Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.99/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2011 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2011
![]() |
10. | Numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi. (discuţii procedurale) | |||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 7 - numirea unor consilieri ai Curţii de Conturi. Pe procedură, domnul deputat Eugen Nicolăescu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Înainte de a intra în punctul 7 al ordinii de zi, vreau să vă aduc la cunoştinţă un fapt care este foarte grav: veţi găsi, de fapt s-a distribuit un raport al Comisiilor reunite pentru buget, realizat în condiţii de fals şi uz de fals. Dacă nu vă sperie aşa ceva, eu cred că ar trebui. La dezbaterile care au avut loc azi dimineaţă, când s-a întrerupt plenul, după ce s-a audiat candidatul pentru preşedinţia Consiliului - Comisiei pentru asigurări - a urmat, evident, să se discute şi despre consilierii de la Curtea de Conturi. În acest moment, am atras atenţia că, în conformitate cu Regulamentul şedinţelor comune, comisiile comune pot lucra numai dacă au cvorum fiecare în parte. Am anunţat la microfonul şedinţei că parlamentarii USL, PSD şi PNL - şi deputaţi şi senatori, au părăsit şedinţa comună. În consecinţă, comisia de la Senat nu mai avea cvorum de şedinţă. Erau numai 5 senatori, în loc de 6, cât prevede Regulamentul. Şi cu toate acestea, observaţi că vi se înaintează un raport care se consideră valid. Sigur, eu aş putea acum, dacă aş fi ca Vadim Tudor, să cer arestarea doamnei Barna, pe loc. Dumneavoastră ar trebui să acceptaţi acest lucru - şi a domnului Ovidiu Marian, evident - că au semnat un raport ilegal. Nu am să cer acest lucru. Am să cred că dumnealor au cedat la presiunile politice care s-au făcut de către conducerile partidelor pe care le reprezintă. Dar, în schimb, pot să cer corect, plenului reunit, scoaterea de pe ordinea de zi a unui raport care nu este întocmit în conformitate cu Regulamentele noastre, drept pentru care eu vă fac această propunere. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Domnul lider Duşa. Urmează domnul senator Bota. Am reţinut propunerea avansată de domnul Nicolăescu. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Înainte de a trece la un comentariu legat de faptul că acea comisie reunită s-a ţinut cum s-a ţinut, vreau să fac o precizare procedurală: dacă am scos acel punct de pe ordinea de zi, care se referă la doamna Funar, trebuie să scoatem şi acest punct de pe ordinea de zi, pentru că nu ştim care loc este liber, şi s-au făcut 6 nominalizări în raportul Comisiilor reunite pentru buget. În momentul de faţă nu putem să numim 6 oameni pe 4 posturi sau pe 5. V-aş ruga să propuneţi scoaterea de pe ordinea de zi a acestui punct. |
|
|
Domnul senator Bota. |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Domnule preşedinte, În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe-bănci din Senat, vreau să confirm cele spuse de antevorbitorii mei. Şi la noi, la Senat, 5 nu face 6, şi nu a fost cvorum, cel puţin din partea comisiei de la Senat. |
|
|
Mulţumesc. Domnul lider Toader, vă rog. |
|
|
Eu v-am explicat de ce a fost nevoie de acel raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Sigur că domnul Duşa o să spună: "Sunt 6 pe 4 locuri". Nu, sunt 6 pe 6 locuri. Deci, nu se pune problema... Întrebarea este: Cine pleacă din cei 2? Şi aşa cum a propus domnul Geoană, lucru cu care am fost şi noi de acord, să ne vedem în cel mai scurt timp şi să hotărâm cum se îndreaptă, că pleacă Funar sau pleacă Popeangă, aia este altă treabă. Dar sunt 6 locuri vacante, fiindcă expiră 6 mandate. |
|
|
Domnul lider Duşa. |
|
|
Domnule preşedinte, Eu, sigur, îl respect pe domnul Toader, că şi purtăm acelaşi nume, dar - domnule Toader - indiferent ce aţi face, în momentul de faţă nu aveţi dreptate. Care dintre cele două posturi, al domnului Popeangă sau al doamnei Funar, se eliberează? Cum numeşti un om în locul dânşilor, când nu şti care este liber din locurile acelea vacantate. Sigur, dumneavoastră aveţi dreptate, că se vacantează 6 posturi. Dar care sunt acele 6 posturi? Deocamdată le ştiţi numai pe cele 5, şi nu putem să purtăm o discuţie în plen şi să luăm o hotărâre care nu-şi are loc în realitate. De aceea, eu vă făceam o propunere raţională: acel punct de pe ordinea de zi s-a eliminat; trebuie să eliminăm şi acest punct. Că este absurd ceea ce propuneţi dumneavoastră. Să numeşti 6 oameni pe 5 locuri. |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Marton Arpad. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Domnul Toader are dreptate. 6 locuri devin vacante, adică acele locuri care conform legii şi deciziei Camerei Deputaţilor au un termen care se cam epuizează. Deci, cineva trebuie ca în data - mi se pare - de 11 octombrie, 14 - mă scuzaţi - să nu mai fie consilier. Că o fi una sau alta din cele două persoane, din punctul de vedere al persoanei care va fi numită pe acel post este indiferent, că acel post va fi ocupat de persoana numită de Parlament. În cel mai rău caz, dacă dumneavoastră, din varii motive, adică noi împreună nu reuşim să modificăm această ipostază, suntem într-o situaţie de stare de fapt, da?, avem un text publicat în Monitorul Oficial, şi dacă nu modificăm această situaţie, atunci doamna Funar trebuie să plece. Dacă n-o modificăm, atunci trebuie să plece. Dacă nu este de acord, va ataca în instanţă, şi se va bate cu domnul Popeangă pe acel loc. Dar, oricum, pe acel loc, din 14 octombrie, cineva - care va fi numit de Parlament - dacă va fi numit, îl va ocupa. Aceasta este clar, deci nu are nicio legătură una cu alta. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Duşa. |
|
|
