheltuielilor cu protecţia civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele instituţiilor publice autonome, ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi din bugetele proprii ale agenţilor economici, după caz. Structurile naţionale şi locale cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă fac propuneri şi recomandări de utilizare a fondurilor în discuţie, astfel încât să se asigure condiţiile necesare pentru realizarea sistemului de prevenire a situaţiilor de urgenţă precum şi pentru dotarea serviciilor de urgenţă profesioniste şi voluntare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Mulţumesc, domnule preşedinte, domnule ministru.

Aceste taxe, într-adevăr, rămân la latitudinea consiliilor locale, în speţă, în municipiul Cluj-Napoca, se încasează aceste taxe, dar fiind vorba de banul public, trebuie să fie bine cunoscută destinaţa acestor bani, nu la modul general. Or, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, nu se cunoaşte destinaţia precisă a acestor sume încasate şi sumele sunt semnificative.

Aici, dacă se poate să-mi daţi detalii suplimentare, chiar pe viitor, într-o discuţie privată.

În rest, vă mulţumesc mult pentru un răspuns foarte bun.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florin Iordache

Întrebarea domnului deputat Florin Iordache adresată Ministerului Justiţiei privind magistraţii detaşaţi.

Domnul deputat este în sală? Da.

Ministerul Justiţiei, doamnă secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Katalin Barbara Kibedi (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Aşa cum am arătat şi în răspunsul scris, referitor la întrebarea dumneavoastră privind situaţia judecătorilor şi procurorilor detaşaţi, locul detaşării şi măsurile luate pentru încetarea unei situaţii care afectează echilibrul sistemului judiciar, am arătat că de când ni s-au preluat atribuţiile în ce priveşte dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, numai Consiliul Superior al Magistraturii v-ar putea da date exacte cu privire la numărul acestora şi autorităţile unde sunt detaşaţi judecătorii şi procurorii. De aceea, numeric, ne-am limitat doar la ceea ce vă putem furniza în concret referitor la Ministerul Justiţiei, respectiv, situaţia detaşaţilor fiind 8 procurori şi 12 judecători.

Răspunsul v-a fost furnizat în data de 22 februarie 2006, de atunci, situaţia s-a schimbat, pentru că alţi judecători nu şi-au mai cerut prelungirea detaşării şi a încetat detaşarea, cu date ulterioare: 27, 28 februarie, respectiv, 1 martie. Deci, numărul a mai scăzut, în ce priveşte Ministerul Justiţiei.

Însă am remarcat în întrebarea dumneavoastră, de fapt, o sugestie, să ne întrebăm dacă, raportat la numărul mare de posturi vacante care se regăsesc şi în ce priveşte instanţele şi parchetele, ar trebui, totuşi, Consiliul Superior al Magistraturii să fie mai exigent în evaluarea acestor cereri de detaşare. Dar poate, în condiţiile în care noi am preluat acest text de lege şi nici până astăzi nu l-am modificat, dacă totuşi nu s-ar impune o modificare legislativă, pentru a nu se permite detaşarea judecătorilor şi procurorilor decât strict la instituţiile care ţin strâns şi sunt în strânsă legătură cu sistemul de justiţie. Probabil că la acest lucru ar trebui să mediteze şi Ministerul Justiţiei şi oricine, care are dreptul de iniţiativă legislativă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să-i mulţumesc doamnei secretar de stat pentru răspunsul detaliat.

Întrebarea mea viza tocmai acest fapt pe care dumneaei l-a prezentat foarte bine. În acest moment, ne confruntăm cu un paradox: pe de o parte, sunt foarte multe posturi vacante, ceilalţi colegi, care rămân să lucreze în instanţe şi la parchete, au un volum foarte mare de lucru şi, pe cealaltă parte, sunt o serie de magistraţi care sunt detaşaţi.

Dumneaei mi-a răspuns foarte bine, magistraţii care sunt detaşaţi la nivelul Ministerului Justiţiei, dar mai sunt foarte mulţi magistraţi care sunt detaşaţi şi la alte organe şi organisme. Şi datorită faptului că Ministerul Justiţiei este cel care coordonează justiţia şi are dreptul de iniţiativă legislativă, poate şi Guvernul, în principal, vine o iniţiativă în acest sens. Pentru că justiţia este sufocată cu un număr foarte mare de dosare şi aceşti colegi care rămân să facă justiţie nu pot, pentru că au foarte multe locuri vacante şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi magistraţi detaşaţi.

Încă o dată, vă mulţumesc pentru răspunsul doamnei secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Întrebarea domnului deputat Cezar Preda, adresată Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Domnul Cezar Preda este în sală? Nu. Răspunsul, în scris.

 
Video in format Flash/IOS Mirela Elena Adomnicăi

Doamna deputat Adomnicăi Mirela, întrebare adresată Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, vizavi de Grădina zoologică din Rădăuţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Popescu (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimată doamnă deputat,

Din păcate, răspunsul nostru este foarte scurt, Ministerul Mediului nu se poate implica în decizia de închidere sau nu a parcului zoologic din municipiu, este o decizie a municipalităţii, este o decizie administrativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Da, mulţumesc.

Doamnă deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la răspunsul pe care l-am primit de la domnul secretar de stat, voiam să fac doar precizarea că demersul meu a fost determinat tocmai de faptul că Comisariatul Regional Suceava s-a adresat ministerului în acest sens şi speram că acest minister ar avea competenţa în soluţionarea acestei situaţii. Pentru că, într-adevăr, este păcat ca un parc zoologic care funcţionează de 30 de ani să fie închis tocmai acum.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul deputat Petre Gabriel Vlase, PSD, referitor la laptele eliberat pentru bebeluşii din judeţul Bacău.

Domnul deputat este în sală? Nu este. Răspunsul, în scris.

Doamna deputat Manuela Mitrea, situaţia Staţiei CFR din Drobeta-Turnu Severin, adresată Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului.

Doamna deputat este în sală? Răspunsul, în scris.

Domnul deputat Horia Victor Toma, PNL, referitor la gripa aviară. Răspunde Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară.

Domnul deputat e în sală? Răspunsul, în scris.

Vă mulţumesc.

Am încheiat prima parte a şedinţei privind răspunsurile la întrebări şi interpelări.