Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 2, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 2, 2015

10. Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996 (PL-x 50/2015) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (PL-x 75/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2014 privind trecerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (PL-x 539/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Lege pentru modificarea alin.(1) al art.8 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (PL-x 169/2014) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 67/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (PL-x 16/2015) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 365/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe (PL-x 534/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea plăţii anuale a cotizaţiilor şi serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar (Pl-x 401/2013) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2014 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. (PL-x 538/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor (PL-x 719/2010) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor (PL-x 166/2012) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru completarea art. 73 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Plx.663/2013) - procedură de drept comun -
- Legea pentru conferirea titlului de "Erou al Naţiunii Române" lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc (PL-x 194/2014) (adoptată procedură de drept comun);
- Legea pentru completarea art. 24 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (PL-x 430/2014) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2014 privind prorogarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 550/2014) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru modificarea şi completarea art.33 din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (PL-x 20/2014) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (PL-x 595/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului şi modificarea unor acte normative (PL-x 141/2014) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2014 pentru aprobarea unor măsuri derogatorii de la dispoziţiile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice şi ale Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010 (PL-x 24/2015) (adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 280/2013) (adoptată în procedură de drept comun);
- Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (PL-x 436/2014) - procedură de urgenţă).

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Comisia de numărare, la sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Comisia de numărare în acest caz este formată din membrii birourilor permanente reunite.

Între timp, daţi-mi voie să vă citesc.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47 s-au depus la secretarii generali ai celor două Camere, în vederea exercitării de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2014; Legea pentru modificarea art. 1 alin. (8) din Legea nr. 218/2002; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2013; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2014; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2014; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2014; Legea privind aprobarea plăţii anuale a cotizaţiilor şi serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale interprofesionale, neguvernamentale din sectorul agricol şi agoalimentar; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2014; Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2010; Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2012; Legea pentru completarea art. 73 din Legea nr. 571/2003; Legea pentru conferirea titlului de "Erou al Naţiunii Române" lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc; Lege pentru completarea art. 24 din Legea nr. 333/2003; Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2014; Legea pentru modificarea şi completarea art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000; Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996; Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2013; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2014; Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008.