Sigur, eu întotdeauna respect şi recunosc calităţile de cunoscător al regulamentului ale domnului Marton, dar nu cred că este cazul - domnule Marton - ca astăzi să mai ajungem într-o situaţie hilară, ca atunci când am ţinut un moment de reculegere, şi după aceea am dat un vot în Cameră. Nu cred că vreţi să aduceţi Parlamentul în această situaţie. Până în 14 octombrie mai este timp. Există, sigur, şi posibilităţi ca să soluţionăm această problemă aşa cum prevede legea şi regulamentul. Eu am făcut o propunere, şi preşedintele cred că respectă Regulamentul şi va supune la vot - să eliminăm de pe ordinea de zi acest punct, pentru a nu ajunge într-o situaţie hilară, să numim 6 oameni pe 5 posturi. |
|
|
Mulţumesc. Domnul prim-ministru, domnul vicepreşedinte Adrian Năstase. Urmează domnul Cristian Dumitrescu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem într-o situaţie bizară. Am putea vota să scoatem de pe ordinea de zi ceva ce nu era pe ordinea de zi, pentru că, fără raportul acela valabil, punctul acesta nu putea să fie pe ordinea de zi. Iar această chestiune - iertaţi-mă, dacă ceea ce colegii noştri au prezentat, şi anume că nu a existat cvorum şi deci raportul nu este valabil şi nu poate să fie o bază pentru dezbatere - eu cred că trebuie să constataţi, pur şi simplu, că nu sunt întrunite condiţiile pentru dezbaterea acestui punct, şi treceţi la următorul punct de pe ordinea de zi. Eu cred că aceasta este o chestiune simplă. Nu avem ce să votăm, nu avem ce să mai analizăm, dacă lucrurile sunt cele prezentate de colegii noştri, care 2 dintre ei au confirmat că nu a existat cvorumul de şedinţă şi, ca atare, raportul nu există. În aceste condiţii, raportul fiind necesar, în mod evident, acest punct de pe ordinea de zi nu poate fi dezbătut, şi, ca atare, eu cred că trebuie să luaţi act de această chestiune. |
|
|
Domnul preşedinte Cristian Dumitrescu. Urmează domnul lider Toader. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Antevorbitorul meu a fixat foarte clar care sunt elementele acestei dezbateri şi acestei discuţii. Eu vreau, însă, să intru pe un alt aspect. În primul rând, vreau să spun că, de fiecare dată, şi am repetat-o şi o să continui s-o repet de la acest microfon, de câte ori am ocazia, nerespectarea prevederilor Regulamentului conduce mai departe la confuzie. Noi ne-am angajat cu o ordine de zi, prin care - sub condiţie - am spus că vom discuta raportul, fără să avem raport. Or, este evident că atunci, prin forţa votului nostru - dar mai sunt şi momente de consens, că nimeni nu a vrut să blocheze ceva - nu ai voie să introduci pe ordinea de zi un punct care nu are în spate îndeplinite toate condiţiile procedurale legale. Condiţiile procedurale legale erau existenţa unui raport la momentul votării ordinii de zi. Pe cale de consecinţă, domnule preşedinte, întrucât nu a existat acest raport, ci doar a existat o ipotetică dezbatere că va exista acest raport, nici măcar nu mai trebuie să supuneţi la vot ceva, pur şi simplu constataţi că nu s-a îndeplinit condiţia respectivă, pentru că raportul nu există, în momentul în care el nu este semnat decât de preşedintele uneia din cele două comisii ale celor două Camere, pe cale de consecinţă, dumneavoastră trebuie să constataţi, pur şi simplu, că nu a fost îndeplinită condiţia pentru care acest punct a fost introdus pe ordinea de zi, şi, pe cale de consecinţă, să trecem mai departe şi să dezbatem. |
|
|
Domnul lider Toader, vă rog. |
|
|
Îl rog pe domnul Dumitrescu să-mi răspundă când cântăreşte diferit, când am votat cu Regele a fost vreun proiect de hotărâre, a fost ceva scris? Nu a fost nimic, nici raport, nici proiect, nici nimic. Am hotărât noi, de comun acord, prin vot, să-l invităm pe Rege la aniversarea de 90 de ani. Deci, dacă discutăm strict regulamentar. Pe de altă parte, raportul respectiv este semnat, nu este ca şi cazul celui de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, este semnat. Dacă contestă cineva cvorumul avem comisie, avem modalitate de atac la nivelul Birourilor permanente, ca să nu mai spun că aceste rapoarte nu sunt altceva decât nişte voturi consultative pe care le dau comisiile, iar cel care hotărăşte dacă respectivii sunt acceptaţi să ocupe aceste funcţii este plenul Parlamentului. Deci, stimaţi colegi, haideţi să trecem la vot, iar ca să finalizăm care sunt cele 6 locuri, în situaţia de fapt, cu toate că este o ilegalitate crasă, sunt 6 locuri vacante, fiindcă în Monitorul Oficial - ultimul - care e bazat pe un fals - este doamna Funar, care trebuie să părăsească mandatul. Deci, avem 6 locuri vacante. Aşa cum a spus domnul Geoană, până în 14, când vor trebui să se prezinte la post cei care vor fi validaţi, avem tot timpul să hotărâm cine pleacă. Dacă nu, asta este viaţa! Ne bucurăm că am fost martori la un fals pe care l-am adoptat cu toţii. |
|
|
Domnul senator Bota. |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Domnule preşedinte, Comisiile de specialitate pentru buget-finanţe propun plenului, şi nu este un vot consultativ. Fără această propunere şi votul din comisii luat în mod legal şi statutar şi în baza regulamentului, nu poate să existe o propunere în faţa plenului. Nu este un vot consultativ, ca în alte cazuri. Acest vot se referă la Curtea de Conturi şi la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi la Consiliul Naţional pentru Valori Mobiliare. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule senator, dacă nu sunteţi la microfon, vă rog să reveniţi la microfon, să vă întreb, pentru că eu azi dimineaţă, când mi s-a solicitat, şi plenul a aprobat, amânarea dezbaterilor noastre pentru ca aceste comisii permanente să dezbată şi să vină cu un raport, eu am spus textual, şi stenograma sunt convins că va confirma memoria mea cu privire la propriile spuse, că vom reveni în condiţiile în care vor exista rapoarte în timp util, pentru a putea să le dezbatem. Întrebarea pe care vreau să v-o pun, pentru că sunteţi vicepreşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, situaţia este legată exclusiv de situaţia de la Curtea de Conturi? Sau situaţia aceasta de lipsă de cvorum, invocată de dumneavoastră, s-a petrecut şi la celelalte două sau trei instituţii pe care le-aţi avut astăzi în dezbatere? Dacă vreţi să precizaţi, ca să ştim unde suntem. |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Da, se referă doar la Curtea de Conturi, pentru votul de la Curtea de Conturi, şi senatorii PNL şi PSD nu au participat azi la şedinţă. |
