|
Domnul Gheorghe Ialomiţianu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în 2004. La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 3 noiembrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004, în şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.
|