|
|
Am înţeles. Domnul vicepreşedinte Oltean. |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Şi noi suntem 6, în comisie, din 11, cei care nu am participat la vot. |
|
|
Este în regulă. Domnul vicepreşedinte Oltean. |
|
|
Domnule preşedinte al Senatului, Doamna preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor, În primul rând, vă rog să aveţi în vedere că suntem în faţa unui raport, a unui aviz întocmit de către cele două comisii, care poartă semnăturile şi ştampilele celor doi preşedinţi ale celor două comisii. Deci, din punct de vedere procedural, din punct de vedere formal dacă vreţi, suntem în faţa unui raport absolut corect întocmit. Pe de altă parte, vă rog să aveţi în vedere că prin acest raport membrii celor două comisii dau un aviz favorabil ca, cei care au fost propuşi pentru a obţine diverse funcţii la nivelul Curţii de Conturi, să poată fi aduşi în faţa plenului pentru votul de învestire a acestora. În consecinţă, Camerele reunite în plenul lor sunt cele care se pronunţă asupra a ceea ce cele două comisii au stabilit prin raportul, dacă vreţi, prin avizul favorabil acordat în şedinţa acestora. Din acest punct de vedere nu există niciun element care să împiedice ca plenul reunit să se pronunţe prin vot secret asupra candidaturilor propuse. Domnule preşedinte, apreciez că orice fel de discuţie pe marginea acestui raport este inutilă. Cei care contestă cvorumul de şedinţă sau alte elemente de natură procedurală, pot să o facă la instanţele abilitate, conform Regulamentului şedinţelor comune, iar noi ar trebui să trecem de-îndată la exprimarea votului asupra propunerilor făcute. Şi, v-aş ruga să procedaţi în felul acesta. Vă mulţumesc. |
|
|
Am o rugăminte personală la domnul preşedinte Ovidiu Marian, preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, dacă este în plen, poate vine şi ne spune care este situaţia, pentru că informaţiile sunt contradictorii şi riscă să... Cred că este obligaţia preşedintelui comisiei permanente să ne spună care a fost situaţia. Semnătura domniei sale este pusă pe raport şi cred că este corect şi firesc să cerem o relatare şi o prezentare din partea preşedintelui Comisiei pentru buget-finanţe din Senat. Domnule preşedinte, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Da, domnule preşedinte, Comisia a continuat, fără să fie prezenţi membrii celor două partide, de la PNL şi de la PSD. (Aplauze.) |
|
|
Asta înseamnă că nu a existat cvorumul regulamentar pentru prezenţa senatorilor, dacă înţeleg bine. Domnul Duşa. |
|
|
Domnule preşedinte, Fără prezenţa senatorilor de la PSD şi PNL nu există cvorum la comisia respectivă. Dar, trebuie, sigur, să mă contrazic cu domnul Olteanu, care este un vechi parlamentar, dar i-aş recomanda, totuşi, să citească Legea nr. 92, cea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, şi Legea nr. 32, cea de la asigurări, şi o să vadă că acest vot al comisiei nu este consultativ şi o să vadă că partidele politice nu fac propuneri juridic pentru numirea persoanelor, ci acele comisii propun plenului numirea. Propun plenului, nu avizează candidaţii care... Aşa că, domnule Olteanu, vă rog să vă uitaţi în lege încă o dată. Aseară am citit-o, am stat la Comisia pentru buget aseară vreo cinci ore şi am prezentat şi în comisie aceste prevederi ale legii. Comisia propune plenului numirea, nu avizează persoanele audiate. |
|
|
Mulţumesc. Domnule lider Haşotti, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, mă adresez direct dumneavoastră. Dumneavoastră trebuie să luaţi act de ce a spus domnul senator Ovidiu Marian, preşedintele Comisiei pentru buget din Senat. Luând act de ce a spus domnul senator cu onestitate şi îl felicit, dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, trebuie să treceţi la următorul punct de pe ordinea de zi. Acesta este regulamentul. Constatând cele spuse de preşedintele comisiei din Senat, treceţi la următorul punct pe ordinea de zi şi lucrurile s-au rezolvat de la sine. E conform regulamentului, conform obligaţiilor dumneavoastră. |
|
|
Mulţumesc. Domnul lider Toader. (Vociferări.) |
|
|
Vă spun eu ce trebuie să vă spun! (Râsete.) Deci când a început şedinţa comisiilor reunite era cvorum. Niciun fel de problemă. Şi aţi constatat cu toţii, s-a votat ca atare. Sigur că pe urmă nu aţi mai avut interes. Deci când a început era cvorum. Nimeni nu a semnalat: "domnule, nu este cvorum!" Şi ştiţi că întotdeauna când există un astfel de litigiu există o modalitate de a solicita birourilor reunite sau biroului Camerei, dacă este cazul, o analiză şi o decizie ulterioară. Dar, domnule preşedinte, eu vă rog foarte mult să întrerupeţi dezbaterile. Există un raport, noi votăm oamenii... Sigur că, dacă dumneavoastră nu vreţi să votaţi oamenii, nu-i votaţi şi nu îndeplinesc condiţia de a trece. Aceasta este soluţia cea mai simplă dintre toate, nu un raport, ci noi votăm oameni, nu un raport. Aşa că vă rog să treceţi la vot, iar cine nu doreşte şi consideră că raportul e bun, nu e bun, să nu-l voteze! |
|
|
Nu cred că putem să trecem peste un raport întocmit neregulamentar. Haideţi că clarificăm acest subiect. Domnule Bota, încă o dată, spuneţi-ne ce a fost la această faimoasă comisie reunită? |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Domnule preşedinte, Domnul deputat Mircea Toader este într-o gravă eroare. Noi nu discutăm de şedinţa de aseară pentru voturile de la Curtea de Conturi, ci de astăzi. Azi senatorii PSD şi PNL nu au participat deloc, nici la CSA. Din sală: Ce vorbeşti?! |
|
|
Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota: Noi n-am participat, PSD-ul. La Curtea de Conturi n-am participat deloc! |
|
|
Un alt martor ocular, domnul deputat Petre Petrescu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi, în ciuda a tot ceea ce se spune şi ce s-a spus aici la microfon, ne aflăm în faţa unei situaţii extrem de grave. Am atras atenţia doamnei preşedinte Barna că nu suntem în plen şi vă atrag atenţia că tot ceea ce discutăm în plenul Comisiei pentru buget, finanţe se înregistrează. Absolut tot ce am discutat acolo este înregistrat. Nu poate fi vorba despre o interpretare subiectivă a unora sau a altora. Cine doreşte, şi rog conducerea Camerei şi conducerea Senatului să ia act de faptul că doamna Barna, astăzi, deşi domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe a insistat să conducă şedinţa, pentru că dânsa o condusese ieri, a refuzat, având sarcină să facă un fals grosolan în acte, deci a refuzat să permită domnului preşedinte să conducă şedinţa şi a întocmit un raport al Comisiei pentru buget, finanţe, în care noi, deputaţii USL, senatorii USL nu am fost prezenţi. Domnul Eugen Nicolăescu a sesizat, şi este mărturia înregistrată pe camere, că nu avem cvorum. Şi totuşi, şedinţa s-a suspendat, am plecat din sală, iar în plen ne-am pomenit cu raport. Este un lucru extrem de grav! Nu ştiu cui foloseşte ca noi să fim puşi în situaţia aceasta, pentru că astăzi ni s-a întâmplat nouă, celor de la Comisia pentru buget, finanţe, dar mâine vi se întâmplă şi dumneavoastră şi cred că indiferent de interesele care stau în spatele acestor acte, nu ar trebui să lăsăm ca astfel de lucruri să se întâmple. Vă rog, cine doreşte să vadă... să consulte şi totodată insist, dacă doamna Barna va citi raportul aici, voi face plângere penală împotriva domniei sale. De altfel, am atenţionat-o şi a spus că pot să fac orice, dânsa va citi raportul. Îl rog pe domnul Călian, care a fost prezent şi cu care aseară ne-am înţeles şi astăzi pe vot, să vină şi să spună dacă a fost cvorum şi dacă raportul acesta este legal. |
|
|
Domnul Nicolăescu, urmat de domnul Călian. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Eu nu cred că mai este vreun dubiu pentru cineva că acest raport este făcut cu încălcarea prevederilor statutare, legale, regulamentare, cum doriţi să le numiţi. Toată lumea a înţeles că astăzi comisia de la Senat pentru buget, finanţe şi bănci nu a fost în cvorum şi, ca atare, raportul nu este corect întocmit. În al doilea rând, ceea ce spune Toader, dar mai ales ceea ce spune domnul Oltean este surprinzător şi este mai mult decât un atac la adresa noastră, a tuturor, şi a democraţiei, în acelaşi timp. Să nu recunoască faptul că aceste comisii întocmesc un raport pe baza căruia se poartă discuţii în plen este a nega rolul Parlamentului şi al regulamentelor, ceea ce eu cred că este foarte grav. Sigur, eu înţeleg că dumnealor încearcă să-şi apere pielea, cum se spune, dar de aici şi până la a încălca grosolan toate procedurile şi prevederile regulamentare drumul este lung. Eu am mai înţeles astăzi din discuţii că dumnealor se grăbesc să-şi pună şase oameni în Consiliul Curţii de Conturi, ca să aibă majoritate acolo. Pentru că le e frică de controalele care vor veni şi vor să şteargă urmele şi vor să acopere furăciunile pe care le-au făcut! (Aplauze.) Înţeleg aceste lucruri, dar noi, cei din această sală, nu trebuie să permitem. Drept pentru care, domnule preşedinte, vă cer o pauză de consultări de un sfert de oră. |
|
|
Pauză de consultări un sfert de oră, conform solicitării viceliderului PNL. |
|
După pauză |
|
|
|
Pauza s-a încheiat. Plenul poate să decidă dacă pauza a fost de 15 sau 45 de minute, este suveran! (Râsete.) Poate să constate... Cred că şi Galileo ar fi invidios! Domnul vicelider Eugen Nicolăescu, care a solicitat pauza de consultări, îl rog să ne comunice rezultatul acestui demers solicitat de domnia sa şi de Grupul PNL. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Am sperat ca în această pauză de consultări, mult mai lungă decât am cerut eu, să ajungem la o înţelegere. Din păcate, nu se poate ajunge la nicio înţelegere, chiar dacă evidenţa scoate ochii unora, nu vor să recunoască că ne aflăm în faţa unei situaţii foarte grave şi ilegale, şi incorecte, şi neregulamentare. În consecinţă, vă solicit să constataţi că nu se respectă prevederile legale şi acest punct de pe ordinea de zi să fie depăşit, pentru că el nu poate fi luat în dezbatere, şi să continuăm lucrările cu următoarele puncte de pe ordinea de zi. |
|
|
Mulţumesc. Domnul lider Toader. |
|
|
Domnule preşedinte, sigur că este o propunere. Noi vă propunem să supuneţi la vot continuarea, mergem mai departe cu votul şi gata! |
|
|
Domnul senator Nicula. |
|
|
Domnule preşedinte, susţin şi eu punctul de vedere al domnului lider de grup Duşa. După cum am constatat şi din cele spuse de către preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe din Camera Deputaţilor şi de vicepreşedintele comisiei din Senat, noi nu am avut cvorum la şedinţa respectivă. Neavând cvorum, nu avem raport. Neavând raport, rugămintea mea este să treceţi peste acest punct şi să discutăm celelalte puncte de pe ordinea de zi, respectiv de la 9 până la finalizarea listei. |
|
|
Mulţumesc. Domnul vicepreşedinte Năstase. |
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Revin cu o observaţie care cred că este de bun-simţ. Suntem într-o situaţie în care, în mod evident, plenul ar fi pus în situaţia în care ar trebui să se pronunţe în legătură cu nişte propuneri care nu există. Comisiile trebuiau să facă aceste propuneri, iar aceste propuneri nu există, pentru că nu există raportul. Neexistând cvorum, nu există raport, ca atare, nu există propuneri. Ca atare, aceste chestiuni nu pot fi discutate. Şi vreau să vă atrag atenţia asupra următorului aspect: dacă prin absurd s-ar merge mai departe şi ar fi validate aceste propuneri, eu vreau să fac o paranteză aici şi să vă rog să vă uitaţi la o situaţie care pune în discuţie raportul dintre putere şi opoziţie, într-un Parlament democratic. Vă rog să vă uitaţi din partea cui au venit toate aceste propuneri. Eu nu cred că într-un Parlament democratic, în care opoziţia ar trebui să aibă un anumit respect în cadrul unui algoritm politic, este posibil ca cele şase propuneri să vină de la PDL, PDL, PDL, PDL, Grupul parlamentar progresist şi UDMR, deci niciuna dintre propuneri din partea opoziţiei. Şi este vorba de o instituţie care este în subordinea Parlamentului şi care ar trebui să reprezinte şi să respecte un algoritm. Închid această paranteză şi mă întorc la o situaţie pe care, în mod evident, o intuiţi. În mod evident, o hotărâre a Parlamentului care s-ar baza pe o astfel de procedură, în care propunerile nu au existat, va fi supusă controlului la Curtea Constituţională, iar numirile respective ar rămâne suspendate şi sub semnul întrebării privind legitimitatea lor şi legalitatea adoptării unei astfel de hotărâri. De aceea, eu cred că acest punct de pe ordinea de zi ar trebui rediscutat în cadrul comisiilor, cred în continuare că o discuţie între lideri, o discuţie serioasă privind inclusiv chestiunea algoritmului, pentru că aici, - să nu ne ascundem după deget - problema esenţială a fost cea a înţelegerii dintre lideri şi a faptului că se încearcă impunerea unei formule monocolore din partea puterii şi care evident că încalcă drepturile opoziţiei. Această chestiune va crea în continuare o fisură gravă în cadrul Parlamentului. Şi nu este vorba numai despre acest caz. De aceea, eu vă rog să vă gândiţi la cea mai bună soluţie. Puteţi să forţaţi, sigur, la limită. Eu cred că decizia trebuia să fie foarte simplă, dar chiar dacă ea nu a fost luată imediat, de a se trece mai departe la următorul punct de pe ordinea de zi, eu vă rog să reflectaţi politic la situaţia pe care o avem de decis astăzi şi să nu luaţi o hotărâre care sigur că va produce nişte răni care se vor cicatriza greu. Aţi putea să-l citaţi pe Charles de Gaulle care spunea că "democraţia este un sistem extrem de convenabil atunci când ai majoritatea". Este adevărat, dar, pe termen lung, pentru a exista, totuşi, o anumită coabitare a noastră în acest Parlament, trebuie respectate anumite reguli. Şi vă rog să vă gândiţi la aceste lucruri. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc domnului vicepreşedinte Năstase. Domnul lider Toader. |
|
|
Aveţi dreptate, domnule Năstase, trebuie să respectăm nişte majorităţi, cele din Parlament să se regăsească în instituţiile din subordonarea Parlamentului, dar în Curtea de Conturi astăzi raportul este de 18 la 3. V-aţi întrebat de ce nu se modifică? Iar ceea ce am încercat noi să facem, să echilibrăm cât de cât structura actualului Parlament cu structura din aceste instituţii publice... ne-am lovit de un zid când am negociat între liderii de grup şi am spus: pentru a păstra şi a putea crea o majoritate cât de cât, nici măcar o egalitate nu va fi în Curtea de Conturi, am spus, cinci vor reveni la putere şi un loc va reveni opoziţiei. Dânşii au refuzat şi au spus: "Nu ne interesează, luaţi voi tot!". Deci aceasta a fost decizia liderilor de grup: "Luaţi voi tot!" Dar eu vă întreb, atunci când s-a făcut repartizarea cu preşedintele Curţii, când s-a pus vicepreşedintele de la Curte, unde PSD-ul şi PNL-ul aveau o extraordinar de mare majoritate, deci din 18 3 să aibă Partidul Democrat, mi se pare o diferenţă foarte mare. Am încercat să echilibrăm, ce a spus şi domnul Năstase. Ajutaţi-ne să facem acest echilibru, aceasta a fost singura motivaţie. În rest, nu... Sigur că vă mai pun o întrebare. atâta timp cât există un regulament al celor două Camere, cu o prevedere expresă că nicio comisie nu poate să fie decât în majoritate Cameră şi Senat, iar dumneavoastră aveţi la Senat întotdeauna majoritatea, cine ne garantează... nimeni, vă spun de acum, că Senatul va veni vreodată în majoritatea sa, să putem să avem cvorum! Nu există niciun fel de răspundere a cuiva dacă doreşte de acum încolo să nu participe la o majoritate a comisiilor reunite. Acesta este motivul pentru care, domnule preşedinte, vă solicit să mergem mai departe, există un raport, există o nominalizare, există un vot în comisie, comisia a fost în majoritate, adunând cele două comisii, suficiente ca să reprezinte un punct de vedere. Votul va fi suveran. Dacă dumneavoastră consideraţi că propunerile noastre nu sunt bune puteţi să acţionaţi ca atare. Aşa că, domnule preşedinte, vă rog, treceţi mai departe, supunem la vot şi ce va ieşi la vot aceea vom respecta cu toţii! |
|
|
Dacă mă încurajaţi să trec mai departe, trec într-o secundă la punctul 7, niciun fel de problemă, trec la punctul 8, care este următorul. Pentru că avem în faţa noastră o conversaţie care cred că alunecă pe o pantă periculoasă. Pentru că nu cred, domnule Toader, şi să spun aceasta cu simţ democratic accentuat, că regulamentele noastre au fost făcute ca să satisfacă dorinţa naturală de expansiune a unei majorităţi. Ea a fost creată ca să creeze elemente de contraponderi, checks and balances, dacă pot să folosesc ... Da, da, puteţi să murmuraţi! Dar nu cred că în acest .... Voci din sală: Traduceţi! |
|
|
Greutăţi şi contraponderi, pentru cei care eventual n-au participat la această lecţie, mai devreme. Deci eu nu cred că suntem în situaţia, din dorinţa de a echilibra, cum spuneţi dumneavoastră, situaţia la o instituţie, să trecem peste faptul că din punct de vedere practic nu a fost invocat şi a fost recunoscut şi de unul dintre colegii dumneavoastră, că şedinţa comisiilor reunite nu s-a desfăşurat regulamentar. Aceasta este o realitate. Şi data viitoare o să vină o altă majoritate care o să spună la fel şi încă una după aceea, şi încă una după aceea. Şi ne afundăm într-o mlaştină din care nu mai ştim cum să mai ieşim. Aceasta este problema pe care o am. Este o problemă principială, nu e o problemă legată de trei persoane la Curtea de Conturi. Aşa cum ideea că există un algoritm opţional în Parlament, între putere şi opoziţie, este o idee greşită. Un algoritm este făcut tocmai pentru a respecta voinţa suverană a poporului, care a trimis nişte parlamentari în Parlament. Aceasta este ideea şi a reprezentării prin votul parlamentar, în instituţiile care sunt în subordinea noastră. Deci haideţi să nu facem o discuţie alta decât cea care trebuie să ne guverneze. eu sunt efectiv într-o situaţie destul de ingrată din punct de vedere nu al conducerii acestei şedinţe, ci din punct de vedere principial. Ce facem atunci când în mod evident o procedură prealabilă obligatorie nu este îndeplinită? Ce facem în situaţia respectivă? Închidem ochii, mergem mai departe? Şi data viitoare o să fie altă majoritate care o să pună pumnul în gura viitoarei minorităţi, a viitoarei opoziţii şi mergem tot mai departe şi tot mai departe şi din păcate în loc să mergem către o democraţie consolidată, mergem într-una tot mai precară şi mai primitivă. Nu este în regulă, nu este în regulă! De aceea, haideţi să încercăm să găsim o soluţie. eu cred în continuare că liderii de grup şi liderii politici au un rol important în a detensiona această situaţie, pentru că, de fapt, de discuţia din această după-amiază depind foarte multe instituţii care au nevoie de aceste nominalizări, indiferent de alte conversaţii. Şi de aceasta cred că ar fi util să încercaţi să ieşiţi puţin din acest blocaj politic. Mie îmi este foarte uşor să declar că suspendăm şedinţa până vă clarificaţi, nu am niciun fel de problemă, dar aş face un apel încă o dată la liderii de grup să încerce să degajeze o soluţie, pentru a putea să avansăm. Altfel, intrăm într-un blocaj şi cine suferă? Suferă instituţiile cărora noi suntem chemaţi să le asigurăm buna funcţionare şi buna rânduială. Deci, am o rugăminte să încercaţi să faceţi un efort în acest sens şi aceste pauze de consultări să nu fie făcute pe grupuri separate, opoziţia într-o parte şi majoritatea în altă parte. Consultările înseamnă o conversaţie decentă şi colegială între liderii politici. Eu aşa ştiu că scrie la manual. Dacă sunt propuneri concrete pentru a ieşi din această situaţie care, e clar, ne conduce către un impas? Domnul Duşa. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, De vreo şapte luni de zile discutăm şi negociem pe subiectul acesta, al numirilor la instituţiile care sunt sub autoritatea Parlamentului. Sigur că este un protocol semnat între lideri pe celelalte instituţii, şi acest subiect, Curtea de Conturi, cu care nu ne-am înţeles. Nu ne-am înţeles pentru că PDL-ul are o operă de desăvârşit, aceea de a deveni partid-stat, şi din şase posturi care se eliberează la Curtea de Conturi în luna viitoare a oferit opoziţiei un post, deşi două se eliberau de la PSD, două de la PNL, unul de la PRM şi unul de la PDL. Aceasta nu înseamnă negociere şi de aceasta nu am semnat niciun protocol şi le-am spus: "Domnule, dacă aveţi acest obiectiv, este în programul partidului să deveniţi partid-stat, nu vă împiedicăm! Nu aveţi decât să numiţi toţi reprezentanţii la Curtea de Conturi". Dar accentuez, ca să rămână pe stenograma Camerei: domnule, creaţi un precedent periculos! Un precedent care poate cândva va avea efecte de bumerang împotriva dumneavoastră. Dar, sigur, acesta este un comentariu. Să revin, totuşi, la ordinea de zi. Domnule preşedinte, Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Ne aflăm în faţa unui raport fals, recunoscut acest fals de către preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe de la Senat. Vreţi să continuăm să ducem activitatea aceasta din Parlament şi din Camerele reunite în derizoriu? Vă rog să o faceţi, dar nu ne luaţi şi pe noi părtaşi. Noi nu vom participa la un asemenea circ pe care dumneavoastră îl faceţi în Parlament. De aceea, domnule preşedinte, şi cred că până la urmă şi domnul Mircea Toader va fi de acord, ca să ieşim din acest impas, pentru că am votat la începutul şedinţei că vom da un vot în bloc, cu toate buletinele odată, să suspendaţi această şedinţă, sigur, urmând ca liderii de grup mâine, poimâine să discutăm acest subiect, să ajungem la o concluzie serioasă şi probabil săptămâna viitoare birourile reunite să convoace un nou plen reunit, pentru a da votul, până la urmă, pe numirile la aceste instituţii. De aceea, insist încă o dată să suspendaţi această şedinţă, pentru că altfel continuăm trei ore în forma actuală şi nu facem altceva decât să ducem din nou în derizoriu munca din Parlament. |
|
|
Da, dar am o rugăminte... Imediat, domnul vicelider Oltean! Am o rugăminte la liderii de grup şi la liderii politici: în condiţiile în care încercăm să deblocăm situaţia, această conversaţie chiar să aibă loc. Pentru că eu pot să suspend şedinţa fără probleme, dar cred că am şi eu o obligaţie, de a vă ruga să stabiliţi un termen concret şi apropiat pentru deblocarea situaţiei. Cu doamna preşedinte Anastase putem convoca în orice secundă un birou reunit la începutul săptămânii viitoare, luni, şi reintrăm în normal, şi convocăm un plen reunit, ca să rezolvăm problema. Nu aş vrea să fim în situaţia în care să blocăm o conversaţie şi să ne întoarcem la punctul zero. Pentru că la viitorul plen reunit o să avem aceeaşi conversaţie. Şi aceasta nu este în regulă. Aceasta o spun şi colegilor din opoziţie. Nici asta nu este în regulă. Deci întrebarea pe care o pun liderilor politici: puteţi să aveţi un dialog constructiv şi să veniţi cu o variantă de deblocare pentru un birou reunit săptămâna viitoare şi după aceea să reintrăm în procedurile respective, şi între timp să clarificaţi eventualele puncte în suspensie? Pentru că altfel intrăm şi într-un viciu de procedură, şi într-un blocaj politic, ceea ce este profund nociv. Şi de aceasta fac un apel la raţiune şi la înţelepciune din partea liderilor noştri, pentru că sunteţi şi liderii noştri, liderii politici, liderii parlamentari, liderii politici, şi să încercăm să găsim o soluţie cu un termen concret şi în care să ne angajăm că aceste probleme vor fi rezolvate şi vom da instituţiilor subordonate Parlamentului posibilitatea de a funcţiona şi de a-şi face şi ele datoria, şi a nu le bloca la nesfârşit. Şi Avocatul Poporului, şi Curtea de Conturi, şi Supravegherea Pensiilor Private şi aşa mai departe, şi asigurările... Deci sunt instituţii care influenţează piaţa şi economia românească, nu sunt instituţii oarecare, instituţii de mare forţă în statul român, şi avem o obligaţie de responsabilitate şi respect reciproc. Domnul vicepreşedinte Oltean. Aceasta a fost pledoaria mea pentru înţelepciune şi un minim de consens politic pe această temă. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu am ascultat cu foarte multă atenţie şi dojana dumneavoastră, domnule preşedinte, am urmărit cu atenţie şi lecţiile de morală pe care unii lideri ai opoziţiei nu au cutezat să nu ni le dea astăzi. Dar, de când este Parlamentul Parlament, domnule preşedinte, întotdeauna majoritatea a fost cea care şi-a impus punctul de vedere. Nu am cunoscut niciodată în Parlamentul României, din 90 încoace, ca minoritatea să fi avut câştig de cauză împotriva majorităţii. Aceasta este regula, simplă, e adevărat, a democraţiei, tot simplă şi pe înţelesul tuturor. Nu e prima dată când lideri ai opoziţiei, cândva lideri ai puterii, astăzi ne dau lecţii de morală, uitând că, de-a lungul timpului, când erau la putere, majoritatea s-a impus. Mi-a venit în minte astăzi un exemplu, domnule preşedinte, când am discutat acum vreo 3 ani, consiliul de administraţie al Băncii Naţionale. În urma negocierilor grupurilor parlamentare, unul dintre posturile de vicepreşedinte a revenit Partidului Democrat Liberal. Aşa s-a negociat. Dar plenul, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, plenul şi majoritatea vremii respective nu au respectat acea negociere, şi-au impus punctul şi a luat postul de vicepreşedinte un liberal, deşi, conform algoritmului politic, ne revenea nouă. Domnilor colegi, majoritatea şi plenul sunt cei care decid. Domnilor colegi, nu vă place, aşa este, nu vă place când vi se arată că aţi greşit. Nu e plăcut acum, când vi se aduc în faţă exemple de abuz al dumneavoastră. Plenul decide şi aici, nu comisia. Noi suntem în faţa unui raport. O propunere (Rumoare, vociferări.)... o propunere pe care plenul şi-o însuşeşte sau nu şi-o însuşeşte. De aceea, domnule preşedinte, eu nu mă opun oricărei soluţii pe care liderii grupurilor parlamentare sau majoritatea socot a fi luată astăzi, dar aş vrea din tot sufletul ca unii dintre cei care cândva, undeva, au dat alte lecţii, astăzi să aibă reţinerile necesare. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cezar Preda. Aş dori să dau cuvântul şi colegilor care nu au intervenit până acum, urmaţi de domnii Nicolăescu şi Duvăz. După aceea, rog între timp liderii de grup să folosească acest interval al discursurilor, să degajaţi totuşi o soluţie, pentru că cred că este nevoie de aşa ceva. Domnule Cezar Preda, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Dragi colegi, Asistăm de două ore la o dezbatere care a intrat până în străfundurile procedurilor parlamentare, pentru ce? Pentru nişte funcţii grase în instituţii, aşa cum zicea domnul preşedinte, de mare responsabilitate pentru statul român, care sunt plătite cu mii şi zeci de mii de euro. De fapt, asta este ceea ce se întâmplă astăzi aici. Astăzi am votat un minister de care are o ţară nevoie şi l-am trecut şi am început de trei ore să ne frământăm dacă l-a pus pe al nostru, sau nu l-a pus pe al nostru şi dacă a respectat procedura. Am avut aici, stimaţi colegi, proiecte de legi care aduceau responsabilitatea fiecărui om trimis de Parlamentul României în aceste instituţii, la un salariu normal european. Nu aţi fost de acord. Nu aţi fost de acord să câştige aşa cum câştigă mii de manageri români, între o mie şi două mii de euro pe lună. Aţi fost de acord să fie 15 mii de euro pe lună. Şi, atunci, vom avea discuţii şi nu o vom rezolva decât când se vor înţelege între ei. Asta este realitatea şi eu vă spun că trebuie să aducem şi aceste responsabilităţi şi plată la nivelul celor pe care le poate suporta fiecare român din ţara asta şi aşa cum trăim. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc mult. Domnul Eugen Nicolăescu, urmat de domnul Duvăz. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, s-au animat discuţiile şi asta poate fi bine. Câteva precizări; pentru domnul Oltean, prima precizare este că, într-adevăr, majoritatea decide, dar, de fiecare dată, respectând legea, nu bătându-vă joc de lege. Doi; a doua precizare, domnule Oltean. În cazul de care vorbiţi dumneavoastră vreau să vă spun că era o altă majoritate. Era o majoritate PDL-PSD. Vă rog foarte bine să vă gândiţi când faceţi asemenea afirmaţii şi când vă referiţi la anumite situaţii, pentru că şi noi ţinem minte, ca şi dumneavoastră. Sigur, domnul Preda a vrut să fie emoţional şi e dreptul dumnealui. Eu cred că suntem în faza în care, aşa cum spunea mai devreme domnul Duşa, de circa 7 luni încercăm să găsim o soluţie la nivelul liderilor grupurilor parlamentare, şi ea nu a putut fi găsită, din cauza inflexibilităţii liderilor majorităţii parlamentare de astăzi, din Parlament. Sigur, domnul Toader spune: voi nu aţi vrut să luaţi un loc şi atunci l-am luat noi şi pe ăla. Ce frumos, domnule Toader! Ce frumos! Dacă dumneavoastră construiţi o asemenea democraţie, este mai rea, după opinia mea, decât cea construită de Ceauşescu. Poate vă place în epoca aceea. Trăiţi dumneavoastră, noi nu vrem să trăim în ea. Şi ultimul lucru pe care vreau să-l spun acum este că e clar că nu se poate găsi o soluţie politică în timpul plenului. Şi, atunci, cea mai înţeleaptă decizie, domnule preşedinte, este să suspendaţi lucrările acestei şedinţe şi, într-adevăr, aşa cum aţi propus dumneavoastră, să se dea un termen grupurilor parlamentare, liderilor politici ca, împreună cu dumneavoastră şi cu doamna deputat Roberta Anastase, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, să se găsească o soluţie care să poată, după aceea, să fie adusă spre aprobare plenului. O precizare: Comisia pentru buget din Senat lucrează corect, dar, în acelaşi timp, şi ea se simte afectată de o negociere strâmbă care nu a putut fi realizată la nivelul grupurilor parlamentare decât în condiţiile pe care PDL-ul le-a impus. Şi, ca atare, acea comisie îşi rezervă şi ea dreptul să nu lucreze decât atunci când se respectă legea. Dacă va fi o soluţie politică, fiţi convinşi că acea comisie va lucra bine, la timp şi nu vom avea probleme de întocmire a unui raport în condiţiile legii. Soluţia normală degajată este în acest moment suspendarea lucrărilor şedinţei plenului de astăzi. |
|
|
Domnul Bogdan Niculescu Duvăz. Domnule deputat, vă rog. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Stimaţi colegi, Nu o să încetez să fac apel la revenirea la democraţie. De fiecare dată, insistând, poate, pentru unii dintre dumneavoastră care nu cred prea tare în valorile astea şi cred în majorităţi absolute şi atât, poate că e prea mult. Da, este adevărat că majoritatea decide, dar numai în condiţiile regulamentare, adică legale. În momentul în care condiţiile legale nu sunt împlinite, majoritatea nu are ce să decidă şi nu poate să decidă. Şi, într-adevăr, are un sentiment de frustrare, pentru că ea oricum decide de fiecare dată cum doreşte. Argumentul că s-a mai întâmplat când alţii guvernau sau existau alte majorităţi, fapte de abuz de majoritate, ca şi când am spune de la această înaltă tribună, dar de ce să ne sancţionaţi sau să ne daţi peste mână, dacă furăm, că au mai fost şi alţii care au furat înaintea noastră. Acest tip, acest raţionament este păgubos pentru noi toţi. Vă asigur, stimaţi domni din majoritate. Poate că timpul o să-mi dea mai repede dreptate decât credeţi. Ştiu ce înseamnă abuzul unei majorităţi, când lucrurile se răstoarnă şi când obiceiurile rele, nu numai că rămân, devin şi mai păcătoase. Şi, acum, în final, o să-i spun domnului Cezar Preda, care, într-adevăr, ne-a reproşat că este vorba de o bătălie pe posturi, că citesc din acest proiect nelegitim de hotărâre: Stănescu Carmen - PDL, Hurjui Ioan - PDL, Negrean Lucian - PDL, Pelea Aurora Marta - PDL, Anton Ion - Partidul Progresist, adică cei care au părăsit propriul electorat şi votul pe care l-au primit şi s-au aliniat puterii, iată, sunt şi ei recompensaţi, aveţi dreptate, domnule Preda, şi Lakatos, care este poate cel mai îndreptăţit să ocupe un post acolo. Deci, din punctul acesta de vedere, nu aveţi de ce să le reproşaţi, că nu ne batem ca să obţinem acele salarii de zeci de mii. Sunt la dumneavoastră. Sunt propuse a fi la dumneavoastră. Domnule preşedinte, această discuţie nu se încheie astăzi. Dacă la nivelul şefilor de grupuri parlamentare nu s-a rezolvat problema, eu vă propun şi dumneavoastră aveţi autoritatea şi a instituţiei, de preşedinte al Senatului, să solicitaţi liderilor grupurilor parlamentare, dacă nu ajung la o concluzie împreună, până marţea viitoare, preşedinţilor de partide, să se întâlnească şi să pună punct acestei dispute, pentru a veni aici cu o soluţie normală, chibzuită şi, dacă vreţi, într-un fel, clasică, adică aşa cum a funcţionat până acum. Pentru că, după cum bine ştiţi, stimaţi colegi, cei care aţi făcut parte din alte parlamente, atunci când negocierile sunt corecte şi când se respectă înţelegerea algoritmului, problemele astea nu mai apar. Nu mai apar nici absenţii din comisie, nu mai apar nici şedinţele suspendate, nu mai apar nici rapoartele neregulamentare. Deci, domnule preşedinte, solicităm, pentru a încerca să păstrăm cât de cât echilibrul democratic, să transformăm, suspendând această şedinţă, într-o discuţie finală, până săptămâna viitoare, că, într-adevăr, chestiunea este destul de urgentă. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul lider Toader, după aceea, vom tranşa acest subiect. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, E adevărat, suntem într-un blocaj. Sigur că soluţia trebuie să ajungă la nivel politic, a noastră, a liderilor de grup. Inflexibilitatea nu a fost de partea noastră. Noi am propus o situaţie, că nu am cerut toate funcţiile şi toate posturile. Cred că avem un lucru din urmă lăsat. Întotdeauna se negociază pe toţi patru ani de zile. Noi negociem când apare o situaţie şi este greu să aplici un algoritm. Algoritmul trebuie să fie cel care este corespunzător celui care există astăzi în Parlament. Dar, ca să nu lungesc vorba, v-aş propune ca astăzi să hotărâm ca luni să avem birourile reunite şi să stabilim şi un program. Fiindcă, domnule preşedinte Geoană, sunt zeci de rapoarte care stau de ani de zile, care trebuie să treacă prin plenul reunit. Întotdeauna ne blogăm la situaţii de acest gen de vot şi nu reuşim să ne facem treaba pe care o avem noi, de a aproba şi a trece tot felul de rapoarte în răspunderea plenului reunit. Şi v-aş propune să suspendaţi. Luni să facem birourile reunite şi să tranşăm acolo situaţia aia cu doamna Funar şi ce-i acolo, că acolo a fost problema. Să ne explice în Comisia juridică care a fost situaţia, să putem merge mai departe. Altfel, va rămâne într-un blocaj. Sigur că, dacă mergem la vot acum, este clar că tot votul va fi de partea noastră. Dar, ca să vă dăm un sentiment corect, pe care-l dorim şi noi, de democraţie adevărată, vă propun să suspendăm, dar luni să facem birourile reunite şi să stabilim un program cert pentru tot ce avem de făcut, având în vedere că Curtea de Conturi trebuie să fie finalizată până în 14 octombrie. Pe de altă parte, un lucru absolut anormal, ca la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să existe un interimat sine die, pe care-l acceptăm de dragul de a accepta anumite funcţii şi cred că asta ar fi o soluţie. Sigur că vom găsi şi o soluţie politică. Asta este propunerea mea. |
|
|
Vă mulţumesc. Memoria este, prin definiţie, selectivă. Eu sper că dumneavoastră şi noi toţi vom înţelege că şi anticiparea poate să fie selectivă. Orice precedent creează o posibilitate ca lucrurile să continue în aceeaşi logică. Cred că în acest moment se degajă un consens între liderii politici cu privire la şedinţa aceasta, cel puţin. Suspendăm, în acest moment, lucrările noastre. Ne vom întâlni în biroul reunit, pentru ziua de luni, la o oră convenită, probabil orele 13,00, conform obiceiului nostru, şi acolo vom stabili calea de urmat. Şi-i rog şi pe cei care sunteţi actorii implicaţi în acest proces, să degajaţi formulele regulamentare şi politice şi democratice obligatorii pentru ocuparea acestor funcţii. Vă mulţumesc tuturor şi închidem şedinţa noastră de astăzi. |
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,40. |

